LOISIR. Prizonier în grădina lui Calypso

Se lasă noaptea şi în grădină e aproape întuneric. Grădină e mult spus, sînt într-o grădiniţă (nu de copii, o grădină mai mică), stau sub un cireş, pe o băncuţă de lemn, am în faţa mea o masă de răchită şi mă simt ca într-un timp în care nu am trăit, pentru că m-am născut abia în anii ’80. Mai sînt şi alte mese în jur, printre crengile copacilor care se întind în voie, nu deranjează pe nimeni aici, chiar dacă, de cum intri În curte/grădină/grădiniţă, tocmai ele te obligă să mergi un pic cocoşat ca nu cumva să-ţi intre în ochi. În stînga mea, e o căsuţă. Deşi nu-mi plac, folosesc diminutivele ca să exprim exact ce văd. Totul e mic, ca în poveşti pentru copii mici-mici. Căsuţa e albă şi foarte veche. Atît de veche, încît are o verandă, un fel de balcon modern închis şi totul înăuntru e riguros păstrat ca să mă facă să mă simt departe în timp: tocurile uşilor crăpate şi doar revopsite, aproape că le aud cum scîrţîie, un robinet şi un lighean de spălat pe mîini à la bunica, plăcuţe ruginite deasupra uşilor, care anunţă în ce cameră intri, „secretariat“, „contabilitate“, şi […]