LOJA MELOMANULUI. Jocurile Olimpice ale muzicii

„Trebuie să recunosc ca Enesco a fost şi rămîne pentru mine Absolutul“, declara cel care i-a fost nu doar elev şi discipol, ci şi fiu spiritual. Perso na lita tea lui Enescu se roteşte în jurul Absolutului de care pomenea Yehudi Menuhin. Nu de elogii şi vibrante cuvinte a dus lipsă George Enescu. Dincolo de el, au fost şi au rămas muzica lui, compoziţiile sale care-l fixează într-o eternitate de multe ori capricioasă cu geniile. De aceea, Festi valul Enescu este o reînnoită şansă de a-i audia lucrările. Aşadar Festivalul Enescu şi muzica lui. Încă un Festival Enescu.   Sîntem deja la ediţia XXI-a. Constat, cu oarecare stupoare, că am fost prezent la toate ediţiile, începînd cu prima, cea din 1958. Şi aş putea spune că Festivalul Enescu a marcat, prin cei 50 de ani de existenţă, o jumătate de veac de istorie nu doar culturală, ci românească. Nu foarte veselă, plină de drame, peste care timpul aşterne, dacă nu pecetea uitării, măcar înţelegerea superioară e unor resemnate melancolii. Festivalul Enescu ne-a însoţit propriile zbateri existenţiale – la care ne-am raportat deseori –, momente ale propriei noastre biografii. Ca şi Jocurile Olimpice, ca şi Campio – natele Mondiale de Fotbal. […]