Expoziția Transparențe, deschisă la Galeria Orizont (19 mai-16 iunie 2017) din București, îi reunește pe cei mai însemnați creatori în domeniul artei sticlei. Avînd o statornică și emulativă continuitate de 29 de ani – serbați de data aceasta sub un alt nume decît acela deja consacrat de Salonul sticlei –, manifestarea curatoriată de Cătălin Hrimiuc și Lucian Butucariu reprezintă o poartă larg deschisă tinerelor generații de absolvenți, încurajați de dascălii lor, majoritatea nume de referință în cadrul acestei specialități a artelor decorative.
Artă ce folosește materiile primordiale – pămînt, apă, aer și foc – spre a plămădi luciri prețioase, ea este slujită, cu devotament, de maeștri pricepuți, care capătă dimensiuni de eroi mitologici, robotind în preajma cuptoarelor dogoritoare, ca la forja lui Vulcan. Lucrările sînt foarte variate și atractive prin formă și interpretare mnemonică. Pentru că expozanții au depășit de multă vreme tematica simplistă, pur decorativă, fără mesaj, și s-au perfecţionat în creația de opere cu o ideatică generoasă, umanistă, de largă respirație, cu o monumentalitate imanentă, ce oricînd, prin mărire, le-ar putea transforma în sculpturi de for public.
Propunerile lui Alexandru Ghilduș și Cătălin Hrimiuc, executate în sticlă optică sau opalescentă, sînt, fără îndoială, destinate unor generoase spații publice. Pentru că amîndoi au vocație de sculptor care, prin felul cum calculează proporțiile, cum secționează planurile generatoare de unghiuri spectaculoase, cum ritmează suprafețele mate cu acelea lustruite, cum știu să capteze eclerajul menit a da viață pieselor, reușesc să obțină lucrări expresive și de mare forță evocatoare. Cătălin Hrimiuc este și un narator plin de inspirație, care sugerează posibile povești fantastice în miezul de cristal ce a păstrat bule de aer sau linii scurse de materie incandescentă, înghețată atemporal, care închipuie vagi siluete irizate de duhuri, prizoniere în sticlă. În acest fel, autorul oferă o operă deschisă, cu varii chei de lectură și de interpretare.
Vioara Popescu și Victor Săsaru abordează, cu inspirație, zona sacră. Horia Pușcariu se simte atras de generosul inventar al ritului creștin și expune un chivot policrom în care se ghicește forma legendară a Sfântului Graal.
În Nostalgii de toamnă, Lucian Butucariu se dovedește un sensibil și subtil poet al culorii, împletind formele moi, mîngîioase, scurse ale vegetației învinse de sezonul răcoros ce anunță finalul anului, stăpînind savuroase cunoștințe de evocare a tristeților autumnale și a evanescenței de sorginte Art Nouveau. Lalique este respectuos citat de artist. Cum, la fel, Tiffany și vitraliile sale peisagistice își găsesc un admirabil lector în Gheorghe Butnaru, cu vederea de cartier Strada Vîlcele, în tonalități calde, saturate. Arta vitraliului cu temă religioasă este bine reprezentată de Jorge Mafu care a executat o compoziție cu Maica Domnului în spiritul istorismului de secol XIX. Această orientare a marcat întreaga decorațiune a Castelului Peleș din Sinaia și a fost pe gustul primilor suverani ai României. În același context poate fi înscris și omagiul regal pe care îl aduce Radu Popovici în lucrarea sa de ingenioasă alăturare a unor piese ready made și fotografii.
Cu propensiunea pentru ludic care-i caracterizează întreaga operă, Ileana Dana Marinescu – una dintre ades laureatele plasticiene dedicate decorativului – a manufacturat niște vietăți prietenoase. Regnul animal și cel vegetal se îngemănează în creațiile sale la fel ca în marele ciclu al naturii. Prețiozitatea materialelor apropie exponatele sale de acelea ale unui dedicate orfăurar, autor de fastuoase și fabuloase bijuterii, Marian Nacu, al cărui nume este o adevărată marcă înregistrată în domeniu.
Un declarat sculptor în materia maleabilă a sticlei este Mihai Țopescu – el prezintă două portrete care pendulează, ca textură și modelaj, între coloșii din Insula Paștelui și fizionomiile emaciate ale lui Giacometti. Regele și Regina Mădălinei Papastere sunt solemni ca la o audiență de stat. Alina Dobrică alternează suprafețele gondolate, nobile, cu acelea gravate cu finețe. Valeriu Semenescu este criptic și sintetic în Ușor așezat.
Ioana Stelea și Gabriela Velea optează pentru suscitarea umorului în compozițiile lor zglobii. Un profund cunoscător al stărilor produse de dipsomanie, Andrei Romoceanu expune o lucrare compozită, bine articulată, Lacrimile bețivului, glumă în sticlă și metal. Cel mai bine vibrează Transparențele lui Vlad Cioroiu ca rod al dialogului dintre lemn, metal și sticlă: în panourile sale de nuanță închisă, brună, sclipesc ochiurile de sticlă la fel ca îngustele ferestre ale fortărețelor medievale. Supuse unei surse de lumină, ele produc efecte mimetice, jucăușe, secvențiale, asemănătoare Baletului mecanic, nemuritoarea peliculă experimentală a lui Fernand Léger din 1924.
Expoziția Transparențe este un eveniment al sezonului expozițional primăvară-vară.