Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
LUNTRE ŞI PUNTE. Apocalipsa după Victor
- 17-04-2013
- Nr. 670
-
Radu Călin CRISTEA
- Politic
- 4 Comentarii
Șase erau personajele care, la Pirandello, cereau unui regizor imaginar să le urce pe scenă, să le distribuie un rol și să le spună povestea. Cineva, altcineva, trebuia așadar să le scrie istoria, asamblînd cele șase scenarii într-un text omogen, într-un „story“ unde fiecare din acești eroi virtuali se preda de bunăvoie autorului nevăzut, în așteptarea unei montări asupra căreia nu aveau nici o influență. Mi s-a aprins beculețul pirandellian meditînd, de vreo două săptămîni încoace, la leadership-ul politicii românești, unde personajele aflate în situația de mai sus par să fie trei. De cînd cu rașchetarea Parchetelor într-o coabitare ce a deviat cursul politicii românești într-o direcție neașteptată, jocurile cu măști au căpătat o intensitate specială. Firul vechii narațiuni fiind comutat într-un spațiu în lucru, cu alte reguli și relații în recompunere între foștii actori, cele trei personaje își caută identități adaptate unei lumi unde, deocamdată, pînă la redistribuirea în noile roluri, se improvizează enorm. Cine să fie însă regizorul? În devălmășia actuală, aș conta doar pe lucrarea hazardului. Antonescu, Crin Asimilează greu, cu multe puseuri de refuz, logica simbolică a coabitării Ponta-Băsescu. Prima exprimare violentă a acesteia – schimbările din Justiție – l-au împins în defensivă și, imediat, într-o […]
Foarte lucrat acest articol – care nu-i o analiză, fiind prea-ncărcat de nedumeriri. O singură observaţie: din nevoi stilistice, lexicul se adaptează personajului – fie şi tăcut – ca ironică sugestie a suburbanului său congruent. Numai că trebuie stăpînit acel limbaj pentru a fi corect folosit. Aici – \”…și o pune, la crîșmă, de-o mișcare populară:::\” – se contaminează două expresii, una argotică (a o pune, conotaţie sexuală) cu una neaoşă (a pune de). Corect era \”şi pune, la crîşmă, de o mişcare\”.
Peste tot, impresia de supraelaborat – de la Pirandello, la Goethe – referinţe culturale nesusţinute de pretenţiile textului – de analiză politică. Şi, parcă, insuficient asimilate referinţe. La Pirandello, e vorba de caractere în căutarea unei intrigi unificatoare, şi atunci ceea ce se-ntîmplă azi, în cazul protagoniştilor noştri politici ar fi tocmai pe această linie (invocarea autorului e pur literară); iar la români, a te face frate cu dracu\’ nu-nseamnă nici a-ţi vinde sufletul, nici a-l zălogi – idei prea înalte pentru o simplă şi sănătoasă tradiţie pragmatică populară.
Mais passons…
Nervozitatea lui Antonescu (Crin) vine din nesiguranţă. El este surprins şi dominat de evenimente, ajungînd a participa la ele din postura privilegiată de coautor fără voie – printr-un soi de consecinţă logică a pactului semnat cu Ponta. Este mai curînd problema lui că s-a autoexclus – prin rigiditatea abordării relaţiei cu Băsescu – din triumviratul care trebuie s-o scoată la capăt, cumva.
Astfel că nu-i pirandelliană trama fiindcă aceste caractere îşi scriu singure partitura, dreptu-i că după exigenţă exterioară voinţei lor – li se cere marche (să meargă treaba). Dacă opinia publică de la noi – fie şi exprimată doar de societatea civilă – ar avea forţa persuasivă a exigenţei euroaltantice, tocmai asta ar cere – să meargă ţara. Astfel că \”personajele\” sînt chemate la ordine de vocea raţiunii, ori de ecoul acesteia, de peste hotare. De ecoul unei tăceri naţionale, s-ar putea spune, ca-n vremea Radio Europa Liberă.
Trebuie să recunoaştem că e o cerinţă minimală. Pînă şi acesteia, Antonescu (Crin) îi răspunde cu parapon. Pare a fi, la acest personaj, o inerţie eroică – a soldatului japonez găsit tot gata de luptă, mult după terminarea războiului. Cineva ar trebui să-i spună şi lui – dacă singur n-are cum se informa – că războiul s-a-ncheiat, printr-un armistiţiu – deocamdată – care \”ameninţă\” a deveni pace durabilă.
Problema lui de bază pare a fi că nu poate urmări două fronturi deodată – cel deschis în propriu-i partid şi cel principal, al luptei pentru credibilitate politică la nivel naţional. Fiindcă asta-i miza guvernării USL, nu eterna vendetta cu Băsescu.
Dată fiind îndelungata sa activitate politică, reiese clar că lui Antonescu (Crin) îi lipseşte anvergura omului de stat. Astfel că, mai curînd s-a făcut Ponta frate cu dracu\’, şi acela nu era Băsescu, pentru a cîştiga suficient de convingător alegerile, încît să-şi poată permite a rupe pactul, la momentul potrivit.
După mine, fuziunea cu UNPR într-acolo merge.
Pentru Băsescu, miza e cu totul alta decît acest pact cu Ponta (nu cu USL, nota bene!) Cum s-a şi anunţat – dar discuţia datează de mai bine de un an (am aflat şi eu \”pe surse\”, ce să fac?) – Băsescu \”e în cărţi\” pentru viitoarea preşedinţie a NATO, unde s-a propus ca viitorul mandat să fie atribuit unei ţări din Est. Faptul că avem doi pe lista aceasta (şi Geoană, oricît ar părea de ciudat ochiului liber dar neformat politic) ar putea indica o preferinţă accentuată pentru România, la nivelul conducerii politice a NATO.
După ce înteaga sa activitate proatlantistă l-a calificat pentru a concura la această importantissimă funcţie politică, Băsescu are de parcurs probele obligatorii ale calificării în finală. Calmarea tensiunii la nivelul cel mai înalt al conducerii ţării e una dintre aceste probe. Băsescu are de arătat că ştie să fie combativ fără a fi conflictua – definiţia bunului negociator. Tot aşa, că poate fi cooperant, în numele unui interes superior nu doar persoanelor ci şi naţiunilor. Tare mă-ndoiesc c\’a reuşi deşi mi-aş dori un român acolo, în fruntea NATO, chit că, pentru noi, nici n-ar ajuta, nici n-ar strica – ar fi ca iarba de leac. Dar o ţîră de orgoliu naţional tot ar zgîndări, ceea ce n-are cum fi rău.
PS: Despre Ponta, al\’dat\’.
Ponta nu e plimbat prin lume, nu stie cum trebuie sa te comporti pe la curtile occidentale, a luat-o in barba de la Barosso in vara si inca nu si-a revenit. El vrea liniste pentru guvernare si in rest nu-i pasa, alegerile sint in 2014. E pe cai mari si Cristea stie ce zice la sfirsit cu pierderea capului. PSD e prea mare, prea tare, nu exista opozitie in parlament si riscul abuzurilor e f. mare. Pleasca pentru Base. Noroc ca Base nu mai are partid, ar matura cu baietii astia doi.
Antonescu nu digera nebunia cu procurorii. Ponta i-a bagat cutitul pe la spate. USL s-a cutremurat prea urit la primul dezacord important dintre cei doi. Daca cei doi lideri nu se impaca, totul se duce naibii. PSD e un partid mare si stie cum sa hapaie din terenul adversarului. Nastase, oricit de \”invitat\” ar fi, va juca un rol important de aici incolo. Antonescu se arata mult prea orgolios si nu cred ca mai are rabdare pina la alegerile prezidentiale. Una peste alta, o spun ca om care a votat USL, e nasol. Se mai duce naibii o idee, iar daca lui Base ii iese cu Miscarea Populara inseamna ca suntem un neam de cretini.
Nastase, in seara asta la Antena 3: „Basescu e o vulpe impuscata de vinatori de pe care fug purecii”. Genial.