M.H. Maxy – conferenţiar la Paris

Studiul activităţii unui artist nu se încheie niciodată. Cercetătorii scot mereu la iveală noi şi noi elemente privitoare la opera şi la biografia acestuia, ceea ce completează în mod fericit personalitatea unui mare creator. Aşa stau lucrurile şi în cazul unui artist complet şi complex, formulă frecvent vizitată astăzi. Dar, în cazul de faţă, chiar se potriveşte! Este vorba nu doar despre un pictor, dar şi despre un iniţiator de publicaţii, întemeietor de şcoală, profesor la instituţii de învăţămînt (Academia de Arte Decorative, Şcoala de desen pentru artiştii evrei în perioada antisemită, Institutul „N. Grigorescu“), conducător al Muzeului Naţional de Artă, realizator de decoruri şi costume de teatru.

Ca pictor, a făurit opere care au figurat în expoziţii-reper pentru arta modernă (Der Sturm sau expoziţia internaţională Contimpo­ranul). Personajul în sine era deosebit de interesant, prin aceea că avusese prilejul să cunoască personalităţi artistice din Occident, iar în discuţiile cu colegii de breaslă, ca şi în materialele scrise, dezvolta, pe baza unei enorme acumulări de experienţe, idei teoretice de­spre care însă avem prea puţine detalii.

De curînd, o mică foaie volantă-invitaţie, în format A5, prilejuieşte o dublă descoperire în privinţa compatriotului nostru, pictorul M.H. Maxy. Prima o reprezintă însăşi invitaţia. A doua surpriză este dovada materială, scriptică a participării pictorului, în calitate de conferenţiar, la o manifestare pariziană de acum nouă decenii (1926).

Să urmărim foarte pe scurt care era agenda lui Maxy în acel an 1926. În ianuarie, o prestigioasă revistă avangardistă belgiană, 7 ARTS, condusă de Pierre şi Victor Bourgeois, publica un colaj alcătuit din copertele celor mai interesante publicaţii avangardiste. În grupajul alcătuit de către arhitectul Hannes Mayer, unul dintre viitorii directori de la Bauhaus-Dessau, apare şi revista Contim­poranul, cu acel faimos număr 49 (noiembrie 1924), cu o construcţie colorată, pe linoleum, semnată de Maxy.

În vară, artistul călătoreşte la Paris (ne vom ocupa imediat de acest moment). Toamna, Academia de Arte Decorative, unde era profesor, se mută în strada Câmpineanu nr. 17, unde va avea o sală nouă, în care se vor expune lucrări în diferite tehnici, executate de către profesori şi cursanţi. Vor fi deschise, de asemenea, expoziţii personale Hans Mattis Teutsch, Max Herman Maxy sau de grup: Arta Nouă. Profitînd de generosul spaţiu al noului sediu, se va vernisa aici, în octombrie 1926, cea mai importantă manifestare expoziţională după cea a Contimporanului, de la sfîrşitul lui noiembrie 1924.

O bogăţie de opere, lucrări în gravură, desen, pictură, sculptură, tapiserie, metal, ceramică, sticlă, piele, legătură de carte, semnate de Mattis Teutsch, Andrei Vespremie, Victor Brauner, Corneliu Michăilescu, Hugo Mandel şi, desigur, M.H. Maxy, împreună cu mulţi elevi ai Academiei.

În decembrie, apare cartea lui Ion Călu­găru, Paradisul statistic, în care coperta şi ilustraţia (cinci desene) sînt semnate de Maxy. Tot spre finalul anului, la Teatrul Central din Capitală, unde juca trupa de actori a Teatrului din Vilnius, aflată în refugiu în ţara noastră, se montează piesele Manechinul sentimental a lui Ion Minulescu şi Omul, bestia, virtutea de Luigi Pirandello, ambele producţii scenice avînd decorurile şi costumele semnate de Maxy.

Să urmărim acum acel punct al călătoriei pariziene desfăşurate în plină vară, în luna lui cuptor 1926. Se ştie cu precizie faptul că pictorul s-a întîlnit cu Tristan Tzara şi cu Constantin Brâncuşi, cu care a fost chiar la un spectacol de teatru, în cartierul unde era amplasat atelierul. Deplasarea a fost profitabilă şi pentru revista Integral, pe care o păstorea Maxy, preluînd de la Tzara un text intitulat „Peisages et accidents“, publicat în numărul 9 din decembrie 1926. În cele 16 pagini ale revistei, se regăseşte, alături de desene de Brauner, Michăilescu, Maxy, Codreanu, şi un text muzical al lui Marcel Mihailovici, intitulat Fluture (cîntece şi jocuri), compus în 1924, în România, înmînat lui C. Brâncuşi la Paris şi dat de acesta lui Maxy, cu prilejul vizitei, pentru a fi publicat.

În afară de întîlnirile plăcute cu prietenii cona­ţionali, vor fi existat şi alte întîlniri, pe care timpul le va scoate la iveală. Cert este faptul că, în acea lună de vară, pictorul a fost un personaj principal în cadrul unui grupaj de conferinţe organizate de Universitatea „Alexander Marcereau“, din localul Au Caméléon, situat pe bulevardul Raspail, la numărul 241, desfăşurate miercuri,  7 iulie 1926. Era şi atunci mare căldură la Paris, începuse încălzirea globală generată de civilizaţia industrială, aşadar găsim specificat pe invitaţie faptul că era ultimul curs pînă în toamnă, fiind vacanţă.

Cursurile erau adresate oamenilor dornici de a-şi întregi cunoştinţele în domeniul artei. Într-un oraş cu atîtea muzee şi galerii, cum este Parisul, normal că există şi un număr mare de iubitori de artă, de aceea sălile erau pline pînă la refuz, chiar dacă exista un preţ al biletelor, de cele mai multe ori, însă, modic. Este exact ceea ce întîmpla şi la noi, este adevărat, în urmă cu cinci, şase decenii, de aceea îmi face plăcere să reamintesc acest lucru, şi pentru faptul că am fost un participant activ la cursurile de artă plastică ale Universităţii Populare din Bucureşti, care se ţineau în localul din strada Biserica Amzei nr. 3-5, în aşa-numitele Aşezăminte Brătianu. În fiecare duminică, la ora 11 fix, sala de aproximativ 150 de locuri era plină ochi, iar publicul era încîntat să urmărească prelegerile lui George Oprescu, Ionel Jianu, Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Radu Bogdan, Amelia Pavel, Mircea Popescu, Petru Comarnescu şi ale altor critici şi istorici de artă valoroşi. Printre cei invitaţi s-a numărat şi maestrul M.H. Maxy, care a ţinut o prelegere.

Să ne reîntoarcem la Paris. În acea seară, la ora 9 fără un sfert din seară, organizatorii s-au gîndit la o temă interesantă şi curajoasă pentru acea vreme: Arta modernă a Europei, invitînd conferenţiari din diverse ţări europene, între care şi Maxy. Primul pe lista vorbitorilor a fost Paul Dermée, valonul atras de curentul dada, fiind numit preconsul al mişcării, cunoscut al lui Kassak şi R. Delaunay, conducător al revistei L’esprit nouveau şi a cărui soţie era poeta şi scriitoarea dada Céline Arnould, de fapt, Carolina Goldstein, născută la Călăraşi. Al doilea conferenţiar a fost poetul şi pictorul Enrico Prampolini. Italianul a iniţiat şi condus revista avangardistă Noi (13 numere), în paginile căreia întîlnim şi numele lui Tzara şi Iancu. Tema dezvoltată de Pram­polini a fost Pictura futuristă şi punerea în scenă. La rîndul său, belgianul Michel Seuphor, conducător al unei publicaţii avangardiste, Het Overzicht, a dezbătut subiectul Belgia avangardistă. În revista sa dadaistă, şi ai noştri sînt reprezentaţi. Mai mult, în 1962, Seuphor scoate o broşură despre Marcel Iancu. Un alt vorbitor a fost, în acea seară, Joszef Nadas, membru al grupului revistei MA, condusă de către Lajos Kassak, care a dezvoltat tema Ungaria modernă. Celor patru conferenţiari le urmează un al cincilea: MAXIM. Cine este acesta? Nimeni altul decît M.H. Maxy, pe care francezii l-au ortografiat astfel. Ar fi fost greu de identificat şi, poate, ar fi rămas un mister, dacă în paranteză nu ar fi fost specificat Integral, adică revista pe care a fondat-o. Titlul alocuţiunii: România modernă.

Pictorul purta numele de familie Herman, iar prenumele său era Max. Primul său profesor, bine-cunoscutul maestru Iosif Iser, i-a dat numele Maxy, ca alint, făcîndu-i plăcere să i se adreseze astfel talentatului său elev.

Ce semnifică Integral pentru avangarda românească? În primul rînd, o revistă de mare prestigiu, apreciată în întreaga lume. În al doilea rînd, la fel de prestigioase sînt cele cinci cărţi apărute în colecţia „Integral“. Revista are 15 numere, dintre care două sînt duble (6-7 şi 13-14). A apărut din martie 1925 pînă în aprilie 1928. Din comitetul de redacţie făceau parte Ilarie Voronca, Ion Călugăru, F. Brunea-Fox, Benjamin Fondane, Hans Mattis-Teutsch, Claude Sernet (Mihai Cosma). Tirajul publicaţiei ar fi fost de 500 de exemplare. Printre colaboratori se numără: Corneliu Michăilescu, Brauner, Stefan Roll, Brâncuşi, Arthur Segal (profesor al lui Maxy în stagiul berlinez 1922-1923), Tzara, Irina Codreanu, P. Eluard, Blaise Cendrars, Enrico Prampolini, Sonia Delaunay, Luigi Pirandello (interviu în nr. 8 şi un desen de Maxy). De subliniat este şi partea grafică a revistei.

În privinţa cărţilor din colecţia „Integral“, toate tipărite la Paris, prin grija lui Voronca, şi acestea se impun prin ţinuta grafică remarcabilă: Colomba (1927), Ulise (1928), Plante şi animale (1929), toate semnate de Voronca, fiind urmate, în acelaşi an, de Poeme în aer liber de Roll şi de incendiarul Jurnal de sex al lui Geo Bogza.

Să ne reîntoarcem la invitaţia de la Uni­versitatea „Alexandre Marcereau“, unde se specifică audierea unor poeme moderne în interpretarea a doi actori. În privinţa preţurilor biletelor, zece fotolii erau rezervate la preţul de 10 franci (dai un ban, dar stai în faţă!). Rezer­vările încep la ora 14, fiind posibile şi prin scris (ce să-i faci, internetul nu exista).

Interesant este faptul că o invitaţie este valabilă pentru mai multe persoane (specificat chiar în antet), ceea ce nu-i rău deloc, permiţîndu-le celor fără gologani, dar dornici să asiste să stea în picioare. Textul conferinţei nu-l avem, dar cu siguranţă artistul nostru, documentat cum era, a făcut o bună propagandă artei româneşti în context european. În plus, invitaţia sa alături de maeştri la această conferinţă ne arată aprecierea de care se bucura în afara ţării.