Mai taci odata!

Intr-o fermecatoare carte a lui Victor Malka, publicata de curind1, poate fi citit acest aforism al rabinului din Guèr: „Tacerea este strigatul cel mai puternic din lume“. Ne vom opri si la gindul rabinului Meir Yehiel, care ia forma unei metafore de brutarie: „Cu cit cuptorul ramine inchis mai mult, cu atit caldura care vine din el este mai puternica. La lucrul acesta ma gindesc de fiecare data cind imi vine sa vorbesc“. Ce legatura, se va spune, cu mediati-cul obisnuit? Este limpede. Oricine sta – prin profesiune – sa asculte vorbaria mediatica, chiar daca se inarmeaza cu o infinita ingaduinta, sfirseste, mai devreme sau mai tirziu, prin a se infuria. Nu se mai poate! Atita vuiet gaunos, atitea perorari multumite, atitea piuituri inutile: putin cite putin, ajungi la capatul rabdarilor. Simti cum te scufunzi sub un talaz de vid si sub tumultul gurilor. Esti inghitit de aceasta „musica“ lingvistica pe care filozoful Castoriadis o numea „insignifianta“. Pe scurt, acest superfluu al vorbelor expectorate iti devine toxic. Rivnesti la o clipa de tacere, la pustiu, la stingerea omeneasca. Destul! iti vine dintr-o data sa-ti iei talpasita si sa te ascunzi intr-un fund de munte. Nu mai tac odata! Sa fim […]