Manifestarea absurdului

  • Recomandă articolul
Doina Jela, Catalin Strat, Mihai Albu Afacerea Meditatia Transcendentala Editura Humanitas, Seria „Istorie“, Bucuresti, 2004, 478 pag. N-am priceput mare lucru din aceasta carte. Capacitatea mea de intelegere s-a oprit nu o data in fata textului scris de cei trei cercetatori. Si nu pentru ca ar fi scrisa in chip ininteligibil. Din contra: Afacerea Meditatia Transcendentala este o carte de istorie scrisa cu grija literara, care aminteste de o alta carte excelenta tratind perioada comunista, si anume Anatomia mistificarii a lui Stelian Tanase. Lipsesc complicatiile si incilcelile inutile, iar textul curge captivant. – O mostra de roman absurd Doar ca toata povestea careia incearca sa-i dea de cap nu este altceva decit o mostra de roman absurd, din care mediocritatea iti zimbeste imbecilo-securistic (la un moment dat, chiar paunescian – am dubii insa ca respectivul personaj ar merita crearea unui adjectiv). Insa demersul investigativ care ii sta la baza merita toata pretuirea, redactarea textului a fost indeplinita cu minutiozitate si cu respect fata de cititor. Cine vrea sa afle (aproape) tot ce este de aflat despre scandalul Meditatiei Transcendentale, care a bulversat lumea culturala si stiintifica din Romania de la inceputul anilor ’80, o Romanie din ce in ce mai […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }