Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Manifestaţia secuilor
- 06-11-2013
- Nr. 698
-
Attila ARA-KOVÁCS
- Actualitate
- 1 Comentarii
Attila Ara-Kovács, filozof, politician, publicist, originar din Oradea (fondatorul publicaţiei Ellenpontok/Contrapuncte − singurul samizdat din România), este unul dintre cei mai apreciaţi analişti politici din Ungaria. Asumîndu-şi deschis orientările de stînga liberală, Attila Ara-Kovács s-a specializat în relaţii internaţionale, cu expertiză inclusiv în siguranţă naţională. În anii ’80, a fost unul dintre fondatorii Asociaţiei Wallenberg şi ai Comisiei pentru Refugiaţi – prima organizaţie care a oferit ajutor pentru cetăţenii români emigraţi din România. Ani la rînd, a fost corespondent de presă la Paris şi la Hong Kong. În perioada coaliţiei guvernamentale (socialist-liberale) conduse de Péter Medgyesi a făcut parte din echipa Ministerului de Externe. A publicat numeroase analize politice şi studii de politologie, iar în săptămînalul independent Magyar Narancs/Portocala maghiară (şi pe site-ul acestuia) susţine rubrica „Diplomáciai jegyzet“/„Notă diplomatică“. De cîţiva ani, este directorul Centrului de Analiză şi Studii de Politică Externă Republikon. Attila Ara-Kovács a luat întotdeauna atitudine şi s-a delimitat de orice fel de tendinţe extremiste, xenofobe, antisemite, de naţionalismul şi populismul atît de specifice actualei guvernări din Ungaria. La fel s-a întîmplat şi cu ocazia recentelor demonstraţii de protest în favoarea autonomiei Ţinutului Secuiesc. (Anamaria POP) La sfîrşitul penultimei săptămîni din octombrie, în organizarea aşa-numitului […]
Analiza autorului Attila Ara-Kovács este departe de a fi echilibrată, ba mai mult, onestă. Odată, contine greseli factuale: guvernul României n-are nici un plan oficial cu privire la constituirea unei regiuni din cele judeţe ale Secuimii plus Brasovul. Autorul a citit, probabil, citeva speculatii care au aparut in presa şi le-a atribuit guvernului. Aserţiunea că regiunea Tinutului Secuiesc cu cele trei judete (sau in cadrul granitelor istorice ale tinutului de odinioară, Terra Siculorum) ar fi una din cele mai paupere şi, astfel, predispusă unei radicalizari este, cel puţin, una gratuită. Nu discut aici aspectele economice, ci cele legate de spectrul conflictual din imaginata regiune „Brasov plus Tinutul Secuiesc”. Se stie că regiunile nu aloca uniform resursele pe teritoriul întreg al unităţii administrative, ci conform unei distribuţii de putere. Dacă alocarea judicioasă a resurselor ar fi asigurată, nu ar trebui modificată nici actuala împărţire în regiuni de dezvoltare. Numai că s-a constatat faptul că discrepanţele intraregionale, în loc să se diminueze, s-au amplificat (astfel şi în regiunea de Centru unde Ţinutul Secuiesc a acumulat dezavantaje în continuare). Nu există nici o garanţie ca într-o regiune „Brasov plus Tinut Sec.” acest lucru ar fi altfel. Ba mai mult, tocmai în această regiune imaginată de Ara-Kovacs am deveni martorii unei radicalizari etnice. De ce? Pentru că graniţa dintre zona dezvoltată si cea săracă a regiunii imaginate ar coincide si mai clar cu graniţa etnoteritorială existentă – am avea astfel o sursă clară de tematizare etnică a diferenţelor economice. Mai ales că, datorită proporţiei etnice, s-ar putea să ajungem la o reprezentare politică instabilă, „pe muchie de cuţit”, ce ar favoriza, iarăşi, demersurile destabilizatoare.
Dincolo de aceste aspecte, transpare foarte clar intenţia autorului de a interpreta totul în cheia favorabilă proprilor prejudecăţi politice. A vedea Consiliul Naţional Secuiesc ca un grup manipulator în favoarea unei alianţe politice criptofasciste şi naţionaliste, este o interpretare deplasată. Problema este că tocmai Ara-Kovacs nu ajută dialogul cu asemenea interpretări false care, pe de o parte, servesc solidificarea prejudecăţilor şi aversiunilor stângii ungare faţă de toate forţele politice care vorbesc despre „probleme naţionale” (admit, of course, că aici este un tablou foarte complex de la ultranaţionaliştii din Jobbik până la conservatorii moderaţi – dar scopul ar fi tocmai să vedem aceste diferenţe…), pe de altă parte, nu edifică cu nimic publicul românesc despre natura reală a problemelor. Iar despre încrederea dintre români şi maghiari: 1. aceasta nu există, 2. dar ar trebui construită, 3. însă s-ar putea construi numai prin dialog, 4. însă acest dialog pe chestiuni majore (constituţionale, Ţinutul Secuiesc etc.) nu există dintr-o comoditate politică majoritară, izvorîtă din hegemonia existentă, 5. iar manifestările de tip Marşul Secuiesc pot fi văzute şi ca încercări disperate şi forţate de a construi o poziţie a dialogului (după ce încercările tradiţionale au fost refuzate: vezi cele două proiecte depuse în parlament cu privire la statutul Ţinutului Secuiesc, încercările democratice, blocate de prefecţi, privind unele referendumuri locale …)
Iată deci, ce ar mai trebui să fie prezentă într-o analiză mai obiectivă, mai echilibrată, decît cea a lui Ara-Kovacs.
În final, mai este şi întrebarea: ce doreşte Observatorul Cultural? Să contribuie le crearea premizelor unui dialog onest, cum a făcut de mai multe ori, sau să devină agent electoral al unui partid ungar dispărut de pe scena politică maghiară care supravieţuieşte prin comentatori închişi în cercul lor, căutînd şi ei noul lor public, dar negăsind alt mijloc decît cel al anatemizării prin atribute de „naţionalist” şi „criptofascist”.