Mântuleasa ca o pradă

„Patruzeci de ani a stat casa asta în picioare, a rezistat sub toate regimurile, era o casă bună. Şi iată sub cel sovietic a ars. Asta e trista realitate, cetăţeni!“ Ilf şi Petrov, Viţelul de aur   La data de 5 mai 2015, a avut loc, la Primăria Municipiului Bucureşti, o dezbatere privind PUZ strada Mântuleasa 7-9, avizat pozitiv de Primărie. Pe baza acestui PUZ, o firmă imobiliară încearcă să construiască pe amplasamentul vechii şcoli Mântuleasa – cea în care a învăţat Eliade, într-o zonă protejată – un ansamblu polifuncţional masiv (comerţ, birouri, locuire). Ce se întîmplă pe strada Mântuleasa este doar un „n“ exemplu de pseudolegalitate şi de lipsă de morală în Bucureşti. Dacă m-ar întreba cineva de ce mă lupt împotriva mutilării zonei protejate Mântuleasa de către furia „dezvoltării imobiliare“, nu cred că aş putea da un răspuns coerent. Este un amestec de „datorie profesională“ cu nostalgie şi cu groaza de a vedea că ilegalul (sau semilegalul), imoralul, paranoia pot învinge în faţa bunului-simţ. Sînt un dinozaur, ştiu, o veşnică visătoare sau optimistă sau viceversa, adică – în termenii economiei de piaţă – o proastă.   Mântuleasa, stradă patriarhală, castani, tei, grădini, locuinţe burgheze, copii, părinţi, bunici, şcoala, […]