„Marea amărăciune“
- 05-03-2010
- Nr. 515
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- MEMORIALISTICĂ
- 1 Comentarii
Titlul unei splendide proze semnate de Ioan Groşan (aceea cu „pre-scrierea“ viitorului comun de către un cuplu de îndrăgostiţi) mi se pare foarte potrivit pentru a surprinde nuanţa psiho-afectivă din Jurnalul Constanţei Buzea, Creştetul gheţarului. O mare amărăciune scaldă notaţiile autoarei, prinsă în anii respectivi (1969-1971) la mijloc, între dragostea pentru copiii ei mici şi ceea ce trebuie să suporte, zilnic, din partea tatălui lor. Constanţa BUZEA , Creştetul gheţarului. Jurnal 1969-1971, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, 288 p. De regulă, sînt suspicios în legătură cu sinceritatea pusă la lucru în însemnările asumat subiective. Subiectivitatea nu garantează onestitatea şi nu este neapărat sinceră. Autorul utilizează diferite măşti, deşi pretinde că înfăţişează adevărul nud; şi felul în care ajunge la esenţa celorlalte personaje e adesea decepţionant. Concesiv cu sine, este resentimentar sau chiar nemilos cu „adversarii“ care de fapt nu-i sînt adversari şi cu prietenii pe care-i prezintă ca pe nişte „prieteni“. Victimologie şi caricatură: perspectiva celuilalt nu apare sau, dacă apare, e redusă la un comportament meschin, la o replică batjocoritoare, la o ridicare de umeri în faţa nenorocirii mele. Amărăciunea personajului feminin Exact pe această linie ne deplasăm, pe măsură ce avansăm în lectura paginilor Constanţei Buzea. În […]
Incep prin a spune ca o respect mult pe d-na Contanta Buzea si chiar inteleg cat de cumplit de grea putea fi convietuirea cu un om atat de vulcanic, atat de dominator, atat de egoist, la urma urmei, ca Adrian Paunescu. Despartirea era inevitabila. Ca in multe alte cupluri, chiar de scriitori… Dar nimeni nu ma va putea convinge, vreodata ca viata intima, convietuirea cu un barbat caruia totusi i-ai nascut doi copii, poate fi un subiect la dispozitia tuturor curiosilor… A, daca d-na Buzea ar fi scris un roman in care si-ar fi transfigurat experientele (probabil, foarte dure de viata), ar fi fost cred eu altceva. Cu totul si cu totul altceva. Au aparut, la un moment dat, la noi, scrisorile de dragoste pe care Cioran i le-a scris ultimei sale iubite. De ce sa mint, eram curioasa. Totusi, n-am cumparat cartea. Mi s-a parut indecent sa citesc nste scrisori intime fara acordul si dupa moartea celui ce le scrisese. Din motive similare, nu voi cumpara nici jurnalul d-nei Buzea. Nu-mi place sa ma uit prin gaura cheii! Si ma mir ca o Doamna de o asemenea delicatete si sensibilitate a decis sa-si faca publica viata privata, mai ales in conditiile in care cei doi copii – chiar daca mari acum – nu-si pot renega nici mama si nici tatal! Sigur, d-na Constanta Buzea este o poeta de mare talent si sunt convinsa ca aceasta carte a ei cuprinde pagini cu adevarat foarte frumoase. Dar nu cred ca cei doi copii (pe care ii iubeste!) se pot simti confortabil in urma unui asemenea demers. De Adrian Paunescu n-am nici o grija. Ca nu d-lui ii plang eu de mila!