Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Marius Chivu, poet
Marius CHIVU - Vîntureasa de plastic
- 19-07-2012
- Nr. 633
-
Claudiu TURCUȘ
- Literatură
- 8 Comentarii
„Criticul nu debutează, ci începe“, observă undeva Mircea Martin. Cu alte cuvinte, pentru comentatorul de literatură, procesul devenirii intelectuale, al reglării registrului, al rafinării stilului nu doar precede opera prima, ci este definitoriu pentru o construcţie conceptuală de durată. Îmi permit, atunci, să reformulez: criticul ar putea debuta numai după ce a început. Pare un sofism, dar nu-i decît o deducţie speculativă care surprinde lentoarea sinuoasă a maturizării criticului literar. Tînăra generaţie de exegeţi, majoritatea trecuţi prin şcoala cronicii literare, ilustrează pe deplin respectivul traseu. Daniel Cristea-Enache şi Paul Cernat (chiar dacă au cochetat inclusiv cu eseul memorialistic), Antonio Patraş, Adrian Lăcătuş, Bogdan Creţu, Andrei Terian, Bianca Burţa-Cernat, Alex Goldiş, Gabriela Gheorghişor sau Adina Diniţoiu au acumulat suficientă vechime înaintea debutului. Prima lor carte exprimă, oarecum, fidelitatea necesară faţă de obiect. Dar pentru ca „lecţia despre cub“ să fie completă, există şi un „colţ sfărîmat“. Departe de a fi depreciativă, observaţia sugerează că fiecare generaţie îşi conţine doza ei de neprevăzut. Exponentul cel mai de seamă este Marius Chivu. După începutul promiţător din România literară, nu dezinteresul faţă de critică, ci talentul plurivalenţei i-a facilitat dezertarea intermitentă. Dovadă revenirea la cronica literară din Dilema veche. Cînd părea că ipostazele de […]
Hipotetica empatie şi Hipotecata valoare Hipotenuza quadraturii
sau
Humanismul Cadavrului Memoriei Distruse Absolut Lent Acum şi Aici
Hipocrizia omului Viu
Revenind pe urmele poeziei şi-ale morţii ei din abuz de realisme-simpatice-omeneşti şi alte rămăşiţe orgasme-onanist-socialiste zvîcnind letargic inconştient chiar pe sub tălpile noastre, în văzul lumii şi-abia dacă la distanţa unui nas mic, dînd iama în libertate şi democraţie ca-ntr-o turmă de oi o haită de lupi tocmai ca din întîmplare în amiaza cea mare undeva în plin deşertul acesta Grobian de Est. Ei DA! în ţara aceasta !
Dar într-un peisaj mitocăneşte mitologizat miştocăneşte cine mai poate îmbrăţişa şi altă Muză decît cea aceea acceptată, vîndută şi instaurată far şi direcţie literaro-poetică-empatică şi călăuză în lumea leit-motivului doctrinar p(r)ostmodernismelor realist concretisme a poeziei, literaturii şi criticilor de specialitate cu tot felul de diplome şi talente diverse, grozavi mînuitori de concepte, progeniturile comunismului triumfant, ”fii” lui, omeneşte vorbind, decadent dar viu, mişcător, pur, şi neaoş, fudul şi simplu, omniprezent şi veşnic în continuare îmbuibitor gavîndu-ne de-adevăruri progresiste
? Ei bine, cum oare în acest relief devastat plin de praf plat cu buruieni înalte cît ”les couteaux verts des peupliers” o batistuţa albă vibrînd nervos pierdută aiurea ”te bate critic tăticu !” ar mai putea fi distinsă pînă-în imensitatea atît de voluminos-bolovănoasă A pînzelor (ce nu mai sînt, locco, demult deloc) albe ??? CUM ?
Sistemul îşi apără vehement ”sărăcia şi neamul” ! Se sare la beregată, Se taie carotide !
? Oare Rimbaud, Lautréamont, Pessoa, Poe, Cocteau, Jarry, Pound, Yeats, Joyce, Tzara, Gherasim Luca, Artaud şi încă şi încă şi încă se gîndeaua la empatia ”cît de cît” cu cititorul-om-critic-public-negustorul de artă şi cuvinte, vorbe şi poezie-literatură ? OARE ? CUM ?
Progeniturile Monstrului Comunist, dat la fund din proprie iniţiativă şi veghiind vigilent la mersul ”lucrurilor” şi ”chestiunilor” din ograda orînduită de el special în Harababură şi Amalgam Ştiinţifico-Realisto-Materialist, zburdă printre şi pe Mormanele de Moloz şi Deşeuri, Gropi Comune, Pestilenţiale Teorii ale HOŢiei în Massă cu diplome, posturi, politruci, avantaje, funcţionari, poeţi şi artişti, filoSSofi şi intelectuali, talentaţi, superbi şi sublimi într-o pseudo armonie totală într-o cvasi permanentă auto-mulţumire frăţească de gaşcă şi gîşte.
Aceşti tineri, critici şi poeţi, plini de ei, întreţin, astăzi, şi propovăduiesc cu o agresivitate mascată şi cu tenacitate ”securist-securizantă” o poezie tributară şi impregnantă de ceea ce PEISAJUL vă oferă şi vă devoră zi de zi de 22 de ani Permanent : gregaritate, jeg spiritual, boli sufleteşti, leprozerii ideologice.
Şi nu doar de aceea sensul textelor stîlcite şi luate-n răspăr, nu chiar surprinzător, dar trist, ca pe vremurile unicei clase de partid, încearcă DOAR, căci e timpul, să vă îndemne să priviţi mult mai des, mai profund, mai Liberi şi mai Eliberaţi, înspre :
HIPOCAMPUL ABISURILOR DINCOLO DE AŞTRI
bietul om… hei, redacția, poate că deversările astea de toxine din partea unui om în mod evident bolnav ar trebui, în cele din urmă, oprite. și nu vorbesc aici despre cenzură, ci despre sanitate
Masura talentului lui MC si a frumusetii cartii lui e data si de cantitatea de venin secretata de tot felul de nefericiti ca dl Pierre.
Dragă MAESTRE,
Despre empatii şi umanisme ::: ???? !!!!!
Despre CARE empatii şi umanisme vorbim ???!!!!???
Poate despre PAUL GOMA !!!!! ????? !!!!!!
Aveţi aici răspunsul întregii lumi literare, a literaturii şi societăţii Româneşti !
Mai mult decît REVOLTĂTOR ! DUHNEŞTE !
Despre POEZIE şi Libertate, ORICÎND !
Mai CLAR de-atît nici nu se poate, cei care nu pricep să-i întrebe pe cei care se fac că nu pricep ! AHOE !
ACOLO SUS SCRIE ”POET”, alţii-i zic Om, Fiu etc Lacrimi ! PLÎNS !
Maestre ! Cu indulgenţă, dacă nu cu înţelegere şi-iertare, poate că pe lumea aiasta ”ar trebui pornit” de la multe alte premiZe.
De la care ? Cine deţine premizele cele „corecte”, ”obiective”, ”artistice” sau chiar cele ”poetice” ?
Să-mi fie permiZ, rogu-vă, o ALTĂ premiză poate chiar încă vreo două-trei altele în osmoză perfectă în fier-bere permanentă .
Dacă veţi privi cu atenţie, citi cu-ADEVĂRAT textuleţul meu ( şi altele pe acest subiect, al poeziei actuale, în România post-neocomunistă, post modernistă, şi alte teorii literare de iarmaroc bavnic ) pe care ”poetul” Marius Chivu în imbricaţie absolută cu criticul literar şi cenzorul de serviciu Marius Chivu şi chiar enunţatorul de valori şi direcţii artistice Marius Chivu, exponent de seamă a elitelor culturale, vorbeşte, se referă la tendinţa împămîntenită în poezia de succes românnească de azi şi cu mult prea puţin la poezia concretă a poetului Marius Chivu, veţi descoperi ALTE Nuanţe înainte de a vă repezi la beregată.
Această recenzie mi-a oferit prilejul plecînd de la versurile ”poetului” să dezvolt ALTĂ TEMĂ ( la care de altfel, Maestre ! tare aş fi curios să vă aflu părerile ”Despre…” , chiar împinse pînă-n pînzele albe )
Tema Poeziei Actuale ( şi a literaturii româneşti ) [ cea de vreo 22 de ani plus de vreo 20 ] în CON-TEXTUL ”acestei ţări”, ÎN !
DECI : Nu asupra poeziei lui M.C. ”Abominabil” mă pronunţ !
Cu tot respectul pentru Walt Withman, eu am o cu totul altă teorie despre Artă şi despre Poezie, cînd văd, aud, citesc, trăiesc şi mă pătrund de o creaţie nu mă interesează DECÎT, EA !
Cînd citesc Poezie, mă gîndesc la Poezie, nu la omul care a scris-O !
Cunosc poezia lui Mircea Ivănescu pe dinafară, la figurat vorbind, m-am impregnat cu ea de ea pînă în măduvă, mi-a fost eucharistie, sevă, hrană oblojire, Sens Soare Zumzet Revelaţie şi nu ştiam nimic (aproape mai nimic) despre OM-ul care-O scria ; Azi citind dialogurile cu Liiceanu, pe POET mi-l pun Icoană, pe om ……i-aş trage două palme fără jenă, mă-nţelegi ! (vorba vine ! aş fi chiar mult mai categoric TOCMAI din EMPATIE cu DRAMA Vieţii Societăţii româneşti )
Şi-apoi W.W. , să fim serioşi Maestre, comparaţia-i ŞUIE RĂU, omul a trăit Liber şi A fost LIBER, a fost TOTAL ”distorsionat” şi ”deformat” de LIBERTATE, nu-i Cazul Nostru, după cîte ştiu, Se pare cei mai mulţi încep să uite sau se fac surzi, orbi, şi parcă brusc empatici cu o STARE-încă-AbominabilĂ ! O-avem Aici, e-n-jurul Nostru, colcăie, devoră, strică-otrăveşte ! Nu-i AŞA ?!?
Şi-apoi AOLEU ! păi să vă povestesc-scriu-poetizez („EU” ) Despre ”omul de mine”,
”fiul ce sînt”, despre ”mama ce-a fost”, despre ”sensibilităţile fiinţei cea care …”, PĂI vi s-ar dărîma clădirea, redacţia, oraşul, ţara, continentul, Lumea şi dacă-aş URLA TARE POETIC chiar unic-versul întreg.
Să fim un pic serioşi, dacă am judeca Poezia după destinul şi Drama fiecărui Individ, ne-am sufoca de-atîtea Lacrimi şi Îmbrăţişări, SUGHIŢuri.
Vă puteţi OARE imagina cîtă ”poezie” de acest GEN se scrie în România cu talent , autenticitate şi chiar enorm talent ?!?
DAR NU ASTA ESTE BUBA, Maestre ! Nu aici ! Eu am vrut să ”ZIC” ALTCEVA !!! cu totul altceva ! Mă MIR că nu m-aţi priceput !
Subiectul nu este Marius Chivu, ca M.C. sînt mii, n-am cum îmbrăţişa mii.
Subiectul era, ESTE cum se scrie azi Poezie în România ! Sau cel puţin poezia care a invadat piaţa, poezia realist-socialo-”socialistă” de tip maidan, mahala, înjurătură, BLOC, concretă, documentaristă, relatînd, detailînd naturile moarte, vorbind cum vorbim, scriind cum vorbim, descriind cum trăim , viaţa Aceasta în ”ţara aceasta”, onomatopeic, ”plagiind”(termen la modă) doar realitatea imediată ( despre realitatea românească ”ciné-vérité”, ca „expresie artistica”, nu dau doi bani, aia premiată la Cannes şi tot lăudată, JEG ! )
ACEASTA NU SE CHEAMĂ POEZIE ! şi nici ei POEŢI ! Cu atît mai mult în CON-Textul României de azi, de care, se pare, nu prea ţineţi cont, context care vine de departe şi Miroase URÎT DE TOT, chiar mai mult decît a mort , chiar mai mult decît a VIOL .
N-aveţi de ce să vă supăraţi Maestre, aşa văd eu, Liber, Lucrurile şi POEZIA.
Ar fi atîtea de spus ……….!
P.S. Artistul nu trebuie să fie în EMPATIE decît cu Propriu-i SPIRIT ( Socialism-Comunismul a distrus TOT) pe care ar trebui să se căznească să ajung-a-l Cunoaşte.
Despre teoria empatiei de MASSĂ, Maestre, NU SÎNT deloc de acord, poţi să mă pici cu ceară, cu Zmoală , cu plumb topit, cu mercur în flăcări, cu sfaturi şi academisme, cu teorii şi sufragii populare, cu retargerea cetăţeniei, cu Haznaua Comunistă, îmi pare rău DAR, aici,
Nu Vedem DELOC lucrurile la fel.
P.P.S. Curios este, cum unii se fac că nu văd Dezastrul Apocaliptic din jurul lor şi în care trăiesc zi de zi şi de care sînt impregnaţi-deformaţi în modul cela mai ATROCE-”invizibil”-”inofensiv”, şi de care, în mod firesc-natural, Sînt ÎNĂuntru, nu mai pot să-şi dea seama.
DESPRE POEZIE, ORICÎND !
@pierre
Cam cE Dracu` vrei Să sPui?
Cine DUHNIND? cine ni se VINTURA? Poate in IZMNE? tiE? Propriați JUDECATA?
Premisa de la care ar trebui pornit, e următoarea: cartea lui Marius Chivu nu e o carte, ci un om.
„Cine a atins această carte (vorba – apropo de Leaves of Grass – a lui Walt Whitman), nu a atins o carte, ci un om!”
Nu orice om, în cazul nostru, – ci un fiu.
Nu orice fiu, în cazul nostru, – ci unul vulnerat şi excesiv de vulnerabil, aidoma unui écorché vif.
Nu „caligraful” scrie o carte ca aceasta, ci un, dacă vreţi, seismograf! Un seismograf ultrasensibil…
E ceea ce Claudiu Turcuş a înţeles.
Ca să priceapă şi maestrul (în invective şi alarme apocaliptice nemaisfîrşite) Pierre, se cer două condiţii, – imperios:
1. Să fi citit, în prealabil, cartea (asupra căreia, abominabil, se pronunţă);
2. Să fie, cît de cît, empatic…
Drept pentru care eu, dacă l-aş vedea pe Marius Chivu, acum, după lectura paginilor lui (sfîşietoare, – fără clamor, însă, aşijderi unui vaier mut), nu i-aş putea spune „Te felicit!”, ci numai „Te îmbrăţişez!”.
DUHNIND NI SE VÎNTURĂ CONCEPTE
ÎN ROMÂNIA se pare a dat iama ca turcii, e la modă declarat, acceptat şi mînuit ideologic Corect, valoare artistică, Realitatea unui Existenţe STEARPĂ. interesul pentru cangrena socialului, a devenit leit-motivul, stereotipul clişeu, otrăvitor năclăind cu orice ocazie, expresia literaturii şi chiar a celorlalte deschideri. Literatura şi Poezia abundă de realisme, cartiere de blocuri, de mahalale, maidane , de post-comunisme, non educaţie, vulgarităţi, scene concrete, proprii unei lumi desuete în decadenţa cea mai atroce.
Însemnările de zi cu zi, mai literare sau mai puţin, sînt aduse la rangul de Poezie şi Artă.
Marius Chivu este unul din criticii literari „en vogue” care spun-susţin o sumedenii de banalităţi şi oribile concepte fără nici cea mai mică urmă de „feeling” artistic. La fel şi poezia lui se desfăşoară în acelaşi contex otrăvit-otrăvitor falsificator-măsluitor de valori. În România azi adundă pînă la Sufocare o literatură şi o Poezie îmbibată de PORCĂRIA-Existenţei Cotidiene-imediate ConcRete ………….. ::::::: ORIBIL şi CACOFONIC. Cei penetraţi de izurile, zemurile şi duhorile Locului, vor considera întotdeauna semnele de prietenie, de alarmă sau de atenţie ca o agresiune, ca un atentat la propria fiinţă, alteori cea a naţiunii, la esenţa pe care se străduie să o promoveze, o intruziune în viaţa grupului şi a entităţilor pe care, ca judecător de valori, le apără, DAR, doar orbiţi de toate miasmele în care se scaldă. Toţi aceşti tineri, cei mai mulţi, plini de talent şi de o energie fenomenal superbă, NU reuşesc DELOC să IASĂ din tiparele şi carcanele unui sistem devorator care i-a Format-Formatat, Îndoctrinat, Schimonosit şi pe care, indirect, au ajuns să-l propovăduiască, să-l legitimeze, să-l promoveze, să-l răspîndească, să-l inoculeze şi generaţiilor care urmează.
A devenit Criminal ! ESTE O CRIMĂ !
Cultura românească a devenit un Cadavru împănat permanent cu valorile unei lumi pestilenţial CANCERIGENĂ care proliferează nestingherit, lent, subtil, şi absolut contra naturii fireşti a Libertăţii, cu mult-mult înainte de 1990.
Partea Superbă este tocmai, Riscul de a vorbi Astfel, Direct, Pe Şleau, în faţă şi fără jenă, unui pestiferat de pe coclaurile unei capitale infestată de FUDULISMe şi alte o Grămadă Mormane de Rele şi Metehne.
Dar cine acolo mai poate pricepe şi altceva decît propriul SOS al unei lumi contorsionate clinic.
Te poate costa chiar “viaţa” ! Chiar POEZIA !