Am mai abordat în articolele mele din Observator cultural problema scăderii interesului pentru festivalurile și concertele rock din România. M-am referit în special la piața metal, dar și la manifestările ce au inclus subgenuri diferite și chiar muzici diferite. Cu toate că sînt din ce în ce mai populare festivalurile de tip Untold și Electric Castle, unde malaxorul aduce laolaltă elemente disparate, consider că este nevoie de nișare, atunci cînd vine vorba despre muzica de calitate. Pentru a înțelege ce se întîmplă pe scena europeană, dar și pe cea americană, cînd vine vorba de sonorități metalice, este necesar să aducem publicului autohton ingredientele potrivite pentru a-și construi imaginea de ansamblu. Nu poți evolua cultural și spiritual din punctul de vedere al muzicii, al cinematografiei și chiar al literaturii dacă rămîi angrenat în siajul unor formule cunoscute, răscunoscute sau ingurgitate de alții pentru tine. De la momentul în care am publicat materialul intitulat Ritual de trecere (Observator cultural, serie nouă, nr. 554 (812), 3-9 martie 2016), am observat cîteva aspecte pozitive, care veneau în întîmpinarea celor spuse de mine atunci.
Construind mase critice
În primul rînd, clubul Fabrica din București a găzduit un concert (numit impropriu festival) cu ce are mai bun Capitala în materie de rock progresiv. Progressive Soldier 2 – Asemic, Mindcage Escape şi AltF4 // In Memoriam Tudor Golu a avut loc pe 19 mai 2016, spectacolul fiind organizat de revista online The Intermission. Cu toate că ar fi foarte multe lucruri de criticat la această manifestare, începînd cu promovarea precară și continuînd cu faptul că nu toate trupele prezente erau exponente ale subgenului progresiv, voi spune numai că pe un teren viran era mai mult decît nevoie de cîțiva pași concreți. Iar trupa Asemic este o formație care merită atenția noastră, fiind foarte bine conectată la ceea ce se întîmplă acum pe scena progresivă din Europa și din Statele Unite. Un alt lucru notabil pe piața de concerte bucureșteană îl reprezintă serile tematice din zona electro/post-rock organizate în clubul Control de echipa EventBook. Astfel, în toamna aceasta îi vom putea vedea la lucru pe The Underground Youth (UK, garage rock/psychedelia), Russian Circles (SUA, post- rock/post- metal) și pe Chrysta Bell [live] + The Music of David Lynch [film] – Premiere. Din fericire și probabil că acesta este și motivul pentru care scriu acest material, nici genul stoner rock &metal nu a fost uitat anul acesta. Grecii de la Godsleep vor avea trei spectacole în România: în București (30 septembrie), în Cluj-Napoca (1 octombrie) și în Timișoara (2 octombrie). Pentru a încheia capitolul aspectelor pozitive și a ieși puțin din București, voi acorda o mențiune specială Festivalului Artmania de la Sibiu, care se desfășoară, fără întrerupere, în fiecare an din 2006 încoace. Pe scena lui au urcat trupe din foarte multe subgenuri metal.Voi aminti doar cîteva nume care au trecut prin Sibiu în acești ani, pentru a vedea ce a însemnat Artmania pentru fanii metalului din România: HIM, Amorphis, Within Temptations, My Dying Bride, Tiamat, Lacrimosa, Nightwish, Pain, Opeth, Serj Tankian, Sirenia, Lacuna Coil, Edguy, Epica, Orphaned Land, Therion, Eluveitie, 65daysofstatic, Ef, Saturnus, Anathema, Katatonia, Pain of Salvation, Sólstafir etc. Artmania pare să fie singurul arhitect de mase critice din spectrul rock autohton. Cum au reușit să rămînă mereu actuali în aceste unsprezece ediții? Inovînd, experimentînd, dorind mereu să aducă aproape publicul ce nu se mulțumește cu mainstream-ul. Iar Festivalul de la Sibiu nu este decît o fațetă a proiectului Artmania. Despre celelalte vom vorbi cu o proximă ocazie. Dar să revenim la stoner și la Godsleep.
Cîteva cuvinte despre stoner
Există subgenuri și mai vitregite decît rockul progresiv și power metalul în România. Dacă pînă acum ceva timp am mers exclusiv pe această abordare, a trebuit să mă repliez, mai ales cînd vine vorba de stoner-rock/metal. Acest subgen îmbină elemente de heavy‑metal tradițional cu doom-metal, rock psihedelic, acid rock și chiar cu blues. Este un stil care pune accent pe repetitivitate, dar și pe riff-urile agresive, care sînt cheia de boltă a întregii compoziții muzicale. Aerul retro al producției, dar și vocile melodice sînt alte elemente importante în economia stoner rock-ului/metalului. Conform site-ului last.fm,* există două trupe considerate pionieri ai acestui subgen. Kyuss din California și Monster Magnet din New Jersey sînt numele cel mai des pronunțate cînd vine vorba despre începuturile stoner-ului. Alte elemente asociate cu acest subgen ar fi consumul ocazional de marijuana în rîndul muzicienilor și al fanilor, dar și conexiunile care se fac între desert-rock, groove-rock și sludge metal. Termenul de desert-rock a fost utilizat pentru a defini muzica formației Kyuss, despre care am vorbit puțin mai devreme. Pe lîngă pionierii stoner-ului, merită amintite și alte cîteva grupuri, care au contribuit la creșterea calitativă a muzicii respective, dar și la aducerea ei în lumina reflectoarelor: Queens of the Stone Age (California), Clutch (Maryland), Orange Goblin (Marea Britanie), Colour Haze (Germania) sau Spiritual Beggars (Suedia). Dacă Kyuss și Monster Magnet fuseseră trecuți pe lista pionierilor, Black Sabbathul lui Ozzy și al lui Tomi Iomi poate fi considerat un demn strămoș al stoner rock-ului. Piese precum Sweet Leaf (1971), Black Sabbath (1970) sau Chuldren of the Grave (1971) pot fi aduse într-un context de căutare a rădăcinilor pentru acest subgen metalic. Black Sabbath au fost găsiți „vinovați“ și pentru inventarea subgenului doom-metal cu mai bine de 40 de ani în urmă.
Godsleep – Thousands Sons of Sleep
Dacă vorbim despre rock-ul metalic din Grecia, nu putem să omitem cîteva nume importante, care au făcut deja carieră pe scena europeană și mondială. Vorbim în primul rînd de Rotting Christ (black-metal), Septicflesh (symphonic death-metal), Firewind (power‑metal), dar și de Nightrage (melodic death-metal). Chiar și la capitolul stoner, grecii stau foarte bine. Site-ul metal-archives.com oferă mai mult de 20 de nume pentru această categorie. Nu sînt nume care să spună foarte multe, însă, spre deosebire de România, Grecia pare să-și fi atins masa critică în ceea ce privește publicul și scena de stoner. Pe această traiectorie pare să se fi poziționat și trupa din Atena, Godsleep. Formată în 2010 de patru tineri muzicieni, formația își definește stilul ca fiind heavy rock, avînd influențe importante din zona psihedelică. Godsleep au lansat primul album de studio în 2015, un material ce include șapte piese. Thousand Sons of Sleep (Rock Freaks Record) este un amestec foarte bine proporționat între Floods‑ul celor de la Pantera, albumele vechi ale finlandezilor de la Amorphis (de pînă la Eclipse, 2006) și zonele de tranziție pe care le regăsim adesea în muzica celor de la Tool. Godsleep a lansat acest material discografic și în format vinil. La o audiție extrem de subiectivă, dar foarte atentă, influențele Godsleep par să vină din alte subgenuri și chiar din alte epoci muzicale. Prima piesă, The Call, probabil cea mai bună de pe întreg discul, dar și cea mai complexă compoziție de pe Thousand Sons of Sleep, pare rodul muncii unor muzicieni care și-au început cariera la sfîrșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 și au încheiat-o în plină glorie, aproape de anul 2000. Un mic exercițiu de imaginație m-ar face să spun că Noel Redding (fostul basist al lui Jimi Hendrix) s-a întîlnit într-o mașină a timpului extrem de permisivă cu Dimebag Darell (chitaristul de la Pantera, împușcat pe scenă în Columbus, Ohio, 2004) și cu membrii trupei ucrainene de stoner rock Stoned Jesus, fondată în 2009 la Kiev. Dagherotipul acesta pare controlat de spiritul lui Jim Morrison, ajuns ca prin minune la vîrsta de 40 de ani. Dacă e să traducem metafora de mai sus în perioade istorice, am putea spune că Godsleep îmbină armonios sfîrșitul anilor ’60 cu începutul anilor’90. Piesele care se încadrează cel mai bine în acest tablou ar fi Thirteen și Wrong Turn. Cu toate că sînt atrași de nisipurile mișcătoare în care au înotat de-a lungul timpului psihedelicii de la Velvet Underground, cei de la Godsleep reușesc să‑și păstreze textura agresivă a anilor ’90, revendicînd multe dintre pasajele hard‘n’heavy de la Slayer, Sepultura sau chiar de la Anthrax. Diferența se produce în momentul în care Kostas (voce), Johnny (chitară), Fed (bas) și Dennis (tobe) aleg atmosfera în loc riff-ului coroziv și deșertul din California în detrimentul metropolei newyorkeze. Acesta pare a fi motivul pentru care grecii merg pe ideea de piese de sine stătătoare și nu pe cea de album conceptual. Mai mult, versurile acestui disc ar putea fi considerate unul dintre punctele slabe la debut. Cu toate acestea, nu am putut să nu le remarc pe cele care ne deschid universul Thousand Sons of Sleep: „When the desert calls you/ you must be there/ when the desert needs you/ swear swear/ you must find a shelter boy/ a storm is coming for you/ hide your weapons, hide your guns/ the war starts, the war begins“ (The Call). Cine știe, poate că, într-un viitor, unul foarte îndepărtat, Quentin Tarantino va folosi bucăți din muzica trupei Godsleep pentru coloana sonoră a vreunui western spaghetti. Pînă atunci, mergeți să-i vedeți pe Godsleep la București, la Cluj sau la Timișoara.
_________________
* http://www.last.fm/tag/stoner+rock/wiki