De la stînga la dreapta: Ion Vasile Şerban, Cezar Tabarcea, Gheorghe Frâncu, Alexandru Tudorică, Nicolae Constantinescu, Dan Horea Mazilu (în plan îndepărtat), împreună cu promoţia 1991, la sărbătorirea a cinci ani de la absolvire
În zilele cînd „materialul“ dedicat amintirii colegului și prietenului Ion Vasile Șerban se afla, prin amabilitatea extremă a doamnei Carmen Mușat, în redacția Observatorului cultural, un binevoitor, care avea știință despre intenția mea de a-l omagia pe cel dispărut, care ar fi împlinit anul acesta 75 de ani, a lăsat, într-un plic, fără semnătură, pe numele meu, la secretariatul Școlii Doctorale de la Facultatea de Litere, volumul postum semnat de acesta, Studii despre literatura rusă și alte eseuri (ediție îngrijită de Zemira Șerban și Ion Bogdan Lefter, Editura Universității din București, 2011). Îi mulțumesc!
Aici, o mărturisire care nu-mi face cinste, dar mi-o asum: de cîțiva ani, nu mai cumpăr, decît în situații‑limită, cînd n-am încotro, cum se zice, cărți și, după operația pe cord de anul trecut, nici nu mai primesc decît atunci cînd nu se poate altfel. Acum m-am bucurat să am în față cartea lui Ion Vasile Șerban, să o răsfoiesc cu emoție și să adaug acest Post‑scriptum.
Într-o notă a mea din cuprinsul scrisorii lui Pilu Șerban, ziceam că nu am discutat niciodată chestiuni legate de „dosarul lui negru“, care îl împiedicase, în anii ’70 ai secolului trecut, să iasă din țară, la un lectorat, cum se întîmplase cu mulți dintre colegii lui de generație (inclusiv cu mine!). Lucrurile sînt lămurite de Ion Bogdan Lefter în prefața „O viață de profesor și teoretician al literaturii“. Ar trebui adăugat că, în anii respectivi, jumătate dintre membrii fostei catedre de Teoria literaturii și Literatură comparată de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București nu se mai întorseseră în țară (Sorin Alexandrescu, Tudor Olteanu, Gelu Ionescu, Alexandru Cizek, Matei Călinescu, Marian Popa, mai tîrziu, și în alte circumstanțe, de la Teorie, Alexandru Sincu, „seminaristul“ la cursul predat de I.V. Șerban la anul de studii al lui Ion Bogdan Lefter), încît în folclorul urban/universitar al vremii se făcea clar distincția între „rămași“ și „înapoiați“! Lor ar trebui să li se adauge categoria celor „refuzați la export“, cei care nu fuseseră niciodată trimiși în „misiune“ în străinătate.
A doua precizare privește amintita noastră colaborare, abandonată în fașă, de editare a culegerii de folclor din Vîlcele, realizată în anii tinereții de Ion Vasile Șerban. Găsesc în secțiunea a patra, Istoriografie și folclor, din volumul postum amintit, un studiu, „Poezii populare din Transilvania (culese de I. G. Bibicescu)“, datat 1965, prevăzut a fi o „introducere“ la o ediție critică a culegerii lui Bibicescu, inclusiv o „Notă asupra ediției“, toate rămase nepublicate. Nici o mențiune despre vreo colaborare cu altcineva, nici despre culegerea proprie din Vîlcele, ceea ce înseamnă că este vorba despre două proiecte distincte, ambele nedesăvîrșite.
Habent sus fata libeli. Ca și oamenii!