Metamorfoze

Poate cea mai interesantă şi semnificativă tendinţă din ultimii ani este revenirea „optzeciştilor“ în prim-planul actualităţii literare, după ce unii comentatori se grăbiseră să le cînte prohodul.   În poezie, ca şi în proză, în genul scurt, ca şi în cel al construcţiilor epice ample, masive, polifonice (Mircea Cărtărescu a dat, ca de obicei, tonul, cu trilogia Orbitor), reprezentanţii generaţiei moşite de Ov.S. Crohmălniceanu şi Nicolae Manolescu au cuplat cu noul moment literar. Ba chiar, într-o bună măsură, ei au creat acest nou moment literar, înfăţişîndu-se cititorilor tineri cu întreg arsenalul propriu unei generaţii cultivate şi sofisticate.   Un „optzecist“ tipic este Florin Toma în Ca la vecinul bine temperat, volum de nuvele diferite ca factură, dar desprinse dintr-o aceeaşi viziune asupra prozei şi literaturii. Un text nu este ceva scris exclusiv din talent, deşi talentul e, indiscutabil, important. Un text are în urmă alte texte şi autorul lui nu poate fi un inocent cultural decît dacă ţine, cu tot dinadinsul, să se facă de rîs la întîlnirea cu un cititor avizat. De aceea, nuvelele lui Florin Toma creează o atmosferă şi pun în mişcare nişte personaje, pe o sinuoasă linie relaţională punctată erotic; dar ele construiesc totodată analogii culturale, […]