Misterul Sebastian, prelungit din ’44 în 2011
- 25-11-2011
- Nr. 602
-
Silvia DUMITRACHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
Pe 18 noiembrie a avut loc, la Teatrul Odeon, Misterul Sebastian, primul spectacol-document din cadrul proiectului București strict secret, care are la bază un serial de televiziune realizat de Stelian Tănase la Realitatea TV și din care urmează să selecteze episoadele care au potențial teatral. Pentru debutul acestei serii, a fost ales un episod dintr-o perioadă tulburată și tragică a istoriei noastre: premiera spectacolului Steaua fără nume, pe 1 martie 1944, cînd legile antisemite le interziceau evreilor anumite activități și profesii. Evident, Sebastian nu avea drept de semnătură și, totuși, Steaua fără nume a reușit, cu multe riscuri, să aibă premiera pe 1 martie 1944, sub semnătura unui Victor Mincu fictiv și în regia lui Soare Z. Soare, la Teatrul Alhambra. „Misterul“ este dublu: se referă atît la modul în care a fost posibilă păstrarea secretului în ceea ce privește numele autorului, cît și la circumstanțele dubioase ale morții lui Sebastian, pe 29 mai 1945. Misterul Sebastian, după scenariul lui Stelian Tănase și în regia lui Felix Alexa, a beneficiat de participarea lui Radu Beligan, a lui Marius Manole, a Rodicăi Mandache și a Ralucăi Aprodu. Publicăm, în continuare, un interviu cu Stelian Tănase, scurte declarații ale lui […]