Mitul Europei, Europa miturilor

Societatile circumscrise de frontierele Europei (care, luate in ele insele, sint surprinzator de nesigure, cum ar fi, spre exemplu, cazul Turciei) s-au obisnuit sa-si inchipuie destinul comun printr-o varietate de reprezentari, unele rationale, altele imaginare, altele mixte. Aceste geotipologii europene au contribuit, in felul lor, la construirea unei identitati, mai degraba a unei personificari unitare a Europei, atit in opere, cit si spirit. Evenimentele recente au aratat in mod limpede ca institutiile europene au anticipat fara indoiala prea mult reprezentarile si ca acestea din urma nu antreneaza (sau nu mai antreneaza) increderea, adeziunea populatiilor (mai ales in Franta si in Olanda, dupa cum o atesta referendumurile populare). Daca Europa continua sa mai dispuna de o personalitate si de o infatisare, ea nu trebuie totusi sa implice o unitate integratoare, ci simple reguli de strinsa cooperare. Iata de ce aceste imagini ale Europei se aseamana din ce in ce mai mult cu o utopie, despre al carei nucleu iconic si narativ ne putem intreba daca nu devine steril, contaminat de ideologii incapabile sa provoace vreo adeziune. Istoria prezenta confirma faptul ca utopiile moderne isi accentueaza sensul etimologic, de reprezentari fictive, ireale, inactive, generind lipsa de incredere. In zilele de astazi, Europa […]