Moartea unei alianţe, reînvierea unui partid

  • Recomandă articolul
La începutul lunii ianuarie  a anului 2011, socoteam Alianţa dintre liberali şi conservatori mai mult decît „compromiţătoare pentru PNL“ şi, într-o exprimare frustă am declarat public că ea arăta ca un fel de „anus contra naturii“, socotind că partidul al cărui simplu membru eram (şi sînt) nu este într-atît de bolnav încît să se supună cu ochii închişi unei asemenea operaţii. La vremea aceea, eram (încă) o voce ascultată a partidului, pentru ceea ce presa socotea a fi militantismul meu împotriva colaboratorilor fostei Securităţi infiltraţi printre liberali. Nu am fost niciodată încîntat de Alianţă – martore îmi sînt rîndurile pe care le scriam în Observator cultural în ianuarie 2011. Dacă aş fi făcut parte din forul de conducere al partidului, aş fi votat împotrivă, pentru că un proiect important al PNL-ului, cel de reformă morală, era practic anulat prin aceasta. Gestul meu era, de fapt, o recidivă. Dacă vă mai aduceţi aminte, la momentul în care s-a pus problema numirii domnului Voiculescu drept vicepremier în guvernul Tăriceanu, ameninţasem cu demisia din calitatea de consilier personal al primului ministru, deşi „dosarul Felix“ nu fusese pe atunci publicat. Am fost, din fericire, ascultat. Eram realmente derutat: în mod tacit, PNL renunţa la […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.