Montreux, Tanglewood, Gărâna

Sîntem în plină vară. Stagiunea 2007-2008, cu calendarul ei, diferit de cel calendaristic, s-a încheiat şi ea. Cu bune şi mai puţin bune, vremea bilanţurilor vine abia în sezonul rece. La sfîrşit de an. Aşa e obiceiul pe la noi. Instituţiile cultural-artistice şi-au închis porţile, dar şi-au deschis cu generozitate braţele terasele de tot felul, ce adună şi suflarea artistică la alt regim de inspiraţie-respiraţie. Evident, nocturn-estivală. Glose, ocolişuri, paranteze ce fac viaţa suportabilă în regimul termic african, saharian pe alocuri, determinat de încălzirea globală. Astfel că şi refugiul în nordul Europei sau doar unul simplu berlinez devin soluţii salvatoare şi de necesar compromis. Despre ce este vorba?   Aflat la Sinaia, pe o terasă unde se simţea bine şi era în largul lui cu o bere şi conturul articulat al Munţilor Bucegi în depărtare, Caragiale – tatăl, fie spus, căci progenitura lui, Mateiu, nu avea predispoziţii amical-bahice, nici muzicale – ar fi răspuns cu un aer superior sastisit amicilor ce-l îmbiau la o „preumblare în mijlocul naturii, nene Iancule!“: „Lăsaţi-mă, fraţilor, nu mă puneţi pe drumuri degeaba, rămîn aici, eu am natura în cap!“. Schimbînd ce-ar fi de schimbat şi modificînd ce s-ar putea modifica şi, eventual, adăuga, să […]