Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Multiculturalismul în Europa Centrală şi de Est
- 31-07-2008
- Nr. 434
-
Levente SALAT
- SUPLIMENT
- 1 Comentarii
Semnificaţia conceptelor legate de fenomenul multiculturalităţii fiind definită în mod preponderent de gînditori occidentali, mulţi autori se întreabă dacă se poate vorbi de relevanţa acestora în contexte precum Asia, Africa sau chiar Europa Centrală şi de Est. Deşi poate părea forţată la prima vedere, evident fiind faptul că multiculturalitatea este un fenomen larg răspîndit în regiunile amintite, dilema nu este fără temei. Motivele nu sînt greu de descifrat. Conceptualizările privind semnificaţia multiculturalismului sînt produsul modernităţii tîrzii şi, ca atare, ele rămîn cantonate în excepţionalismul modernităţii de tip occidental. Deşi tematizează eşecurile reziduale ale modernităţii – în măsura în care modernizarea a urmărit omogenizarea culturală a societăţilor, conform lui Ernest Gellner Liah Greenfeld, Yael Tamir şi altora, discursul multiculturalist presupune ca premise tocmai acele realizări ale modernizării care lipsesc sau sînt precare în afara zonelor de influenţă ale universalismului de tip occidental. Problema relevanţei celor recomandate de multiculturalişti în regiuni precum Europa Centrală şi de Est rămîne deci de actualitate, iar rezolvarea dilemei nu este lipsită de impedimente. Provocările diversităţii O primă problemă o reprezintă însăşi semnificaţia conceptului de multiculturalism. În pofida popularităţii fără precedent a termenului – „în momentul de faţă, am ajuns să fim toţi multiculturalişti“, spunea […]
Islamul “enclavizat” reia cu acceaşi intensitate schema evolutivă a expansiunii arabe medievale. Dacă în debutul construirii imperiului conflictele erau preponderent politice, la nici un secol după moartea Profetului domnia “arabului pur sânge” va seconda aspectul religios ca nouă metodă de înaintare şi consolidare internă. “Islamul se va hrăni din bogaţia civilizaţiilor asupra cărora îşi extinde influenţa”, spunea Braudel.
În statele occidentale trăiesc circa 20 de milionae de musulmani, o parte importantă a populaţiei aparţinând clasei de mijloc. Deşi evaluările spun că din rândul acestui segment se vor ridica membri ai elitei politice şi economice, nu cred că leadeship-ul viitor va încerca o reinventare a moştenirii islamice. Totuşi, acesta se va confrunta cu o alegere istorică: moderaţie sau radicalism. În faţa presiunii occidentale, renaşterea islamică a încercat să arate că religia nu era un obstacol în calea progresului şi că islamul era în stare să se reformeze, pentru a arăta cum se ajunge la dezvoltare. Ca şi panarabismul, totul se va dovedi a fi o utopie voluntaristă. Renaşterea islamică se va reduce la un monolit ideologic refractar şi revendicativ – islamul politic.
“Activismul politic” (Carmen Găvrilă) reprezintă instituţionalizarea fundamentalismului islamic; un “welfare state” religios ce îşi construieşte propriile structuri civile sau le ocupă pe cele deja existente, dobândind chiar mai multe atribuţii decât societatea laică precedentă. Islamul reprezintă o provocare la adresa relativismului cultural occidental. El reprezintă cea mai persistentă formă de monotesim într-o lume care acceptă din ce în ce mai mult pluralismul. Ca atare, Islamul şi Occidentul vor cunoaşte două viteze de înaintare total decalate: primul stagnant, al doilea dinamic.
Nuanţele sunt date de forme moderate precum islamul liberal, preocupat de separea religiei de stat, drepturile femeilor, libertatea de gândire şi expresie, dar trebuie să fim conştienţi că lipsa unei tradiţii democratice va alimentează o ideologie militantă, favorabilă acţiunilor imediate şi violente. Islamismul politic va repudia orice legătură naţională considerată o formă a şovinismului idolatric inventat de occident şi se va interpune între conducerea statului şi cetăţean.