Știrea sună sec: „Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigaţii din Malta, care a coordonat ancheta Panama Papers din această ţară, a murit luni, 16 octombrie, în urma exploziei unei bombe plasate sub maşina sa, chiar în apropierea casei unde aceasta locuia“. Jurnalista avea 53 de ani. Ea descoperise legături dubioase între premierul Maltei, Joseph Muscat, și fata lui Ilham Alyev, președintele din Azerbaidjan, care, se pare, alimenta cu bani aceste conturi în schimbul unor pașapoarte malteze. Daphne Caruana Galizia avea trei copii; unul dintre fii era, și el, jurnalist de investigație și a răbufnit după moartea mamei sale: „Mama mea a fost asasinată pentru că a stat între statul de drept şi cei care au căutat să încalce legea, asemenea multor jurnalişti puternici. Dar ea a fost, de asemenea, vizată pentru că a fost singura persoană care a făcut acest lucru. Aşa se întîmplă atunci cînd instituţiile Statului sînt incapabile: ultima persoană rămasă în picioare este adesea un jurnalist. Lucru care îl face să fie şi prima persoană ucisă. Dacă instituţiile ar fi funcţionat deja, nu ar fi existat nici o investigaţie a unui asasinat, iar fraţii mei şi cu mine am avea încă o mamă. Joseph Muscat, Keith Schembri, Chris Cardona, Konrad Mizzi, procurorul general şi lista lungă de comisari de poliţie care nu au luat nici o măsură: sînteţi complici. Sînteţi responsabili pentru asta“, a scris Matthew Caruana Galizia pe Facebook (traducere după Mediafax).
Asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia se adaugă unui lung șir de jurnaliste care au murit încercînd să apere libertatea în fața abuzurilor puterii. Cea mai cunoscută: Anna Politkovskaia, o jurnalistă din Rusia, care a fost asasinată tot în preajma casei sale, în scara de bloc, cînd se întorcea de la cumpărături, în octombrie 2006. Anna Politkovskaia criticase abuzurile președintelui Vladimir Putin și intervenția rusească în Cecenia. Acum, iată că jurnalista din Malta arată legături ale puterii din Azerbaidjan cu vîrfurile administrației din Malta. Este vorba despre bani, bani negri, care pot ajunge nestingheriți în paradisurile fiscale din Malta. Premierul Maltei, Joseph Muscat, a reacționat tipic putinist: „Nu voi avea liniște pînă cînd nu se va face dreptate. Astăzi este o zi neagră pentru democrația și libertatea noastră de expresie“. Asasinii Annei Politkovskaia nu sînt cunoscuți la peste 10 ani de la tragicul eveniment, deși președintele Putin cere lămuriri, mereu.
În Malta sînt proteste de stradă. Doliul merge împreună cu revolta. Jurnalista asasinată l-a atacat, în dese rînduri, pe premierul Joseph Muscat, arătînd că acesta dispune de putere, bani, influență, dobîndite pe căi ilicite, că el a primit și utilizat bani veniți din mai multe colțuri ale lumii, fără nici un control (Azerbaidjanul este doar un exemplu). Fiul jurnalistei asasinate a acuzat lentoarea și complicitatea instituțiilor Statului în a rezolva probleme de corupție, care implică politicieni la vîrf.
Jurnalismul rămîne o meserie periculoasă. În care, uneori, mai și mor oameni. Acolo unde puterea se crede intangibilă și deasupra legii, apar asasinate. Jurnaliștilor trebuie să li se închidă gura, ei incomodează, nu-i lasă pe politicieni să-și facă de cap. În România, se folosesc metode soft, trimiți ANAF-ul să facă un control sau, dacă este o instituție publică de presă, Curtea de Conturi. Sau, și mai simplu, îi înlocuiești pe șefii unor instituții publice de presă. Spre exemplu, la TVR, a fost înlocuită Irina Radu, simplu, peste noapte, fără explicații, cu un vot în Parlament în care majoritatea a funcționat ca unsă. Și la Agerpres s-au făcut înlocuiri, la fel, la Radioul Public. Peste tot politica pare să guverneze și să decidă. Misiunea unui serviciu public de informații este să fie în slujba cititorului sau a privitorului (TVR, Radioul Public, Agerpres). La noi, decide politicul cum să se facă jurnalism, cine trebuie să plece, mandatele se întrerup la mijlocul duratei. Poate că la TVR deja deranjează prezența lui Dragoș Pătraru, dar și invitarea cu obstinație a ziariștilor de la Cațavencii. Imparțialitatea există, pentru că se critică tot, nimeni nu este cruțat, ceea ce politicienii receptează ca fiind un afront.
În România, am avea o presă liberă, în care sînt exprimate toate punctele de vedere. O presă care nu menajează nici PSD-ul, nici justiția, nici serviciile secrete, nici opoziția, nici pe președintele Iohannis. Accentele se pun diferit, în funcție de publicație sau de postul de televiziune. Acolo unde jurnalismul de investigație (încă) funcționează, se ajunge la politic, politicieni, demisii și înlocuiri în guvern. PSD funcționează după principiul: „să punem batista pe țambal“, să arătam unitate. Numai că situația clocotește. La noi se lasă cu meciuri de box și cu înjurături. Dar, pentru că jurnaliștii de investigație își riscă liniștea, familiile, viața, în România și în Malta, și peste tot în lume, să ne reîntoarcem, în final, la Daphne Caruana Galizia și la curajul pentru care a plătit cu viața.