MUZICA. Daruri muzicale in prag de sarbatori
- 21-12-2004
- Nr. 252-253
-
Anca FLOREA
- Arte
- 0 Comentarii
In apropierea Craciunului, afisul a propus spectacole si concerte cu o cota ridicata de interes, adevarate tentatii la care melomanii, evident, nu au rezistat, astfel incit salile au fost pline sau, dupa caz, arhipline. Spre exemplu, Teatrul Liric din Craiova a prezentat Cavalleria rusticana de Mascagni si Paiate de Leoncavallo, intr-o distributie eterogena, alaturind solistilor „casei“ oaspeti din Sofia, Chisinau si Cluj, la pupitru fiind dirijorul Constantin Petrovici, invitat de la Bucuresti. In regia semnata de Tamas Ferkay (Austria) si scenografia simpla si functionala imaginata de Razvan Draganescu, mezzosoprana Ivanka Ninova (pe care am aplaudat-o, anterior, in rolul Suzuki, la premiera cu Madama Butterfly) a realizat personajul Santuzza pe coordonate clasice, destul de rezervata in miscarea scenica, impresionind prin interpretarea vocala excelenta, glasul generos, egal in toate registrele, condus cu eleganta si tehnica sigura; din pacate, partenerul sau de scena, tenorul Francisc Cseterki, inexpresiv din toate punctele de vedere, ne-a „agresat“ auzul cu vocea sa discutabila, cu aritmia si mai ales cu gravele deficiente de cint, astfel incit spectatorii au fost vaduviti de bucuria de a asculta in conditii onorabile celebrele pagini scrise pentru tenor, dar si duetele incarcate de dramatism, cu Santuzza si Alfio, acesta din urma fiind conturat […]