MUZICĂ. Lumini şi umbre în „Tannhäuser“ la Cluj-Napoca
- 31-01-2014
- Nr. 708
-
Costin POPA
- Arte
- 0 Comentarii
În proaspăt încheiatul An Wagner, celebrare a două secole de la naşterea compozitorului, Opera Naţională Română Cluj- Napoca s-a încumetat la un demers pe care colegii din Bucureşti l-au împlinit doar concertant – o producţie scenică cu Tannhäuser. Ca şi în Capitală, apariţia pe afiş a opusului a fost posibilă graţie tenorului Marius Vlad Budoiu, directorul general al scenei clujene, unicul român care interpretează, la această oră, dificilul rol titular. Singularitatea este onorantă, dar ridică şi un semn de întrebare privind pregătirea vocilor wagneriene la noi în ţară, în condiţiile în care potenţiale resurse pot fi detectabile şi aduse prin studiu la rang performant. Observaţia, cu ţintă pe termen lung, îi priveşte îndeosebi pe îndrumători, iar ca voci, nu numai pe tenori. SMURD în acţiune! Montarea regizoarei Mihaela Bogdan debutează şocant. Un accident de circulaţie (recunoaştem o portieră de Logan, o roată dezmembrată…) produce două victime. Una poate fi chiar… Tannhäuser, cealaltă, o femeie. Soseşte echipajul SMURD. Pentru nefericită se pare că nu mai e nimic de făcut, este evacuată cu targa. Bărbatului i se ia pulsul la carotidă, este resuscitat, pare OK, pentru că vedem proiectat pe fundalul scenei un osciloscop care înregistrează bătăile inimii. Sînt regulate. Paramedicii pleacă, […]