MUZICĂ. National Blues and Jazz Festival Arthur Brown & Royal Windsor Racecourse

Pentru a ajunge în Marquee Club, pe Oxford Street, se poate lua metroul pînă în Insligton Station. Deși de la ieșire mai sînt cîteva minute de mers pe jos, staţia pare un antreu al clubului. Pe unul din ziduri, cu litere mari, albastre, e scris: Clapton is God. Sîntem în iulie 1967, la un an după ce Mr. Slowhand Clapton (known as God) renunţase la John Mayall and the Bluesbreakers pentru a forma, împreună cu Jack Bruce (bass&vocals) și Ginger Baker (drums) supergrupul Cream. Debutaseră chiar la Festivalul de blues&jazz – Royal Windsor Racecourse, în Marquee (iulie ’66) –, alături de Small Faces, Chris Farlowe (ulterior în Colosseum) și The Who, una dintre cele mai importante trupe ale anilor ’60-’70. Urmează o noapte cu Ten Years After, Paul Jones, Crazy World of Arthur Brown, Ansley Dumber și The Nice, cu Keith Emerson la clape, invitaţi în ultimul moment în locul celor de la Pink Floyd. Sid Barrett, dependent de LSD, n-a putut ajunge. Nick Mason, tobarul trupei, avea să explice: „Sid wasn’t into moving his lips that day“. O liră pentru o seară Chas și Ginger se amuză amintindu-și seara din septembrie trecut, cînd i l-au prezentat pe Hendrix lui […]