MUZICĂ. Nu prea multe despre Dream Theater

Fenomenul muzicii rock a născut și va mai naște legende, dar mai ales idoli. Aceștia din urmă pot apărea și în urma unor acte extreme (Kurt Cobain sau Amy Winehouse), în timp ce doar cîţiva beneficiază de ambele variante sau, am putea spu – ne, de tot tacîmul. Led Zeppelin, Pink Floyd sau Rolling Stones sînt exemplele cele mai grăitoare în acest sens. Puţine sînt însă trupele care devin legende fără a naște idolatrii sau sentimente duse la extrem. Nu prea veţi întîlni fani Dream Theater care să-și tatueze logoul pe braţ sau care să-și boteze copilul cu numele chitaristului sau al toboșarului. De aceea, cred că este foarte la îndemînă să creezi un pattern al ascultătorului de rock progresiv din toate lucurile pe care el nu lear face niciodată. Mai dificil ar fi să încadrăm acest tip de personaj într-o formulă clar delimitată. Dar asta ar fi deja o altă discuţie, și nu e momentul pentru o analiză sociologică. Dream Theater este formaţia pe care am așteptat cel mai mult să o ascult live. I-am descoperit în 2002, la puţin timp după concertul susţinut la Arenele Romane (4 iulie). Aveam 16 ani și devoram emisiunile realizate de Lenţi Chiriac […]