MUZICĂ. Ora verde a jazzului

GALERIE FOTO: Green Hours International Jazz Fest

  • Recomandă articolul
Clubul Green Hours, un local îndrăgit de bucureşteni pentru ambientul plăcut și pentru excelența manifestărilor sale culturale, a găzduit, timp de patru zile (1-4 iunie), Festivalul Green Hours International Jazz Fest, aflat la cea de a patra ediție. Evenimentul, organizat cu dăruire și profesionalism, mi-a prilejuit cîteva reflecții legate de receptarea jazzului în România. Am petrecut o bună parte din timp în grădina clubului, luînd interviuri, lucrînd sau uitîndu-mă, pur și simplu, la oameni. Și aceasta cu foarte mare plăcere. Iubitorii de jazz s-au distins mereu printr-o caracteristică greu de definit, dar ușor de identificat – o anumită interiorizare în atitudine, de­spre care mi-a plăcut mereu să cred că reflectă efectul muzicii asupra sensibilității lor. În frumoasa grădină de la Green Hours am admirat chipuri luminate de inteligență, ținute de un șic relaxat, am asistat la discuții avizate și am fost martora unor reacții spontane de încîntare la prestații muzicale din zona celor mai progresive experimente. Nici protestul violent al unul vecin care și-a încheiat tirada în plină zi cu argumentul – oh, atît de des auzit! – „Asta nu e muzică adevărată!“ nu a tulburat pentru mai mult de o clipă armonia ce a stăpînit aceste zile terasa clubului. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }