MUZICĂ. Orchestra Română de Tineret în Italia

  • Recomandă articolul
În cartea de aur a Vilei Rufolo din Ravello, Richard Wagner scria, în 1880, că acest loc l-a făcut să-și găsească inspirația pentru Parsifal. Aflîndu-mă în mijlocul publicului de vară ce asistă an de an, din iunie pînă în septembrie, la Festivalul Internațional de la Ravello, pentru a participa la concertul Or­chestrei Române de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, am resimțit personal farmecul incontestabil al spațiului plasat la cîteva sute de metri deasupra mării, transformat într-o scenă în aer liber ingenios construită deasupra stîncilor, în timp ce publicul e plasat în amfiteatru pe seducătoarea terasă a Vilei Rufolo. Liniștea incredibilă care înconjura scena nu poate fi regăsită în nici o sală de concert din lume și probabil că acesta este unul dintre motivele pentru care acest spațiu exercită un astfel de farmec asupra publicului venit aici din toate colțurile Europei. Privilegiați au fost însă cei care au avut șansa de a asculta ambele concerte din turneul Orchestrei Române de Tineret în Italia, atît pe cel susținut pe 18 iulie, la Roma, la Auditorium Santa Cecilia, cea mai prestigioasă scenă de concerte din Italia și una dintre sălile cu cea mai bună acustică din lume, cît și pe cel din 19 […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }