MUZICĂ. Performanţa tinerelor talente
- 22-05-2008
- Nr. 424
-
Anca FLOREA
- Arte
- 0 Comentarii
La mijloc de mai, Rîmnicu Vîlcea a găzduit cea de a XXIX-a ediţie a Festivalului „Tinere talente“ (organizat fără cusur prin implicarea forurilor locale, efortul, priceperea şi entuziasmul consilierului Carmen Zgripcea fiind esenţiale), care a propus o diversitate de programe, dar şi o adevărată paradă a unor reale talente care se vor impune curînd pe scenele noastre şi probabil şi peste hotare. Pentru că festivalul continuă să fie o pepinieră de viitori muzicieni, iar în ultimul deceniu, sub directoratul artistic asigurat de Rodica Sava, redactor radio, nivelul celor selectaţi cu rigoare este remarcabil. Prima seară a stat sub semnul muzicii şi al poeziei, studenţi ai clasei de canto condusă, la UNMB, de Georgeta Stoleriu, oferind concertul-spectacol Primăvara, în care am admirat nu doar calitatea vocală şi tehnică a interpreţilor, ci mai ales expresivitatea cu care abordează lucrări diferite ca factură, stil şi atmosferă, instinctul artistic pregnant relaţionîndu-se cu un firesc şi o plăcere aparte într-un „scenariu“ legat prin versuri alese cu inteligenţă de către eminenta artistă care le este mentor. Au fost impecabili sub toate aspectele, charismatici, cu o prezenţă scenică multicoloră şi cuceritoare, s-au jucat foarte serios, fiind realmente interpreţi, spre încîntarea publicului care a aplaudat 4 mezzosoprane – […]