MUZICĂ. Sonata lui Vinteuil şi Alfred Hart

Cîteva zile de vacanţă fortuită şi reeditarea lui Proust de ultimă oră într-o ediţie nouă au fost un bun prilej de a evada din contingent. De a rămîne acasă şi răscoli prin bibliotecă, de a răsfoi pagini celebre dintr-o interminabilă carte precum În căutarea timpului pierdut, de a răvăşi amintiri proprii şi a glosa-medita-visa pe marginea propriilor noastre gînduri. Memoria afectivă ca o bibliotecă scoasă la aerisit, memoria obiectelor din preajma noastră ca o bancă de date fără dobînzi şi penalizări. Statul în casă, printre cărţi şi muzici de tot felul, ne racordează, fără să vrem, la melancolii şi divagaţii mai mult sau mai puţin livreşti, mai mult sau mai puţin muzicale. Recitalul lui Ivo Pogorelich cu Bach la Mezzo s-a completat fericit cu reluarea Sonatei pentru vioară şi pian de César Franck, cu David Oistrah şi Lev Oborin pe Arte, aşa că plonjarea în lumea lui Proust s-a făcut imediat. Am citit cu nesaţ vechi şi uitate pasaje, am ascultat, după multă vreme, Poemul… de Chausson sau sonatele pentru vioară şi pian de Brahms. Cum nu prea ne mai rămîne timp de făcut programe muzicale proprii, dacă tot frecventăm concerte planificate de alţii, am avut chiar mici satisfacţii că […]