N. Steinhardt – Toma Pavel (I)

Bucureşti, 23-XI-1969 Iubite Tomiţă, Îţi mulţumesc pentru scrisoarea ta din 10 ale lunii care cred că-i inutil să-ţi spun că mi‑a făcut o imensă plăcere. Îmi pare de asemeni tare bine că eşti sănătos şi mulţumit şi că ai prilejul să stai de vorbă cu o sumedenie de oameni mari. Asta-i una din cele mai vînjoase plăceri ale vieţii. Fiecare din cei pe care ai cinstea să-i cunoşti e îmbietor în felul său, deopotrivă de onorabil. Dar nu uita, rogu-te, nu uita, îndrăznesc a stărui, că poate nici unul nu-i mai vrednic de fervoarea noastră decît Virgil1. Lucrul acesta, în temeiul încrederii ce ai în mine, se cuvine să nu-l uiţi. Şi te mai rog să-i exprimi – ori de cîte ori vei avea prilejul să-l întîlneşti – afecţiunea, respectul, admiraţia mea – şi mai cu seamă, da, mai îndeosebi şi întotdeauna, cu neostoită înflăcărare, cu nedesminţită îndîrjire, da –: entuziasmul meu. Minune a lumii: da, Parisul l’est2. Dar e şi trist. În afara elipsei descrise de Arcul de Triumf şi insula St. Louis (longitudinal) şi bis. Sf. Augustin şi Observator (vertical), în afara acestui muzeu viu şi orbitor, şirurile de străzi lungi, drepte, carteziene, cu imobilele egale, cenuşii, fără […]