N. Steinhardt – Toma Pavel (II)

Prin extraordinara amabilitate a domnului Toma Pavel, în toamna anului trecut mi-au parvenit 17 scrisori primite de domnia sa de la N. Steinhardt, din perioada 1969-1972, adică din perioada imediat următoare plecării (în 1969) la Paris a lui Toma Pavel (ajutat fiind de bunica sa maternă, de o instituţie de binefacere catolică şi de o bursă acordată de Gabriel Marcel), din cea a pregătirii şi susţinerii (în 1971) a doctoratului la École des Hautes Études en Sciences Sociales, sub conducerea lui A.J. Greimas, şi din primii ani ai stabilirii sale în Canada (unde în iunie 1970 ajunsese – tot cu ajutorul lui Greimas – ca lector la Departa­mentul de Lingvistică al Universităţii din Ottawa).

Propun pentru acest dosar al Observatorului cultural 12 dintre scrisorile lui N. Steinhardt către Toma Pavel din perioada menţionată (6 dintre scrisori au fost publicate în numărul de săptămîna trecută al revistei). Ele se constituie şi ca o avanpremieră la cele două volume de Corespondenţă, care se vor publica în cadrul Integralei N. Steinhardt la Editura Polirom. După cum se poate vedea, e vorba de adevărate scrisori-eseu (Toma Pavel face parte din această categorie de destinatari ai lui
N. Steinhardt), cu o substanţială amplitudine culturală şi spirituală. (George ARDELEANU)

 

 

9-V-1970

Iubite Tomiţă,

După Simone Weil, am norocul să pot citi din Daniel Rops1. M-am aventurat niţel şi-n filozofie chineză (Granet2, Etiemble^{3…), iar publicarea,} în bune condiţii grafice, a lui Sadoveanu (copertele ilustrate, minunat, de G. Tomaziu) m-a îndemnat să reiau unele bucăţi. Citit-ai Le droit au ręve^{4 (a}şa ceva) de Gaston Bachelard? Dintr-o recenzie în Figaro lit. am dedus că s-ar putea să fie interesant.

Văd că apar tot felul de noi traduceri ale Bibliei, şi în franceză, şi engleză. Traducerea în engleza modernă a Vechiului Testament pare a fi un bestseller! Dar cele ce văd în Newsweek despre noile religii şi secte satanice în Statele Unite (peste o sută cincizeci de mii de adepţi) mi-arată şi cu totul altceva. Cred că am dreptate socotind prostia ca năpasta cea mai mare a omenirii, mai mare decît răutatea.

Cît priveşte şansele de a ne revedea în curînd, sînt, cred, nule. Se adevereşte astfel spusa lui L. Blaga într-o poezie inedită publicată în ultimul număr al Contemporanului:

„Nu-n palma mea

Ci-n palma ta

E scrisă, Doamne,

Linia vieţii mele.“⁵

Mă simt atît de vinovat faţă de Virgil, pe care l-am asasinat cu atît de multe epistole în ultima vreme încît socotesc că riscă să facă o indigestie din acest „surfeit“^6, încît (mi-am construit urît fraza!) te rog pe tine să-i transmiţi, cînd se va ivi prilejul, aceasta.

Bănuiesc că eşti foarte prins de muncă; totuşi, nu pot să nu-ţi scriu din cînd în cînd măcar cîteva rînduri.

Am auzit de un proiect al tău, canadian, care m-a bucurat mult de tot.

Mă văd cu Juna7, Veronica⁸ (e tare dulce), Doru⁹.

Dragi salutări Silviei.

Bonne chance¹⁰ la toate. Nu mă uita cu totul. Te îmbrăţişez

ever yours¹¹,

Nicu

***

Bucureşti,

25-V-1971

Iubite Tomiţă,

Urmărirea de aproape a celor ce se petrec în Irlanda de Nord12 şi mai ales cu ajutorul fotografiilor, numeroase, publicate în reviste (Match, Newsweek – vezi îndeosebi nr. din 19 Aprilie al revistei Newsweek) îmi arată ce mare profet a fost G.K. Chesterton13.

Desigur, dintodeauna, ştiam că orice mare scriitor e neapărat şi prooroc. Dovada cea mai strălucită o aduc doi uriaşi ai gîndirii şi sensibilităţii noastre: Dostoievski şi Kafka.

Dar nici cu G.K. Chesterton nu mi-e ruşine!

Scenele irlandeze constituie – pînă-n cele mai mici amănunte – împlinirea proorocirilor din Napoleon of Notting Hill¹⁴. Pozele publicate în Newseeek din 19 Aprilie mi-au pricinuit un adevărat şoc prin extraordina lor conformitate cu volumul aşa-zis fantezist al lui Chesterton.

Da, iată că în plin veac XX – atomic şi întemeiat pe cifre de ordinul miliardelor – se desfăşoară lupte de stradă, pe cartiere, cu arme aproape medievale! Conformitatea, repet, e uluitoare.

Numai că – nu mai că e acelaşi lucru – şi nu-i. Scenele din Irlanda de Nord sînt o împlinire a celor imaginate în Napoleon of Notting Hill, dar o împlinire pîngărită, tragică, urîtă, murdară, coborîtă la nivel de batjocură hîdă şi de mîrşăvie întristătoare!

A! la G.K.C. erau altminteri: era cu avînt, onoare, nebunie, nobleţe… Acuma e tot aşa, dar caricaturizat, pîngărit…

Rămîne totuşi, pentru cine-l cunoaşte şi‑l iubeşte pe Chesterton, rămîne un lucru cutremurător să ia revista pomenită (şi altele) şi să le compare cu Nap. of N. Hill. Este nemaipomenit. Curată proorocire. Dar – cum să spun, deviată, înjosită…

Aşa a fost mereu. Proorocii au vorbit şi oamenii au înţeles greşit, pe măsura mişeliei lor. Dar proorocii au văzut. Ceea ce s-a întîmplat să nu vadă e sensul. Ca şi cum ar fi făcut nişte fotografii, dar n-ar fi avut de unde să ştie cum aveau să fie colorate.

Ever yours, Nicu

***

Bucureşti,

30 Mai 1971

Iubite Tomiţă,

A doua zi chiar după ce-ţi scrisesem ca să te întreb dacă ai avut grijă să-mi trimiţi teza15 recomandată, am primit-o.

Am citit-o cu atenţie.

M-am străduit să fac o lectură serioasă pentru mai multe motive. Întîi, pentru că e scrisă de tine. În al doilea rînd, pentru că voiam să văd şi eu cum arată o teză în zilele noastre. Apoi pentru că şi pe mine ca pe orice om al secolului XX mă interesează mult tot ce are legătură cu lingvistica, tot ce roieşte în jurul ştiinţei aceleia generale care se numeşte semiologie. În sfîrşit (fără a da uitării faptul că pentru aceea mi-ai trimis teza: ca s-o citesc), fiindcă am vrut să-mi impun efortul de a citi ne-superficial o lucrare de strictă specialitate.

Îţi mulţumesc în modul cel mai sincer pentru gestul tău atît de măgulitor şi de prietenesc; nu mă miră, desigur, din partea ta faţă de mine, dar de fiecare dată gentileţea şi prietenia ta mă emoţionează la fel de puternic şi-mi îndulceşte sufletul la fel de răscolitor.

(Stau cuminte în bancă. De cerut de la oameni nu mai cer nimic, de mirat nu mă mai mir de mult, retras stau, dar bobîrnace tot mai primesc. Aşa încît atenţia pe care tu, Virgil sau Nemo16 mi-o acordaţi este cu atît mai fermecătoare.)

Teza mi se pare foarte onorabilă (în [înţelesul] sorbonard al cuvintelor). Desigur că nu putea evita trăsăturile inerente unei lucrări de acest fel – care-i dau un aspect necesarmente sec. Totuşi (şi nu-i puţin lucru!), stilul tău, prospeţimea gîndirii şi sinceritatea convingerilor izbutesc să scoată adeseori teza din mohoreală şi-i dau un aspect viu, atrăgător; prin implicaţiile ei, prin uşile pe care se pricepe să le deschidă către filozofie şi problemele omului, prin ferestrele larg deschise înspre adevărurile superioare. Ca şi în alte dăţi, am admirat la tine cumpătarea, chibzuinţa, acea judecată echilibrată fără de care nimic nu se poate, deoarece dincolo de orice ştiinţă, calcul, logică, aprofundare stă pînă la urmă tot duhul, adică dreapta socotinţă.

N-aş spune adevărul întreg dacă n-aş recunoaşte că şi teza ta mi-a confirmat părerea că înapoia metodei „strict ştiinţifice“ a veacului nostru se ascunde o bună măsură de pedantism, inutilă ştiinţifizare, pretenţiozitate (în înţeles de opus al simplicităţii) şi grozavă prolixitate. Vina nu este a ta (dimpotrivă, ştii să fii concentrat şi clar), ci este izvorîtă din metoda de lucru a epocii. Există – neîndoielnic – o aprigă tendinţă (dar adjectivul nu-i bun, mai curînd aş zice: o apăsătoare, o mocnită tendinţă) spre prolixitate, spre un ceremonial ştiinţific complicat şi fără de rost. Matematizarea logistică, din ce în ce, exacerbează această pornire. Cred că o bună parte din toată această aparatură scientistă este perfect inutilă.

Lucrurile, cred, s-ar putea spune mai pe scurt şi mai simplu: orice om niţel cugetător le-ar înţelege ŕ demi-mot^17. „Ştiinţifizarea“ artei pare-mi-se că e mai ales pentru cei săraci cu duhul; şi, Doamne iartă-mă, adeseori reaminteşte zicala românească despre sistemul Clayton model moş Gheorghe.

Tema lucrării este desigur interesantă şi variaţiile isotopice – după cît am înţeles – sînt aducătoare de lumină şi lămuriri. Lectura tezei mi-a confirmat părerea că tot Saussure18 şi B. Parain19 rămîn cei mai interesanţi. Şi ceilalţi spun tot felul de lucruri subtile şi interesante, dar de văzut şi de înţeles şi de vorbit tot ei au văzut, înţeles şi vorbit, ochii lor s-au deschis mai întîi.

Pe Hjelmslev²⁰ l-ai scuturat foarte subtil.

Acum că ţi-ai adus atît de uimitor de repede şi atît de onorabil, de cinstit şi de frumos tributul universităţii, îţi doresc (şi nădăjduiesc) să-ţi iei zborul şi să scrii şi cugeţi cît mai individualist!

Te felicit din toată inima, te fericesc că ai scăpat de beleaua tezei şi-ţi mulţumesc pentru imensa bucurie pe care mi-ai pricinuit-o.

O ultimă observaţie: foarte frumoasă franţuzească! Şi motto-urile, alese cu miez şi tîlc!

Vă sărut pe amîndoi, pe Silvia şi pe tine, cu tot dragul

şi rămîn al tău adînc recunoscător şi mult devotat,

Nicu

Aud că ai fost la Paris. Te-ai văzut cu Virgil? Cu Mihai?

***

9-VII-71

Mult iubite Tomiţă,

Nu ştiu dacă ai dat ascultare sfatului şi îndemnului meu de a citi „cărticica“ (e vorba de format) lui Mauriac, La pierre d’achoppement21. Dacă da, vei fi înţeles cît de fericit am fost luînd cunoştinţă de această extraordinară minune. Dacă nu, încrederea şi prietenia pe care ai binevoit a mi le arăta mă îndreptăţesc să insist şi să te rog din nou a nu pierde din vedere una din cele mai cutremurătoare manifestări ale inimii şi minţii creştine. Vei vedea – lucrul acesta nu îndrăznisem a-l crede – că Mauriac nu e întru nimic inferior unui Bloy, unui Bernanos, Papini, Dostoievski, Beliaev, Olivier Clément, Péguy…

O altă nobilă şi minunată carte pe care te rog să-mi dai voie să ţi-o semnalez – cu aceeaşi încîntare, acelaşi entuziasm, aceeaşi rară satisfacţie – este Tolstoi or Dostoievsky de George Steiner, carte tipărită la New York în 1959, iar versiunea franceză la ed. Le Seuil în 1963. Spre ruşinea mea o citesc abia în 1971. Nu din vina mea, abia acum mi-a fost împrumutată, sînt lucruri care ţin de notre situation dans le monde^22. În sfîrşit! în sfîrşit o nobilă, serioasă şi dreaptă carte ce dovedeşte că încă mai există, că încă mai poate fiinţa o critică literară nescufundată în întuneric, slogane imbecile, vaticinaţii isterice ori maniacă migală de furnică tîmpă.

A! ce înviorător şi splendid lucru este contactul cu mintea omenească liberă şi ahtiată de frumos, de bine şi de adevăr! Scăpată de frică, de prostie şi de îngîmfare.

Sînt în cartea lui G. Steiner afirmaţii curajoase la nivelul unui Maistre; o siguranţă, încredere, o conştiinţă care stabilesc legătura cu tot ce are mai bun în veacul nostru: Ortega, Jünger, Maulnier, Berdiaev, Aron.

(Îţi semnalez un excelent citat din Dostoievski – o scrisoare către fratele lui – unde e vorba de Corneille şi Racine. Te va încînta la culme, ca şi pe mine.)

*

Ieri, pe str. Frumoasă, pustie, zi blîndă de vară; case „boiereşti“, curţi, cîte o grădină; linişte deplină; prin unele curţi cîte un bătrîn, un capot; de undeva se auzea – de necrezut – strigătul domol şi supraîncărcat de nostalgie brătescu-voinescian al unei vînzătoare de bliduri. A fost un fel de moment de madeleină – m-am simţit năpădit de fericire şi adiat de nedureroasă melancolie, urmată de o resemnare fără supărare.

*

Nu vreau să par cumva pisălog – dar să ştii că Lit. Supl. a lui Times – în cazul că l-ai trimis – nu mi-a sosit.

*

M-aş bucura mult să aflu cu cine te-ai văzut la Paris şi ce aţi mai discutat.

Faptul că Eug. Ionescu şi Mihai au asistat la susţinerea tezei îmi pare a ţine de harul pe care ţi l-a acordat Domnul.

Te îmbrăţişează, te binecuvîntează, te salută şi îţi doreşte tot binele,

al tău mult devotat,

Nicu

Sărutări Silviei

***

10-X-1972

Iubite Tomiţă,

Îţi mulţumesc pentru a fi răspuns atît de repede rîndurilor mele care, desigur, constituiau un apel.

Mulţumesc şi pentru propunerea de a-mi veni – eventual (eventual, căci totul e foarte nesigur) – bătrîneşte în ajutor. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Drieu23: pas d’argent, pas de liberté^24. Şi mi-am dat seama cît de greşită este predica acelor prelaţi care spun: nu vi se cere să daţi bani, ci altceva: sfaturi, vorbe bune, îndrumări… Da, nici acelea nu-s rele, dar adevăratul ajutor e cel bănesc, el este singurul întreg, serios, definitiv. Cine dă o cămaşă, o cămaşă dă. Cine dă bani, dă totul, dă orice, dă libertate (adică putinţa alegerii).

De aceea mi se şi pare nu numai făţarnică, dar şi profund stupidă indignarea protestanţilor faţă de indulgenţe: n-au înţeles nimic, n-au înţeles lucruri elementare – şi au recurs la cea mai neruşinată demagogie.

Consider, aşadar, propunerea ta – tu n’y es pas allé par quatre chemins25 – drept o manifestare de sinceră, reală şi serioasă prietenie. Nimic nu mă putea emoţiona mai mult şi nimic nu-mi putea dovedi mai temeinic că eşti un prieten de nădejde; un om; un creştin. (La ce bun m-aş mira? Nu ştiam oare că eşti un cititor atent şi un admirator conştient al lui Léon Bloy26, acel mare creştin care semenilor săi le cerea mai presus de orice bani? Şi de ce bani: pentru că sînt lucrul cel mai greu de dat, pentru că a da bani este – în afara vărsării propriului sînge – jertfa supremă. Pentru că banii sînt preţul sîngelui.) Dar se vede că trebuie să fii catolic ca să înţelegi asta, bieţii protestanţi cu pudicitatea lor oarbă şi nătîngă orbecăiau în sec. XVI în prejudecăţi, şi de atunci tot în ipocrizie şi în neînţelegere dibuie.

Despre bani şi despre libertate noi, dacă ții cumva minte, am mai discutat. Se cuvenea deci să ştiu că tu în felul propus de tine vei acţiona. Asta ştiam. Dar nu ştiam dacă vei fi as good as your word^{27. Iat}ă însă că se dovedeşte că l-ai citit cu seriozitate şi folos nu numai pe Bloy, ci şi pe Brice Parain şi că n-ai uitat legea fundamentală: că singurul limbaj corect este cel pe care-l împlinim prin fapte, pe care-l traducem în singurul plan unde nu mai e nevoie de semiotică: planul faptelor.

Sub întreitul semn zodiacal al lui Drieu, al lui Bloy şi al lui Brice Parain văd că stai şi acţionezi, prietene drag, fidel şi de temei.

Eu unul nu pot spune decît: mulţumesc, frate. (Şi totodată: thank you, Sir.) Creştin eşti oferindu-te a-mi da, creştineşte doar pot răspunde: primesc. Înseamnă că sînt cerşetor? Măcar de-aş fi! mi-este răspunsul, mişcat pînă la lacrimi.

*

Citesc, abia acum, şi cu mare plăcere, frumoasa carte a lui Denis de Rougemont, Journal d’une époque28 (Trimisă de Virgil. Şi-ţi cer iertare pentru a te fi întrebat dacă socoteşti că Virgil mă va ajuta. Desigur că n-ai de unde şti. Ce întrebare neroadă! din parte-mi.) D. de R. consideră că lumea de astăzi e o lume de asceză inumană, unde „l’usage d’une sensualité consciente redevient une conquête de la sagesse.“^{29 Critic}ă viteza care – zice – ţine de „mania“ materiei de a tot cădea. Spiritul e însă legat de încetineală şi întîrzieri. (Şi multe alte lucruri minunate.)

Am citit cu bucurie – vai, abia acum, la bătrîneţe – şi Chateaubriand^{30-ul lui Sainte-Beuve. Cu str}îngere de inimă am citit şi discursul integral publicat în Express.

*

În TLS găsesc adesea expuneri de lingvistică contemporană. Le citesc cu atenţie, dar mărturisesc că nu-mi vine uşor a înţelege totul (despre autorul Pavilionului³¹ şi despre cel al Fermei^{32 am g}ăsit două scurte recenzii care m-au dezamăgit mult).

*

Mi-ai scris că-ţi place mult să şofezi. Nu mă îndoiesc că eşti un bun şofer, un bun „conducător auto“ (as they say here^{33), c}ăci ai reflexe creştine prompte şi sigure, dragul meu.

Sărut-o cu tot dragul pe Silvia.

Ever yours,

Nicu

P.S. I comply with your wish and send a picture. Isn’t it – as Hugh Walpole used to say – too alarming?34

Well, all things considered and taken into account – it’s your funeral, my boy!35

P.S. II Vă sărut din toată inima, dragii mei.

***

30 Oct. 1972

Iubite Tomiţă,

Mie toată povestea asta cu Eric Blair36 şi George Orwell nu-mi place. Devin din ce în ce mai mult partizan al unei Werkimanentekritik³⁷ şi nostalgiez (ca să fac şi eu verbe) după Contre Sainte-Beuve a lui Proust.

Mark, eu sînt un cititor vechi şi fidel al lui Sainte-Beuve, dar m-am săturat pînă peste cap, I’m absolutely fed up38 şi mai-mai să mor de atîta surfeit, de scrisorele, hîrtiuţe, bîrfe, lături…

Nu vreau să spun că biografia nu-şi are rostul (cu condiţia de a nu deveni totalitară) şi nici aparatul critico-bibliografic (cu condiţia de a nu se preface în avalanşă), dar esenţială tot opera rămîne, şi apoi n-aş putea nicio­­dată considera drept hotărîtoare o lucrare intitulată Saul din Tars ori Simon bar Iona, ci persist a considera mai interesanţi pe
Sf. Pavel şi pe Sf. Petru.

Mania aceasta clevetitoare şi josnică de a nu vedea în George Orwell decît pe Eric Blair, în Sf. Pavel decît pe Saul din Tars, în
Sf. Petru decît pe Simon pescarul revine la a contesta lucrarea harului sfînt! şi puterea lui transformatorie.

Nu, o biografie a Sf.-lui Petru în care mai tot spaţiul ar fi ocupat de migăloasa descriere a mrejelor şi năvoadelor (cu numărarea ochiurilor), de înşirarea numelui peştilor pescuiţi etc. ori a Sf.-ui Pavel în care toată atenţia s-ar da enumerării savante a sorturilor de pietre folosite în lapidările ordonate de prigonitorul Saul, eu le-aş considera neserioase şi neinteresante, ridicole şi vrednice de biciul lui Molière.

Cînd „le petit Marcel39“ termină „à la recherche”^{40, nu mai exist}ă decît Proust, s-a zis cu „le petit Marcel“, gata cu el, cu bileţelele lui, cu şoferii, cu toate; cînd Saul e lovit de Lumină pe drumul Damascului, în neant intră amănuntele petrografiei instrumentelor folosite în lapidări; iar Petru nu va fi explicat şi înţeles făcîndu-se taxinomia peştilor din lacul Genizaret. După ce a scris Ferma, Blair a murit şi nu mai există şi nu ne mai poate reţine atenţia decît Orwell.

Werkimanentekrtik (dacă nu este nici ea împinsă prea departe) ne poate scăpa de o metodă care de fapt constă în tăgăduirea lucrării harului şi a posibilităţii transfigurării omului.

Jamais un coup de dés… Jamais la critique la plus savante ne pourra abolir l’Oeuvre41. Bîrfele cele mai amuzante ori detaliile cele mai pedante sînt neantizate de Operă; cînd apare Paul, Petru, Orwell… suporturile materiale pregătitoare se dizolvă, pier, trec în domeniul umbrelor şi dintre umbre ia naştere Altceva ce este Viaţă. Dar sînt şi oameni care Vieţii îi preferă umbrele plăpînde ale Infer­nului. Nu, nu mă interesează catalogul raţionat şi complect al fărădelegilor Sf-lui Dismas, tîlharul cel bun!

Sărutări Silviei.

Ever yours,

Nicu.

 

Editor: George ARDELEANU

 

 

 

1. Henri Daniel-Rops (1901-1965). Scriitor şi istoric francez de confesiune romano-catolică, membru al Academiei Franceze (din 1955). Opere: Notre Inquiétude (Neliniştea noastră) (1926), Mort, oů est ta victoire? (Unde‑ţi este, moarte, biruinţa?) (1934), La vie quotidienne en Palestine au temps de Jésus (Viaţa cotidiană în Palestina în timpul lui Iisus) (1961) etc.

2. Marcel Granet (1884-1940). Sociolog, etnolog şi sinolog francez. Influenţat de Émile Durkheim şi Édouard Chavanes, a fost unul dintre cei care au introdus metoda sociologică în studiul Chinei. A contribuit la înfiinţarea Institut des Hautes Études Chinoises, unde va deveni profesor de limbă şi civilizaţie chineză. Opere : Fętes et chansons anciennes de la Chine (Vechi sărbători şi cîntece chinezeşti) (1919), La civilisation chinoise (Civilizaţia chineză) (1929) etc.

3. René-Ernest Joseph Eugѐne Etiemble (1909-2002). Romancier, dramaturg, critic şi istoric literar, comparatist francez. Opere: Proust et la crise de l’intelligence (Proust şi criza inteligenţei) (1936), Le Mythe de Rimbaud, (Mitul lui Rimbaud), 3 vol. (1952-1967), Hygiѐne des lettres, (Igiena literelor), 5 vol. (1952-1967) etc. Preo­cupările sale pentru cultura şi civilizaţia chineză şi pentru Orient sînt evidenţiate în Connaissons-nous la Chine? (Cunoaştem noi oare China?) (1964), Confucius (1956) şi L’Orient philosophique, (Orientul filozofic), 3 vol. (1957‑1959).

4. Probabil, N. Steinhardt se referă la L’Eau et les rêves (Apa şi visele) (1942) sau la L’Air et les songes (Aerul şi visele) (1943) de Gaston Bachelard.

5. Versuri din poezia Linia, din ciclul Corăbii cu cenuşă de Lucian Blaga.

6. „Exces“ (engl.).

7. Poreclă dată de Steinhardt Ameliei Pavel.

8. Veronica Pavel Lerner, sora lui Toma Pavel. A emigrat în 1982 în Canada. De profesie chimist, este şi autoarea a şase volume de proză şi poezie.

9. Doru Pavel, tatăl lui Toma Pavel. A fost avocatul apărării în procesul lui N. Steinhardt.

10. „Noroc“ (fr.).

11. „Veşnic al tău“ (engl.).

12. Referire la conflictele sîngeroase din Irlanda de Nord care au avut ca motiv neînţelegerile religioase dintre protestanţi (unionişti) şi catolici (naţionalişti), pe fondul disputelor teritoriale dintre Marea Britanie şi Irlanda asupra nordului Irlandei, care au durat din 1968 pînă la începutul anilor ‘90 şi care s-au soldat cu peste 3.500 de victime.

13. Gilbert Keit Chesterton (1874-1936). Scriitor, gînditor şi jurnalist englez. Opere mai importante: Napoleon of Notting Hill (Napoleon din Notting Hill) (1904), Charles Dickens (1906), The Man Who Was Thursday (Omul care era Joi) (1907), Orthodoxy (Ortodoxia) (1908), The Secret of Father Brown (Enigmele părintelui Brown) (1927) etc. Vezi şi N. Steinhardt, „G.K. Chesterton, Clubul meseriilor bizare“, în vol. Incertitudini literare, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referinţe critice şi indici de George Ardeleanu, repere biobibliografice de Virgil Bulat, Mănăstirea Rohia-Polirom, Iaşi, 2012, pp.125-128.

14. Vezi supra.

15. Teza de doctorat a lui Toma Pavel, obţinută în 1971 la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, cu o disertaţie intitulată Recherches sur les variations isotopiques, sub conducerea lui A.J. Greimas.

16. Virgil Nemoianu.

17. „Din cîteva cuvinte“ (fr.).

18. Ferdinand de Saussure (1857-1913). Lingvist elveţian, considerat fondatorul lingvisticii moderne. Principala sa lucrare este Le
cours de linguistique générale (Curs de lingvistică generală) (1916).

19. Brice Parain (1897-1971). Filozof şi eseist francez, cunoscut prin lucrările sale despre comunism şi existenţialism, dar şi despre problemele limbajului. Opere: Essai sur le Logos platonicien (Eseu despre Logosul platonician) (1942), Recherches sur la nature et les fonctions du langage (Cercetări asupra naturii şi funcţiilor limbajului) (1943), Sur la dialectique (Despre dialectică) (1953) etc. Nume de referinţă în textele lui Steinhardt.

20. Luis Hjelmslev (1899-1965). Lingvist danez ale cărui idei formează baza Şcolii lingvistice de la Chopenhaga. Împreună cu Hans Jørgen Uldall a dezvoltat o teorie structurală a limbii numită glosematică, sistem care dezvoltă teoria lui Ferdinand de Saussure. Lucrări: Principes de grammaire générale (Principii de gramatică generală) (1928), Prolegomena to a Theory of Language (Prolegomene la o teorie a limbii) (1943) etc.

21. La pierre d’achoppement (Dificultatea) de François Mauriac a apărut în 1951.

22. „Condiţia noastră în lume“ (fr.)

23. Pierre Drieu la Rochelle (1893-1945). Scriitor francez colaboraţionist. Scrieri: Interrogation (Interogaţie) (1917), La Comédie de Charleroi (Co­media de la Charleroi) (1934), Gilles (1939), Ręveuse bourgeoisie (Visătoare burghezie), Une femme ŕ sa fenętre (O femeie la fereastră) (1929) etc.

24. „Fără bani – fără libertate/ n-ai bani, n‑ai libertate“ (fr.).

25. „N-ai luat-o pe ocolite“ (fr.).

26. Léon Bloy (1846-1917), Romancier şi eseist francez. Scrieri. Le Révélateur du globe (Cel care a arătat că pămîntul e rotund) (1884), Le Désespéré (Deznădăjduitul) (1886), Le Salut par les Juifs (Mîntuirea prin evrei) (1892), L’Exégѐse des lieux communs (Exegeza locurilor comune) (1902), Les Derniѐres Collonnes de l’Église (Ul­timele coloane ale Bisericii) (1903) etc. După cum reiese din două scrisori către Virgil Ierunca, din 13.XI.1968, respectiv 7.02.1971, N. Steinhardt a tradus în 1968 două volume de Léon Bloy, care n-au apărut însă. Vezi Dumnezeu în care spui că nu crezi…, ed.cit., pp.19.21, 109-111.

27. «Îţi vei ţine cuvîntul» (engl.).

28. Jurnal d’un époque (1926-1946) (Jurnalul unei epoci) (1926-1946) de Denis de Rougemont a apărut în anul 1968.

29. „Folosirea unei senzualităţi conştiente redevine o cucerire a moderaţiei“ (fr.).

30. Chauteaubriand et son groupe littéraire sous l’Empire (Chauteaubriand şi grupul său literar sub Imperiu) de Sainte-Beuve a apărut în anul 1860.

31. Pavilionul Canceroşilor de Alexandr Soljeniţîn (1968).

32. Ferma animalelor de George Orwell (1945).

33. „Cum se spune pe-aici“ (engl.).

34. „Mă conformez dorinţei tale şi îţi trimit o fotografie. Nu-i – după cum obişnuia să spună Hugh Walpole – prea îngrijorător?“ (engl.).

35. „Ei bine, acestea fiind spuse – e înmormîntarea ta, băiete!“ (engl).

36. Numele real al lui George Orwell.

37. Termen care desemnează critica ima­nentă a operei. Metodă care nu ia în considerare contextul în care a luat naştere o operă, ci doar legile interne ale acesteia, mijloacele de expresie etc.

38. „Pur şi simplu mi-a ajuns.“ (engl.).

39. „Micul Marcel“ (fr.).

40. „În căutarea…“ (fr.).

41. „Niciodată la întîmplare. Niciodată critica cea mai savantă nu va putea desfiinţa Opera“ (fr.).