„Ne aflăm într-un moment de mutaţie a plăcilor tectonice privind receptarea lui Enescu în străinătate“

Interviu cu Dorian BRANEA, directorul Institutului Cultural Român din Londra

  • Recomandă articolul

Doru BraneaAşadar, 23 mai, prima reprezentaţie cu Oedipe, la Royal Opera House Covent Garden din Londra, urmată de alte cinci, în săptămînile următoare, pînă pe 8 iunie. Care este contribuţia Institutului Cultural Român la această serie de spectacole?

Institutul Cultural Român a fost foarte implicat încă de la bun început, sîntem în discuţii de mai bine de un an cu Opera Regală Covent Garden, în legătură cu acest eveniment crucial, i-aş spune, pentru promovarea lui Enescu în străinătate. Noi am creat în jurul acestei serii de spectacole un întreg program, care se numeşte „Luna Oedipe la Londra“, împreună cu Covent Garden, o serie de evenimente prin care am încercat să privim muzica vocală a lui Enescu din mai multe perspective. Enescu, cum bine se ştie, nu este îndeajuns de cunoscut, iar muzica sa vocală cu atît mai puţin. Astfel, am avut plăcerea să găzduim, la Institut, la începutul lunii mai, un eveniment care s-a numit Enescu pentru voce, în care i-am avut ca invitaţi speciali pe Johan Reuter, starul danez, bas-baritonul din rolul titular în montarea de la Covent Garden, dar şi pe Kasper Holten, directorul muzical al Operei Regale, pe Leo Hussain, dirijorul producţiei de la Covent Garden, şi pe Valentina Carrasco, regizoarea spectacolului, împreună cu doi importanţi muzicieni români, compozitorul şi profesorul Dan Dediu şi soprana Rodica Vică. De asemenea, am avut-o ca invitată şi pe doamna Cristina Andrei, directoarea Muzeului „George Enescu“ din Bucureşti, într-un eveniment în care muzica vocală a lui Enescu a fost punctul de focalizare. Am avut intervenţii muzicale, dar şi discuţii, miniconferinţe despre muzica lui Enescu şi o expoziţie, realizată de Muzeul Enescu din Bucureşti, care a urmărit producţia Oedipe-ului enescian, de la premiera pariziană din 1936 pînă la complicata odisee, dacă am putea spune aşa, a acestei capodopere, fără îndoială una dintre capodoperele muzicale absolute ale secolului al XX-lea, dar care a avut un destin complicat, cu producţii puţine. Eu cred şi fac acest pronostic – poate unora li se va părea hazardat, dar îl fac în cunoştiinţă de cauză –, cred că ne aflăm într-un moment de mutaţie a plăcilor tectonice privind receptarea lui Enescu în străinătate şi a operei Oedipe, în special. Cred că premiera de la Covent Garden va relansa interesul marelui public, pentru că muzicienii obişnuiţi sau muzicienii de peste tot îl admiră, îl respectă de multă vreme, îl cunosc. Mă refer la marele public. Cred că, prin eforturile Festivalului Enescu de la Bucureşti, prin alte mari evenimente din Bucureşti şi din întreaga ţară, prin eforturile pe care şi noi, la Institutul Cultural Român din Londra şi la alte institute româneşti din străinătate, îl facem, cred că s-a creat acel moment, acel punct de inflexiune prin care un compozitor imens, covîrşitor, foarte inovator va fi, în sfîrşit, gustat la nivelul marelui public, aşa cum merită. Eu cred că această premieră va reprezenta acest punct de inflexiune.

Ce reprezintă critica de specialitate pentru publicul care vine la Covent Garden, mai ales pentru un spectacol ca acesta?

Articolele care apar a doua zi creează cel mai mare impact (din experienţa celor de la Covent Garden) pentru orice spectacol. Atîta timp cît nu e vorba despre La Boheme, Traviata sau Aida. Oedipe se înscrie în acest program, aş spune revoluţionar, al lui Kasper Holten, directorul artistic al Operei Regale, prin care – el a avut acest curaj, pentru care sigur că e lăudat, dar cred că niciodată nu e lăudat îndeajuns – a introdus capodopere mai puţin cunoscute, considerate „riscante“, dar fără îndoială extraordinar de importante din punct de vedere muzical, într-un circuit de primă mînă, cum este cel de la Covent Garden.

Spuneţi-ne cîte ceva despre distribuţie. Ştiu că cei din distribuţie au vizitat Institutul Cultural Român, au participat la această Lună Enescu, au fost în legătură cu dumneavoastră.

În primul rînd, bineînţeles că a fost bas‑baritonul danez Johan Reuter, probabil unul dintre cei mai buni şi în vogă bas-baritoni ai momentului. Cum bine spunea şi el pe scena de la Institutul Cultural Român, Oedipe este unul dintre cele mai grele roluri pe care un bas-bariton le poate avea în repertoriul liric. Sînt trei acte în care e încontinuu pe scenă, într-un rol care nu este numai solicitant din punct de vedere muzical, asta o ştie toată lumea, dar este solicitant şi din punct de vedere actoricesc. Or, în Johan Reuter avem nu numai un muzician de elită, un cîntăreţ extraordinar, ci şi un actor fabulos, un actor într-adevăr impresionant. O altă celebritate din distribuţie este Sir John Tomlinson, tot bas-bariton, în rolul lui Tiresias, un rol iarăşi foarte important în acest libret extraordinar de interesant, foarte dramatic, cum spunea şi Valentina Carrasco, deci care se pretează la montări ambiţioase din punct de vedere regizoral. Deci, John Tomlinson, iarăşi un nume mare.  În rolul Iocastei, Sarah Connolly, din nou o cîntăreaţă foarte cunoscută şi foarte apreciată. Pe partea muzicală, dirijorul Leo Hussain, aş putea spune că, în lumea occidentală, Leo Hussain este unul dintre cei mai buni cunoscători ai partiturii enesciene; şi nu aş putea să nu o numesc şi pe Valentina Carrasco, regizoarea spectacolului, o regizoare argentiniană, dar care s-a consacrat în Barcelona şi în alte ţări, şi a montat şi la Bucureşti, cu mult succes. Ea îşi aminteşte cu foarte multă plăcere de experienţa bucureşteană. Deci, iată un dream cast, i-aş putea spune, un ansamblu creativ pe măsura acestei extraordinare opere.

În afara evenimentelor, ce aţi mai făcut pentru promovarea acestui eveniment în faţa potenţialului public de la Covent Garden?

Noi am încercat să producem, cu această ocazie, la fel şi Opera Regală, cît mai multe lucruri care să informeze publicul cu privire la muzică, la personalitatea compozitorului, la concepţia regizorală, la cast ş.a.m.d. Am produs şi noi un caiet de sală, celălalt este tipărit de Opera Regală Covent Garden, ambele, însă, poartă siglele Institutului Cultural Român şi ale Operei Regale; de altminteri, Institutul Cultural Român este creditat, în toate materialele, ca unul dintre parteneri în realizarea acestui important  proiect. Aş mai accentua că se află foarte multe materiale în difuzare în regim electronic, care vorbesc de­spre operă, despre marele nostru compozitor, despre distribuţie. Există, practic, o avalanşă de informaţii pentru marele public, ca să înţeleagă cît de importantă este această operă, cît de important este acest compozitor, cît de inovator. Cel mai bine cred că l-a caracterizat Leo Hussain, care spunea că această operă se plasează undeva între Wagner şi John Williams, adică e o operă extrem de bine ancorată în marea tradiţie muzicală a secolului al XIX-lea, dar în acelaşi timp ar putea fi unul dintre marile soundtrack-uri de la Hollywood. Oedipe, crede el, ar putea fi, în acelaşi timp, o mare operă din marele repertoriu liric şi unul dintre hiturile actuale în domeniul componisticii de film. Şi cred că Leo Hussain a caracterizat cel mai bine această operă, iar montarea susţine foarte mult această actualitate a muzicii şi această extraordinară modernitate a ei.

Sînteţi directorul Institutului Cultural Român din Londra de ceva timp. Putem spune – nu pentru că sînt eu muzician, ci pentru că este o realitate – că zona muzicală este printre cele mai prezente în activitatea Institutului Cultural Român din Londra. Fie că vorbim despre o stagiune Enescu, fie că vorbim despre premiera Oedipe de Enescu, fie că vorbim despre alte evenimente petrecute atît la sediul Institutului din Belgrave Square nr. 1, cît şi în afara lui. Spuneţi-ne, în acest moment – cînd aveţi în spate un număr de ani, un număr de stagiuni –, cum credeţi că vă poziţionaţi pe piaţa muzicală londoneză şi ce aveţi în plan?

Cum bine spuneaţi, muzica reprezintă unul dintre punctele forte ale Institutului de la Londra. Facem foarte multă muzică la Institut şi în afara Institutului, o parte semnificativă a programului nostru e dedicată evenimentelor muzicale. O facem în mod deliberat, pentru că muzica e o artă nonverbală, care ne ajută să ajungem foarte rapid la publicul britanic, şi acesta e un lucru foarte important. Dar mult mai important e faptul că avem foarte mulţi muzicieni de valoare şi încercăm, prin toate mijloacele, să îi punem în evidenţă cît mai bine. Nu mă refer la o singură generaţie, ci la toate generaţiile creative, pentru că toate formulele, toate  generaţiile creative îşi găsesc locul în programul nostru. Evenimentele noastre muzicale nu sînt accidentale, ci sînt incluse în cîteva programe permanente. Cel mai important program permanent al nostru, care a fost lansat în 2007, dar care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, este seria Concertelor Enescu, ele au loc la începutul fiecărei luni, joia, cu excepţia lunilor de vacanţă. Deci, cel puţin opt spectacole, opt evenimente muzicale pe an în această stagiune a Concertelor Enescu, în care sînt invitaţi muzicieni din România, muzicieni români care lucrează peste tot în lume şi, adeseori, muzicieni români şi muzicieni străini, pentru că ceea ce este foarte important este să accentuăm această natură cosmopolită a scenei muzicale, în care există muzicieni de diferite naţionalităţi; important este evenimentul muzical, de fapt, şi nu naţionalitatea acestora. Regula acestor concerte Enescu este că orice ai cînta – şi e vorba de un repertoriu practic infinit –, una dintre piese, cel puţin, o piesă semnificativă, să fie de Enescu şi, în felul acesta, îi încurajăm foarte mult şi pe străini să descopere partitura enesciană, să cînte cît mai mult Enescu. În paralel, derulăm un alt program, care se numeşte „Seria românească de la Saint Martin in the Fields“. Saint Martin in the Fields este o biserică situată în Trafalgar Square, chiar în inima Londrei, dar ca multe dintre bisericile centrale din Londra, a fost transformată într-o veritabilă scenă de concert, cu o foarte bună acustică şi cu un program foarte ambiţios. Noi am reuşit de mai multă vreme, cred că din 2011, dacă nu mă înşel, să stabilim un parteneriat cu Saint Martin in the Fields, aşa că acolo au loc, probabil, cinci-şase concerte anual. În acest caz, ne concentrăm pe tinerii muzicieni. E vorba de recitaluri de pian, de vioară sau de pian şi vioară. Sînt mulţi tineri muzicieni care au absolvit recent importante şcoli de muzică din Londra, Royal Academy of Music sau Royal College of Music, deci şcoli prestigioase din întreaga Mare Britanie, şi încercăm să le dăm posibilitatea de a apărea în faţa publicului. Unii dintre ei, între timp, devin consacraţi, scot CD-uri, au programe interesante. De curînd, am lansat un nou parteneriat, la un alt centru muzical, care se dezvoltă foarte bine tot în centrul Londrei, e vorba tot de o biserică, se numeşte Saint James’s Piccadilly, transformată, şi ea, într-o sală de concert. Este un program similar, dar de mai mică anvergură.

Totuşi, pentru ca lumea să nu creadă că faceţi doar muzică, fiindcă nu vă numiţi Institutul Muzical Român, iar adresa Belgrave Square nr.  1 este celebră şi pentru alte evenimente culturale, chiar dacă ne apropiem de sfîrşitul sezonului, spuneţi-ne ce mai aveţi pînă la vacanţă?

Aş vrea să spun că, imediat ce terminăm cu această serie Oedipe de la Covent Garden, vom începe cel mai mare proiect pe film realizat vreodată de români în Marea Britanie.
E vorba de aproape două luni de proiecţii, evenimente, discuţii, sesiuni de întrebări şi răspunsuri, întîlniri cu cineaştii, proiect pe care îl realizăm cu o altă prestigioasă şi cunoscută instituţie culturală, British Film Institute – BFI. British Film Institute, împreună cu Institutul Cultural Român de la Londra, organizează un sezon de film românesc. Sînt două sezoane de-a lungul lunii iunie. Unul este dedicat lui Steven Spielberg, celălalt filmului românesc. Programul are în jur de 70 de evenimente, printre acestea, proiecţii. Durează aproape două luni, se desfăşoară în cinematografele centrului British Film Insti­tute, dar şi la Insti­tutul Cultural Român. Vor fi proiecţii care vor pune în evidenţă aşa-numitul nou cinematograf românesc. Între 14 mai şi 14 iulie, dar perioada principală este luna iunie, cînd sînt concentrate cele mai multe evenimente dedicate noului cinematograf românesc. Aici, la Institut, avem o cinematecă românească în care ne‑am gîndit că e bine să promovăm şi să prezentăm şi filmele celor pe care tinerii cineaşti români îi consideră precursori sau care au avut un rol foarte important. Noul val românesc este un cinema care vine dintr-o tradiţie cinematografică, şi a fost important să arătăm aceste legături cu trecutul, dar în principal vorbim despre filmele tinerilor cineaşti precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean şi alte nume importante. De fapt, toate marile filme ale noului cinema românesc. Nu a mai existat un program de anvergura aceasta dedicat cinematografului românesc la Londra, şi bineînţeles, vor fi mulţi invitaţi, mulţi critici britanici printre interlocutorii acestor tineri cineşti români.

 

 

Interviu realizat de Oltea Şerban-Pârâu

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }