NEC a împlinit 20 de ani
- 18-06-2014
- Nr. 727
-
Cezar GHEORGHE
- Actualitate
- 0 Comentarii
Anul acesta, Institutul de Studii Avansate Colegiul Noua Europă împlineşte 20 de ani de existenţă, o cifră semnificativă pentru spaţiul românesc, tocmai pentru că este vorba despre o instituţie dedicată cercetării doctorale şi postdoctorale în cadrul ştiinţelor umaniste şi sociale. Intenţia iniţială a lui Andrei Pleşu, fondatorul şi rectorul NEC, a fost de a crea un cadru instituţional pentru tinerii cercetători, în interiorul căruia aceştia să poată acorda atenţia necesară finalizării proiectelor personale. În cei 20 de ani de activitate, NEC a însemnat una dintre instituţiile-emblemă ale culturii române, nivelul înalt pe care l-a impus fiind recunoscut prin acordarea Premiului „Hannah Arendt“ pentru stabilirea unor noi standarde în cadrul cercetării academice. La sediul NEC de pe strada Plantelor, nr.21 (14 iunie), aniversarea celor două decenii de existenţă a fost marcată prin organizarea a două discuţii: „Human Sciences: Decline or Revival?“, la care au participat Luca Giuliani, Alexander Gavrilov, Geoffrey Harpham, Dana Jalobeanu, Wilhelm Krull şi Thomas Pavel; „NEC Twenty Years from Now“ la care au participat Valentina Sandu-Dediu, Vlad Alexandrescu, Mircea Dumitru, Silvia Marton, Leonid Peisakhin şi Konrad Petrovsky. Ziua a fost încheiată la Ateneul Român prin conferinţa-dialog Fatalitatea politicii, seducţia culturii susţinută de sociologul german Wolf Lepenies şi de […]