Nelson Mandela şi Adrian Păunescu

  • Recomandă articolul
Un sondaj de ultimă oră ne indică faptul că unirea românească întru cuget şi simţire va avea loc în viitorul apropiat. Noile partide ouate din marele FSN, adică PSD şi PD-L, vor avea în jur de 30% din sufragiile votanţilor, aşa că, vrînd-nevrînd, vor fi obligate să coabiteze, într-o formulă sau alta, cu PNL (14 %) şi, evident, nelipsitul UDMR. Dacă nu cumva PNG-ul lui Gigi Becali va mai oferi o recidivă a „soluţiei imorale“. Pînă aici nimic nou, nu ne putem aştepta la mari surprize, nici la alte mari aranjamente de culise, cu sau fără acordul tacit al preşedintelui în exerciţiu. Aşa că, pînă la toamnă, ne putem bucura din plin de vara ce deja a început, iar căldurile anunţate vor mai estompa duşmăniile de formă preconizate. O concordie deplină se conturează la orizontul zdrenţuit al aşteptărilor noastre.   În acest context solar, restul devine doar pată de culoare. În SUA, învingătorul democrat Barack Obama a făcut pace cu senatoarea de New York, Hillary Clinton, care a decis să facă echipă cu senatorul de Illinois şi să combată împreună. „Unity for Change“ este noua lozincă democrată prin care vor să-l înfrîngă pe pilotul de vînătoare din Vietnam, senatorul John […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }