Noii „filo-semiti“

  • Recomandă articolul
Miercuri 5 mai, guvernul Romaniei a anuntat decretarea zilei de 9 octombrie drept Zi a Holocaustului. In cautarea detaliilor, presa a aflat urmatoarele (cf. Adevarul, joi 6 mai 2004): Federatia Comunitatilor Evreiesti n-a fost consultata; Ministerul Culturii si Cultelor n-a fost implicat in luarea deciziei; initiativa ar fi apartinut – conform unor surse din MCC – institutiei prezidentiale. A doua zi, joi 4 mai, o delegatie a Partidului Romania Mare s-a aflat „in pelerinaj“ la Auschwitz, unde cei o suta de membri ai PRM plecati in excursie au vizitat lagarul de exterminare si o sinagoga. In interiorul lagarului transformat in memorial, liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor, le-a tinut celorlalti un discurs in care – fireste – a condamnat Holocaustul, ca mare iubitor de evrei ce se afla, de la o vreme incoace. Mediul public romanesc – in general, in ansamblul sau – e departe de a fi imun la antisemitism. Nu de putine ori, politicieni altfel stimabili sau personalitati culturale cu vocatie „occidentala“ au „patinat“ regretabil atunci cind s-au referit la rolul evreilor in istoria noastra, la cel de-al doilea razboi mondial, la instalarea regimului comunist „neromanesc“ sau la asemanarile si deosebirile dintre Holocaust si Gulag. Insa, dintre principalele partide […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }