Norman Manea, eternul strain

L-am cunoscut pe Norman Manea in toamna lui 2003, la Bard College din New York, unde ma invitase sa predau un curs in cadrul catedrei sale de Cultura europeana. Din lunga perioada in care am trait la New York, zilele scurse alaturi de el au devenit de nesters din amintirea mea. imi amintesc sfiala cu care m-am indreptat spre locul primei noastre intilniri, restaurantul Rhinebeck, pe malul fluviului Hudson. Manea era insotit de sotia lui, Cella; eu, de Maria José. Ne-a dus cu masina o tinara asistenta de la catedra de italiana, Nina Cannizzaro, pe care o solicitasem pentru ca aveam o stinghereala in a aborda direct un scriitor ale carui carti ma tulburasera si care traise cel mai mare rau pe care Europa nostra il produsese in secolul nostru. Norman Manea a transformat o experienta funesta in literatura de inalta clasa. Comportamentul meu defe-rent a inceput sa dispara in timpul cursurilor. Norman prezenta tema zilei si apoi ma lasa sa vorbesc liber, luind rapid notite, apoi facea precizari, tragea concluzii si inlesnea dezbaterea care, datorita firii sale blinde, devenea un cordial dialog cu studentii. Nu stiu exact in ce moment relatia noastra formala s-a transformat in prietenia pe care, […]