Noul secol/mileniu. Anul 1
Incercare de bilant (II)
Cultura de stat: in pragul dezastrului Incerc in continuare o schita de bilant cultural 2001 nu pe domenii artistice, nu ca un inventar de evenimente sau – bunaoara – cu o lista a celor mai semnificative carti aparute (desi nu voi evita inventarele si listele). Voi face – insa – mai intii o evaluare asa-zicind „institutionala“ a anului trecut, stimulat si de evolutiile concrete din cimpul nostru cultural, care au facut de-a dreptul strident defazajul dintre „cultura de stat“ si „cultura privata“. Distinctie – recunosc – discutabila, cu mai multe contra-argumente posibile. Caci – nu-i asa? – e usor de sustinut ca o cultura nationala e un ansamblu de o mare complexitate, greu – daca nu imposibil – de „defalcat“ dupa asemenea criterii. Apoi, granita dintre actiunea functionarilor publici din domeniu si spatiul individual de creatie al artistilor nu e limpede (intervin proiecte comune, subventii de la buget pentru zona privata etc.). Finalmente, „cultura de stat“ nici nu exista la propriu; poate doar in regimurile totalitare, dar atunci e vorba despre propaganda si nu despre creativitate. Altfel, democratiile contemporane utilizeaza pirghii institutionale diverse pentru a stimula/diversifica/finanta cultura, precum si pentru conservarea patrimoniului national. Legi, eventual un minister (prezent peste tot […]