Nu e adevarat

In amintire, toate verile sint insorite. Stind la povesti, greul devine frumos, enervarile sint de ris. Si mai tirziu ne amintim de iarna alba in care povesteam despre vara insorita. Parca n-am fi unde sintem. De la un an la altul, uitam de jeepanul tras pe plaja drept umbrar, de ciinii cu stapini prost-crescuti, de vitejii puberi calare pe acvascutere, de scandalul nocturn, de muzica (buna-proasta) care-ti impinge cina pe git, de caraghiosul care-si scoate cu tractorul masina din nisip si de fatuta pe tocuri care nu mai e tocmai mindra de el. De la an la an, se raspindeste prostia edilitara parvenita. O riviera incipienta, mizerabila, lupta pentru spatiu vital cu niste mii de obisnuiti ai locului. Devenea irespirabil. Ne multumeam sa ignoram – cit inca se mai putea ignora – afacerea asta agitata care ameninta sa-si decimeze clientela. Fiindca erau si semne bune. Regulile simple se invata: noaptea unii dorm, altora nu le plac ciinii, cioburile nu se lasa pe plaja si sticlele nu se arunca in mare, la masa te imbraci, nu se fac fotografii. Permite-i vecinului ce-ti permiti chiar tie insuti, dar nu iti permite orice. Pustimea cauta ce gasisera „veteranii“ cu ani in urma. Nu […]