Nu eu m-am născut, ci mama m-a născut

Nu am vrut să scriu despre volumul Naşterea. Istorii trăite. Pentru că, indirect, cîteva pagini din acest volum sînt şi despre mine. Dar m-a întristat foarte tare o observaţie făcută recent de Iulia Popovici în această revistă. Nu asocierea în sine, ci definirea prin asociere. Asocierea mamelor cu copiii lor este necesară şi copiilor-fiice, şi copiilor-fii, dar poate celor din urmă ar trebui să le fie reamintită din cînd în cînd – iar povestirile din cartea Naşterea… tocmai acest lucru încearcă să facă. Însă definirea mamelor prin asociere cu copiii le neagă femeilor capacitatea de şi dreptul la autodeterminare. Unul dintre mecanismele patriarhale tipice de a refuza femeilor statutul de subiecte (nu folosesc subiecţi în mod intenţionat) ale acţiunii, existenţei, cunoaşterii este definirea lor în relaţie cu un subiect-bărbat: soţul, tatăl, fiul etc. Femeile nu există prin ele însele, ci prin asocierea lor cu subiectul „tradiţional“. Nimic din ceea ce sînt, fac, produc femeile nu poate avea valoare, nu poate fi recunoscut şi inclus în circuitul public dacă nu există, undeva, o asociere explicativă cu o instanţă legitimă şi legitimantă.   În acest caz, asocierea este un pic diferită, dar doar un pic. Efectul, însă, este acelaşi, dacă nu chiar […]