O „conservă“ în 3D

Fascinantă şi paradoxală, atrăgînd deopotrivă regizori de teatru şi de film, avangardişti şi „conservatori“, lumea o-perei naşte controverse şi nesfîrşite „vorbe“ despre „criza“ genului pe care unii îl văd salvat doar prin montări şocante, în timp ce ar-tişti legendari speculează tocmai clasica grandoare a partiturilor (şi) în superproducţii cinematografice de mare succes. Culmea este că, în ultimele decenii, producţiile care au stîrnit adevărate scandaluri printr-o modernitate „căutată“, plasînd subiecte romantice în lumea mafiei sau a nazismului, exacerbînd desfrîul şi sexualitatea cu sau fără legătură cu ceea ce a gîndit compozitorul, şi-au trăit gloria sau decăderea în paralel cu superbe filmări a căror cotă de originalitate era subliniată adesea prin plasarea acţiunii chiar în locurile reale marcate de autori. Dacă, în 1951, Aida refăcea atmosfera Egiptului antic, pornind de la o celebră înregistrare cu Renata Tebaldi, dar interpretat, în film, de Sofia Loren, cîţiva ani mai tîrziu, în februarie 1964, Franco Zeffirelli a filmat actul II din spectacolul cu Tosca de la Covent Garden, cu Maria Callas şi Tito Gobbi, pentru ca, fascinat de asemenea „provocări“, să realizeze, în filme artistice,Otello cu Placido Domingo sau Traviata, în care acelaşi tenor cucerea, şi ca actor, alături de Teresa Stratas. Iar faptul că […]