O discuţie în loc de concluzie

În mod cît se poate de ciudat, în opoziţie atît cu redusa participare la urne – sub 40% –, dar şi cu întregul arsenal de comentarii ce au subliniat „lehamitea“ ce îi încearcă pe români atunci cînd vine vorba despre politică/parlamentari/alegeri etc., eu am fost înconjurată duminică seară de un entuziasm general. Imediat după primele rezultate ale exit-pollurilor, telefonul a început să ţîrîie; diverşi prieteni, oameni fără nici o legătură directă cu politicul, îşi manifestau încîntarea, fiecare cum ştia şi cum simţea mai bine. Un lucru mi-a atras atenţia în mod deosebit: de ce se bucură oare toată lumea? Nu ar trebui ca acest entuziasm să fie doar de partea cîştigătorior, orice ar fi aceştia? Pe scurt, cel mai mult se bucurau prietenii mei pesedişti; oameni tineri, „copii“, cum sînt cel mai adesea numiţi, care pot fi acuzaţi de orice, numai de partizanate comuniste sau feseniste în nici un caz, vorbeau foarte simpatic, mai în glumă sau mai în serios, despre cum „Partidul a cîştigat! Uraa! Trăiască partidul“.   Cei din PNL erau sincer surprinşi: nici cel mai voluntar şi mai onest liberal din România nu ar fi sperat ca, după patru ani de guvernare bumbăcită pe cît cuprinde, cînd […]