O institutie greoaie: Ministerul Culturii
- 18-01-2007
- Nr. 355
-
Ovidiu ŞIMONCA
- Editorial
- 0 Comentarii
In recentul scandal al concursului de la CNC, ministrul Culturii nu s-a dovedit la inaltimea functiei. Adrian Iorgulescu a dezamagit. El s-a comportat ca un umil functionar, care vrea sa se strecoare pe linga problema. Domnia-sa ar dori sa se scurga pe linga ziduri si obloane, sa nu-i scrie nimeni, sa nu-l solicite nimeni, sa fie lasat in pace de toti cristipuii de pe planeta, care au ajuns – ptiu, drace! – sa-i ceara fermitate si rigoare. De cind a inceput scandalul, domnul Iorgulescu refuza sa vada realitatea: ca la concursul CNC s-au facut citeva nedreptati flagrante. Regizori cu palmares international au fost refuzati de la finantare. CNC a devenit cea mai retrograda institutie din subordinea Ministerului Culturii. Adrian Iorgulescu a tot sperat ca scandalul sa nu ia o asemenea amploare. A fost surprins de solidaritatea criticilor de film, a fost surprins de insistenta si tenacitatea lui Cristi Puiu. Practic, o saptamina ministrul a tacut. O tacere vinovata, asemanatoare celei in care esti prins in flagrant delict si zimbesti timp, poate-poate vei fi pasuit. Din pacate pentru Adrian Iorgulescu, ultima saptamina a fost una a protestelor infocate. Impresionanta pozitia regizorului Cristi Puiu. in interviul din acest numar al revistei noastre, […]