Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
O lume culturală schizoidă. Modele, obstacole şi victime à la roumaine
Adrian Marino - Viaţa unui om singur
- 18-02-2011
- Nr. 563
-
Lavinia BÂRLOGEANU
- MENTALITĂŢI
- 15 Comentarii
Soclurile deasupra cărora tronează prestigiile greilor culturii române au fost serios clătinate de apariţia cărţii lui Adrian Marino, Viaţa unui om singur (Editura Polirom, 2010). Memoriile cărturarului oferă o stranie vizibilitate a unui ambalaj mimetic cu consecinţe vaste şi permit aşezarea într-o logică suprapersonală a mecanismelor subterane ale vieţii culturale româneşti asupra cărora merită să reflectăm. Caracteristica fundamentală a teoriei mimesis-ului este căutarea realului acolo unde el se poate disimula. Mai ales la nivelul acuzaţiilor. Şi, odată cu problema acuzaţiilor, ne aflăm în orizontul problematic deschis de Adrian Marino şi amplificat de analişti. Marino, ca personaj „straniu“, rămîne victima violenţei care adună în jurul său mulţi adepţi. Îngrijorător de mulţi. Partitura lor se cîntă in fortissimo, pentru a fi auzită pînă pe lumea cealaltă. Ideea că o astfel de realitate este reprodusă prin hazard e de neconceput. Ea exprimă vocea voalată a unui mecanism cultural care îşi pune marca tragică asupra unei existenţe individuale şi ne atrage în inima unei vaste spirale mimetice. Iată, deci, că memoriile lui A. Marino nu „închid ochii“ aidoma autorului lor şi ne obligă să privim în faţă un imens angrenaj cultural al victimizării! Viaţa unui om singur, o producţie editorială cu un impact enorm, […]
Deci, unde a spus Patapievici chestia aia? foarte tare articolul din Dilema
@Dorian
Nu cred ca e nevoie de mare pricepere: dl. Plesu a facut analogia idolii forului – idolii teatrului (a patra forma de idoli din teoria lui Bacon). Nu pot sa-l suspectez pe dl. Plesu ca nu stie ca o sintagma se descifreaza in contextul in care a fost scrisa si nici ca nu a citit cartea in cauza. Personal NU cred ca-l avantajeaza semnificatia de idol in conceptia lui Bacon (fantoma, …). Nu a fost prins nimeni in nici un flagrant – dl. Plesu a plasat o ironie in stilul caracteristic, prin scoatere din context. Dezamagirea ce-o incerc se leaga de faptul ca analizele dansilor pe tema in discutie se opresc la titlu sau la forma si apoi continua sa dea verdicte (vezi imbecilii…) si sa se comporte parca in dorinta de a confirma tezele cartii.
1. Ma bucur c a aparut. ti-am dus dorul.
2. Cred ca ai confundat adresa: aici e Observatorul cultural, nu Dilema
3. Cred ca doar domnul Plesu iti poate d raspunsul care te-ar face fercit. Si noi cu totii ti-o dorim
Ma poate lamuri cineva de ce spune domnul Plesu de curand intr-un articol ca titlul cartii pe care doamna autoare ne-a comentat-o saptamana trecuta, “Idolii forului”, este “o distorsiune incultă a sintagmei baconiene”? Si daca e asa (m-as mira sa nu stie domnul Plesu ce spune), inseamna ca domnii care au scris-o au fost prinsi in flagrant delict de incultura sau a fost ceva intentionat? Axell, te pricepi? Ca versuri care suna din coada vad ca stii sa faci
Au exact aceeasi valoare aici.
jur ca sunt Ovidiu si nu Axell si nici M
Ce e cu galeria asta platita din subsolurile articolelor. Au nu mai aveti incredere in puterea persuasiva a celor tiparite? Cel care semneaza Axell, M., Ovidiu si in multe alte feluri este una si aceeasi persoana. Numele de familie se gaseste in sumarul revistei. Cat despre cel care semneaza Dan, poate ne spuneti dvs. cine e. De ce va subestimati in asa hal cititorii? Si oare veti arata o bruma de cinste publicand acest comentariu?
„troica Liiceanu, Plesu, Patapievici” se confrunta cu drama coboririi de pe piedestal mai ales de la aparitia cartii lui Marino incoace. Cata energie se mobilizeaza (cat a scris Plesu, Mihaies, Cartarscu) pentru pastrarea unei influente de tip ocult!
de mentalitatea de clica si de moravurile culturale de la noi. Anul trecut, pe cand se acordau premiile Romaniei Literare, l-am auzit pe un domn pe care il stimez, este vorba de g Dimisianu, vorbindu-i unui confrate de memoriile lui Marino si despre cat de ingrozitor de singur trebuie sa se fi simtit acesta. Dar cand stapanul Manolescu a intrat pe mosie, domnul Dimisianu a tacut brusc. Toata parerea de rau pe care am simtit-o initial in discutia la care trebuie sa recunosc am cam tras cu urechea, a fost inghitita imediat in sec. Cum zice Marino, moravurile de la noi, bata-le vina! Poate ar fi locul sa discutam aici despre cat de mult trebuie sa fi suferit Marino si despre cat de lasi sunt unii care, fie tac, fie le canta in struna celor pe care Marino i-a portretizat atat de bine.
Hopa, „mafia Liiceanu” cum o numeste Marino -pentru a ramane in tema articolului – isi scoate iar mardeiashii care, fie vorba intre noi, se cam lasa fara perdea. Am vazut ca C Ghinea aplica tehnica rumorii in scopul deplasarii atentiei de la temele culturale dezbatute. Cred ca acest climat defensiv din Dilema are la baza teama ca pozitiile de putere din cultura sunt intersanjabile. Ehei, s-o vedem si pe asta. Pana una -alta ratiunile culturale si strategice ale Dilemei nu s-au ridicat la nivelul discutiei pe argumente. Incep sa stea cam prost elitele la acest punct.
@_Vali, cititor cu discernamant si probabil si altii.
Va reamintesc stimate doamne, stimati domni, ca inca de la prima mea postare am indicat unde gasiti ceea ce cautati – dar se pare ca dvs. cautati cu totul altceva…
Si eu eram convins c-o pot face praf pe autoare cand am cautat pe Google date despre amintita “vaca sacra” – dar ce am gasit m-a facut sa-mi schimb intentia. Am citit cu acea ocazie, pentru prima data, multe din cele peste 60 de articole ale lui Patapievici din Evenimentul Zilei – si nu e nici o indoiala dl. Patapievici este la locul potrivit in articolul autoarei – ba mai mult, dansul este intr-un vadit conflict de interese situat la limita moralitatii – asta ca sa fiu cat se poate de bland, prin pozitia sa de inalt functionar al statului si totodata de „general” propagandist PDL, problema pe langa care insistenta pentru un, presupus, “exces de ghilimele” devine rizibil.
Autoarei i-as reprosa, ca sa venim totusi la tema prezenta, ca se simte o cedare in prezentul articol fata de mardeiasii grupurilor de presiune prin faptul ca nu mentioneaza decat un singur nume (de clan – e drept!) in timp de dl. Marino spune textual (pag. 340): “si altii… se arata, pe drept cuvant, iritati de “troica nomenclaturista” (A. Plesu, G. Liiceanu, H.-R. Patapievici), cu iz charismatic, (ce) functioneaza ca grup de presiune, la cota “naratiunii mitologice”, in topul cultural propus prin zelul propagandistic TV”.
Revenind la polemica: Nu am cum sa va cunosc, asa ca va rog sa va uitati dvs. pe ultimul dumneavoastra fluturas de salariu si daca e cumva emis de institutia numita prescurtat ICR, atunci – asta este, nu e nevoie de alte cuvinte. Daca NU atunci foarte probabil ca apartineti grupului de adoratori si prin urmare ne plasam pe pozitii ireconciliabile:
Patapievici “Vaca sacra”:
Patapievici ne dezbina,
O statue in lumina,
Voi in zadar strigati: E sacra!
Eu va spun concret: E VACA!
@Doamna Bârlogeanu:
‘Domnul Patapievici a exprimat foarte bine această realitate a grupului său de apartenenţă simbolică, atunci cînd spunea că „cine nu-l votează pe Băsescu îşi pierde calitatea de alegător“.’
Astept si eu in continuare (de ce va lasati atit de mult asteptata?) alaturi de „cititor cu discernamant” sursa citatului de mai sus.
Toata stima pentru autorii Observatorului cultural care s-au raportat corect la autobiografia lui Adrian Marino. Altii au preferat sa arunce cu noroi si sa intineze memoria unui mare om de cultura. Aceasta analiza aduce o viziune foarte obiectiva asupra realitatii romanesti.
Sa accepte unii „cu gratie” criticile? Asta-i o gluma. Mafiile culturale sa se comporte rational cand cineva le arata in fata ce fac?Va amintiti apelul domnului Andreescu in favoarea lui Marino si reactia lui Plesu? A fost penibil in ce a reansformat dl Plesu initiativa respectiva. I-a zgandarit Marino pe toti. Asta nu i se poate ierta
Interesanta interpretarea propusa si foarte diferita de ceea ce s/a publicat pana acum despre memoriile lui A. Marino. Chiar in actualul numar al unei reviste concurente fostul presedinte al Academiei se adauga alora care arunca cu pietre in Marino (oare de ce???) spunandu/le cititorilor ca pana si „un birjar betiv din Obor” ar face interpretari mai corecte. De ce nu pot unii sa raspunda cu gratie cand sunt criticati? Daca acest lucru minimal ar fi invatat, poate ca am depasi faza schizofreniei despre care se vorbeste in articol si pe care o putem constata cu ochiul liber.
Felicitari pentru acest articol !