A făcut multă vîlvă Apelul semnat de 84 de academicieni și intitulat „Așa să ne judece viitorul!“. În contextul în care mai multe universități, prin forurile de conducere (Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai, SNSPA) s-au arătat de partea protestatarilor și împotriva măsurilor luate fără consultare democratică și parlamentară, în măsura în care mai mulți semnatari și-au retras semnăturile (Mircea Dumitru, Wilhelm Dancă, Mariana Nicolesco), Apelul a părut cumva că dorește să evite comentarea evenimentelor din ultimele săptămîni. Profesorul Mircea Martin, cunoscut ca o personalitate rațională și echilibrată, a semnat acest Apel.
Domnule profesor Mircea Martin, vă întreb direct: de ce, după ce ați publicat chiar în Observator cultural eseul intitulat „Pentru o reconstrucție identitară“, ați semnat recentul Apel academic care nu prea seamănă cu textul dumneavoastră?
L-am semnat pentru că sintetizeză o stare de fapt care este cît se poate de gravă. Dincolo, mai bine zis dincoace, de amenințările de ordin geo-politic, au avut loc în interior fapte de o gravitate extremă, care afectează integritatea și securitatea acestei țări: vînzarea iresponsabilă a terenurilor agricole și a pădurilor, defrișări ilegale masive (care continuă!), vînzarea resurselor naturale, retrocedări ilegale nenumărate, toate acestea sub privirile – interesate să fie îngăduitoare – ale autorităților de toate felurile.
S-a pus întrebarea: de ce n-a reacționat Academia pînă acum? Academia a reacționat – și nu numai în cazul Roșia Montana. Dar nu Academia trebuia să reacționeze în primul rînd, ci Parlamentul României, președinții României și guvernele României: nu numai că n-au reacționat, dar au încurajat prin legi permisive și dispoziții speciale această enormă spoliere. Spre a nu mai vorbi despre corupția endemică a agenților și a funcționarilor publici – de la pădurari și polițiști pînă la judecători, consilieri și miniștri.
Reiau întrebarea, domnule profesor: de ce ați semnat acest Apel al academicienilor? Există ceva, în textul Apelului, care să vă fi făcut să vă disociați?
Domnule Șimonca, dacă aș fi scris eu acest Apel, l-aș fi formulat în alt fel, aș fi pus alte accente, aș fi scos anumite pasaje din text și aș fi adăugat altele. Ce cred eu personal în problema identității naționale am spus în articolul pe care l-ați publicat în Observator cultural. Dar cînd ești pus în fața unui apel, nu te-apuci să schimbi sensuri și să faci îndreptări retorice și stilistice, pentru că, dacă fiecare semnatar le-ar face, acesta nu s-ar mai coagula în veci. Am această experiență, am semnat în anii ’90 foarte multe apeluri și proteste. Am decis, de vreo 10-15 ani, să nu mai semnez astfel de texte… Pe acesta l-am semnat pentru că am fost realmente impresionat de faptul că el a fost conceput și semnat cu precădere de savanți, de matematicieni, fizicieni, biologi, medici, de oameni întru totul respectabili, puțin cunoscuți în România (de vreme ce nu apar la televizor!), dar cu o reputație bine stabilită în cercurile de specialiști din Occident; îi credeam detașați, preocupați exclusiv de cercetările și lucrările proprii, și, iată, au luat această inițiativă…
De ce, domnule profesor, ați semnat acest Apel care nu discută nimic despre protestele din țară, care pare scris departe de frămîntările zilei?
Da, aici e o problemă. Din cîte mi s-a spus, Apelul a fost conceput mai demult, dar, între timp, s-a declanșat un conflict social ce devenea tot mai acut. Am comunicat oral și în scris inițiatorilor Apelului că nu sînt de acord cu publicarea lui în acest moment tensionat, fără ca respectivul text să se refere și la ceea ce se întîmplă în stradă. Am atras atenția asupra riscului de a fi considerați niște autiști sociali dacă ignorăm acest fenomen. N-am fost ascultat, din păcate.
Am crezut și cred în continuare că un semn de simpatie ar fi trebuit trimis acelor tineri cu simț civic și bună-credință din Piața Victoriei și din alte piețe, cu atît mai mult cu cît Apelul subliniază faptul că ei înșiși sînt dezmoșteniți prin iresponsabilitatea (de regulă meschin-interesată) a unor factori politici de la toate nivelurile Statului. Corupția, marea corupție este aici, mai ales aici, și, în ce mă privește, mă aștept ca protestul să se extindă asupra acestei corupții de stat în care sînt implicate toate partidele politice și, din nenorocire, multe instituții de maximă importanță. Nu pentru a scoate PSD-ul din țintă, ci pentru a ținti răul în integralitatea lui și a provoca o reformă reală a întregii clase politice, ca o premisă indispensabilă pentru consolidarea statului de drept. Mi s-ar părea extrem de util pentru însuși viitorul acestor tineri ca ei să utilizeze această extraordinară solidaritate spre a cere depolitizarea reală a instituțiilor Statului și promovarea în funcții pe criterii de competență profesională – nu de servilism sau/și clientelism.
Apelul academicienilor nu a fost conceput ca o reacție la ce se întîmplă în aceste zile. El este o reacție la ceea ce s-a întîmplat și continuă să se întîmple în România de ani de zile, de decenii… Eroarea de a-l fi publicat acum, fără o actualizare necesară, favorizează numeroase interpretări distorsionante, unele de-a dreptul aberante.
Consider, totuși, că o minimă bună-credință ar trebui să funcționeze pe deasupra opiniilor și agendelor diferite. Este în regulă să acceptăm înstrăinarea pămîntului arabil al țării fără nici o condiție protectoare – cum nu se întîmplă nicăieri în Europa? Li se pare normal adepților locali ai globalismului faptul că voluntarii Green Peace sînt mai preocupați de soarta pădurilor din România decît autoritățile românești? Înțeleg că pe unii nu-i deranjează și nu-i îngrijorează marele jaf transpartinic al acestei țări; în schimb, îi deranjează și chiar îi îngrijorează modul în care el e descris în apel, utilizarea unor cuvinte precum „suveranitate“, „unitate națională“, cuvinte care, de vreme ce au mai fost folosite (de știm noi cine), ar trebui scoase din dicționarele limbii române.
Ce se mai poate spune despre caricaturizarea acestui Apel și așezarea lui sub semnul lui Caragiale, mai exact, al unor personaje caragialiene? Vasăzică inițiatorii și semnatarii acestui Apel ar fi niște Cațavenci invocînd, nu-i așa, „țărișoara“, în căutare de voturi și de avantaje! Ne dăm, oare, seama – fie și post-festum – de enormitatea și inanitatea acestei analogii sau ne satisface deplin tristul ei umor?
A consemnat Ovidiu ȘIMONCA
Identitatea naationala exista de facto, numai ca este una bolnava si (in ce priveste paturile educate, sau mai bine zis semi-educate) afectata de moda autoderiziunii si autopersiflarii.
E sufficient sa ne gandim ca „tot romanul” traieste de fapt agatat de televiziunile care, in proportie de 99% din timpii de emisie (sau or fi 95%?) nu-I prezinta decat „stiri”, comentarii si „talk show-uri” pe teme de actualitate interna. Pentru privitul dincolo de granite lipsesc atat interesul tele-spectatorilor, cat si (mai ales) competentzele si savoir-faire-ul realizatorilor care nu urmares presa straina si nu pricep o iota din ce se intampla in lume. Cum ramane atunci cu aspiratia spre depasirea „izolarii nationaliste”? Nu e ea o simpla varianta de bovarysm tipic romanesc? Iar contrastul dintre teorie si practica nu e dovada unei adevarate schizofrenii pe care numai obisnuinta ne impiedica s-o mai observam ca atare?
N-am fost niciodata in America, si nu vreau sa discut detalii pe care nu le cunosc. Dar mi se pare un fapt binecunoscut ca acolo „patriotismul” nu este apanajul diverselor grupuri marginale de „WASPS, rednecks, albi neo-protestanti”, ci este o trasatura pe acre nimeni nu se gandeste s-o ia in ras, deoarece reprezinta un resort indispensabil al functionarii statului. De aici drapelele nationale afisate in fata caselor de provincie, mana la inima cand s eintoneaza imnul national (Intre timp patrunsa prin maimutareala si la noi) etc.
@Mihnea Moroianu: cand situatia se va mai linisti va trebui reluata cu calm discutia despre patriotism azi in Romania. Nu stiu daca ati fost in USA in ultimii ani, dar din cele cateva calatorii ale mele in California povestea cu WASP, rednecks, albii neoprotestanti de tot felul – toti mari patrioti americani – mi se pare ridicola, demografia de care vorbeste Doru Pop pe blogul sau in Adevarul ii va marginaliza in catziva ani, indiferent de cate ziduri ar construi Trump. O sa devina USA un nou Israel cu sindromul „cetatii asediate”? Ar fi sfarsitul valorilor occidentale – libertate si democratie. Sau, Doamne fereste!, se poate ajunge la aproape-razboi civil. Nu vedeti ca la peste 150 de ani de la Lincoln relatiile dintre afro-americani si WASP inca se „trateaza” in momente de rabufnire cu molotoave si gloantze? Ce fel de patriotism poate exista in Romania cand intre poporul pesedist – le vezi „figurile” si „zicerile” la mitingul de la Cotroceni sau la cel recent de la Pitesti – si tineretul educat care este viitorul european al Romaniei prapastia este de netrecut, iar actualii politicieni din toate partidele nici nu doresc sa o inchida, totzi „bazandu-se” pe Romania profunda, cea ne-educata si inapoiata cultural cu veceul in fundul curtii caci doar aceasta populatie mai participa – interesat materialicesti mai ales – la ritualul deja golit de sens cetatenesc la noi al democratiei reprezentative? Vedeti o cale de re-creare a unei identitati nationale in aceste conditii? Eu nu.
@ lucid
1. Emisiunea de duminica a fost intr-adevar jalnica. Dar nu din vina lui Hoandra (care nu e catusi de putin ceausist, ci doar usor oportunist si usor defazat), ci din vina celor trei invitati care erau in mod evident redusi la roluri de papusi de ceara. Cel mai amuzant, si cel mai pfefacut dintre ei, Simion, a avut si el o performanta mult mai slaba decat cand apare ca invitat unic.
2. E usor de imaginat ca luceurile ar fi decurs in cu totul alta cheie daca invitatii s-ar fi numit Mircea Martin sau Ioan Aurel Pop. Ca sa nu mai vorbim de Alexandru Zub.
3. Faptul ca interpretarea partiturii identitare, in aceasta distrubutie, a fost un fiasco, nu demonstreaza in niciun fel ca partitura contrara (cea a desnationalizarii neo-kominterniste, in numele „societatii competitionale de tip occidental”) ar fi mai adevarata sau mai putin plictisitoare…
4. Un personaj din „Adolescentul” spunea ca se declara slavofil „Doar asa… din mizantropie. Fiindca am o apasare pe inima…”
5. Parafrazandu-l pe alt autor rus (sau poate pe acelasi), as spune ca prefer sa ma insel cu Noica, cu Iorga si cu Parvan, decat sa am dreptate cu Boia, cu Habermas, si cu Popper.
6. Caracterul eronat (ca sa folosesc un eufemism) al diatribelor anti-„nationalismul izolationist” (de fapt anti-patriotism) devine evident indata ce incercam sa le transpunem in contextul american.
7. Academicienii n-au spus ca „boborul” (daca ti se pare interesant sa-i spui asa) ar fi „distrus de straini”, ci ca el se autodistruge – prin indiferentza, pasivitate si inconstientza. Este onest sa punem semnul egalitatii intre cele doua?
Cumplita radiografie facuta de un intelectual de stanga:
http://adevarul.ro/news/societate/romania-ne-resetabila-mostenirea-neamului-prost-1_56c6cc885ab6550cb8f86c35/index.html
Si in acest timp asa-zisul ministru al scolii pus de dragnea vrea o noua lege a EDUCATIEI!!!
Si, evident, academicienii ingroziti de distrugerea boborului de catre straini tac chitic.
Diagnosticul e tragic – in primul rand pentru cei care incearca sa resapeze nationalismul populist: in societatea competitionala de tip occidental, SINGURA care poate genera progresul pe toate planurile – loser-ii se vor refugia in izolationismul national. Pericolul este ca loser-ii sunt majoritari in Romania si exista riscul s-o scufunde pe model iugoslav sau ucrainian. Ne place sau nu sa recunoastem, manifestatiile reprezinta FALIMENTUL DEMOCRATIEI REPREZENTATIVE in Romania. Problema este daca democratia participativa poate sa ii ia locul integral.
Si apropos de loser-i: sambata seara am prins o parte din emisiunea sinistrului ceausist hoandra cu cativa octogenari semnatari ai apelului: Buzura, Simion, Breban printre ei. Ia intrebati orice librar daca mai cumpara cineva cartile astora? Eu unul nu-i citeam nici inainte de 89, dar acum practic nimeni nu-i mai citeste, poate cativa fanatici gen Aura Christi. Evident ca sufera din cauza nerecunostintei tinerilor, dar nu pricep ca vremea lor a apus iremediabil. Dintre toti prozatorii din vremea comunista doar Marin Preda mai este citit azi de un numar semnificativ de romani. Romania, Europa in general, sunt la rascruce. Iar in USA presedinte e un sinistru clown imbecil pe deasupra – vezi gafa cu „atentatul” din Suedia de vineri seara – daca asta e informatia avuta de cel mai puternic om al lumii trebuie sa ne ia cu frisoane.
E regretabil că prof M Martin ”este atît de nuanțat” în susținerea apelului pe care l-a semnat în deplină cunoștință de cauză. Atît în ce-l privește – ca savant și cetățean preocupat de mersul cetății sale – cît și-n ce privește perspectiva-n care apare publicarea Apelului: este inoportună, ”acum nu era momentul”. Dacă ideile sale sînt corecte, dacă mesajul e de bună-credință – ca și semnatarii – atunci oportunitatea nu e un criteriu relevant. Singurul criteriu relevant este adevărul: Apelul se bazează pe o analiză obiectivă a realității românești, ori e o bazaconie? Sau o contralovitură la manifestațiile din țară împotriva guvernării PSD-ALDE?
Oportunitatea e criteriu politic. Or, Apelul nu e unul politic ci unul civic. Practic, boicotara Apelului are același efect antidemocratic ca și bagatelizarea amplelor mișcări de stradă.
Dar ideea antagonismului Apelului și a manifestațiilor a căpătat, după cum se vede, cîștig de cauză. Ziariști și agenți de propagandă anti Putere au impus ideea că Apelul academicienilor e-mpotriva manifestațiilor ”tinerilor frumoși și liberi”, iar nu un manifest al preocupării pentru starea națiunii și a statului român. Drept urmare, cîțiva dintre semnatari au dat înapoi, speriați de grozăvia de a fi considerați dușmanii poporului liber, reprezentat de manifestanții din toată țara (desigur, e vorba de cei ”frumoși și liberi”, nu de cei de la Cotroceni).
Or, dimpotrivă, cele două manifestări – cele ”serale” și Apelul – sînt complementare. În timp ce-n piețe se manifestă împotriva politicii puterii din acest moment, în Apel se exprimă îngrijorarea pentru starea națiunii și a statului român, văzut diacronic, în termenii ”istoriei recente”. Este logic ca tinerii să fie preocupați de prezent, iar înțelepții – de felul cum arată viitorul, dat fiind acest prezent. Și dat fiind istoricul trist al acestuia. În fond, așa cum este legitim ca tinerii – mai ales – să-și exprime protestul față de o anumită politică – la un moment dat – tot așa este legitim ca alții decît aceia (academicieni, aici) să-și exprime îngrijorarea că problemele țării sînt mult mai grave și mai amenințătoare decît ”a Ordonanțelor date hoțește de guvern”.
La rigoare, orice protest e legitim într-o societate democratică. A-i nega unuia ”oportunitatea” (deci nu îndreptățirea) e la fel antidemocratic ca și a reprima manifestațiile de stradă. Numai că agenții de propagandă ai ”adevărului absolut” neagă dreptul manifestărilor alternative – nu sună cunoscut? Și nu, că-i tot în numele libertății, ca-n vremile de tristă amintire?
Cu-adevărat regretabil este că unii dintre semnatari au dat înapoi, speriați de ”consecințele” actului lor de voință. Acesta-i singurul – dar unul serios – semn de întrebare în legătură cu seriozitatea cu care și-au asumat d-lor misiunea de-a-și expune public concepția despre starea națiunii.
„Apelul academicienilor” trebuie sa fie punctul de start al unor dezbateri serioase privitoare la
suveranitate, identitate nationala si independenta.
Odata cu intrarea in UE am pierdut din suveranitate. Uitati-va in Tratatul de aderare al nostru la UE, ca am fost de acord cu Constitutia Europeana, cea care a cazut totusi in 2005, deoarece Franta si Olanda au respins-o la referendum.
Ce ar fi insemnat adoptarea Constitutiei? Ca UE devenea un stat, anume o federatie, si atunci toate tarile membre si-ar fi
pierdut si independenta.
Am observat cu totii ca se evita din ce in ce mai mult si mai des apelul la natiune, la interes national, la istoria nationala, etc. De ce ? pentru ca Tratatul UE vorbeste de „cetatean european”, care trebuie sa inlocuiasca sintagama „cetatean roman”.
Deci, se doreste inca de la infiintarea UE crearea unei federatii si nu o alianta de tari independente .Generalul De Gaulle s-a opus ferm federatiei, motivand ca nu se poate face o omleta din oua fierte tare.
Cat despre interesul national care mai apare inca in Constitutie, uitati-va in proiectul de Constitutie la care a lucrat echipa parlamentara condusa de Crin Antonescu – veti observa ca „interesul national” nu mai apare (imi scapa acum numarul articolului din Constitutie).
Am intrat in UE si NATO fara sa cunoastem bine ce inseamna acest lucru. Chiar sintagma „integrare euro-atlantica” folosita chiar in Constitutie este in masura sa induca in eroare, pentru ca este vorba de integrare in UE, care se doreste sa devina un stat unic (federatie, ca SUA), si aderare la NATO, care este o alianta de state.
Cititi-l pe Thomas Piketty (?), cel mai mare economist, francez, care spune clar despre euro: „moneda fara stat”, ca este pentru prima data cand s-a creat o moneda, euro, fara sa existe un stat – si de aici toate problemele zonei euro, probleme care nu pot disparea pana nu se formeaza un guvern al statelor zonei euro; de aici vine ideea Europei cu doua viteze: Europa tarilor care au adoptat euro si restul tarilor din UE – printre care si Romania.
Conform Piketty de asemenea, nu se face armonizarea nivelurilor de trai intre tari cu diferente foarte mari, ci din contra, diferentele de nivel de trai cresc, iar investitiile din tarile mai bogate catre tarile mai sarace se transforma intr-un flux de la tarile sarace catre tarile bogate.
Deci, dezbaterea trebuie sa inceapa, macar acum. Vrem ca Romania sa devina unul din statele federatiei europene, cu guvernator ca in SUA, federatie care are constitutie si gazduieste intre granitele sale ” natiunea europeana”, sa pierdem astfel nu numai suveranitatea (deja pierduta in mare parte), dar si independenta ? Sau vrem ca Romania sa ramana un stat
suveran si independent, intr-o UE = alianta de state suverane si independente (viziunea De Gaulles) si nu federatie, sau in afara federatie UE ?
Nu, nu va fie frica, asta nu inseamna ca „tragem spre Rusia” – asta este alta manipulare, care se practica vad si in SUA.
Logica binara: fie in UE fie langa Rusia este o mare greseala, pentru ca simplifica realitatea. Adica, daca UK iese din UE, inseamna ca se aliaza cu Rusia? Prostii de adormit copiii!
Din cand in cand, zguduiti de tectonica profunda, ganditorii neamului se trezesc si cuvanta. Mircea Martin, impreuna cu pleiada de savantii romani ce se bucura de recunoastere mondiala, constata ca nu e in regula ce se intampla cu tara. Apreciaza ca o minima bunacredinta in lucrul cu tara ar putea atenua asperitatile.
Poate ca o minima bunacredinta a exercitiului administrativ ar fi fost de natura sa corecteze, delicat, minimele derive ale consecintelor nefaste vizibile, cu siguranta, de catre oamenii Academiei, creditati cu capacitate profesionala si rigoare etica, inca din faza incipienta. Mai mult, o minima bunacredinta nu ar fi asteptat zeci de ani pana cand dezastrul sa fie vizibil de pe luna, deplorat si in Piata Victoriei si la Cotroceni, si consumat, cu vadita satisfactie, aici si aiurea.
Poate ca suntem in faza in care „o minima bunacredinta” e doar asa, un mentosan care face respiratia mai proaspata, lasand in buna pace parazitii care dreneaza resurse vitale. Cand minima bunacredinta isi face tot felul de calcule de oportunitate in raport cu misiunea asumata, iesirea in decor se lasa, vedem zi de zi, cu daramarea statuilor.
Oamenii, altii decat academicienii, mai mult sau mai putin informati, isi pun intrebari, protesteaza, cauta solutii sui generis, chestionand parlamentul, guvernul, justitia: cum se face ca, desi prezumata, minima bunacredinta a produs in Romania consecinte atat de dramatice?
In legatura cu grava culpa guvernamentala de neconsultare in adoptarea acelei blestemate ordonante,acum abrogata s-ar fi cuvenit,poate,prezentata,in antiteza,modalitatea opusa,utilizata de guvernarea tehnocrata,plina de grija in acest gen de activitate executiva,cum a lucrat ea,in deplin consens cu spiritul public,cum masurile exemplare luate pe perioada de rodnica amintire cat a condus destinele tarii au condus la binefacatoarele rezultate,exprimate, intre altele in, achizitii de materiale militare de zeci de miliarde de dolari,in ultimile zile de activitate,de care – chestie de comunicare oarecum neglijenta – aflaram de curand.Camus spunea ca jurnalistul e istoricul prezentului,ceeace presupune dreapta balanta,spirit de obiectivitate,parasirea indarjirii maniheiste dominata de parti-pris.Pentru ca altfel nu vom depasi niciodata dialogul de surzi,surtuc de circumstanta care nu profita nimanui.Realitatea e ca,prin natura ei,activitatea de guvernare,spre deosebire de cea parlamentara nu are cum sa fie,permanent racordata la o stricta apropiere de cerinte,poate justificate,ale unor curente sociale opuse.De aceea exista programe de guvernare,supuse aprecierii publice in alegeri democratice,iar sanctiunea nerespectarii lor e caderea de la putere.Unde am ajunge,daca orice nemultumiri,exprimate,desigur democratic, ar conduce la schimbarea guvernelor.Take Ionescu,cu multi ani in urma zicea ca strada nu e tara,iar statul nostru democratic antebelic ilustreaza pe deplin respectul acestor reguli.Dar ,din pacate,unii,astazi,cand le vorbesti de astfel de oameni eminenti care au faurit aceasta tara spun ca esti nationalist.
@lucid
Profesorul Mircea Martin n-a declarat nicăieri că ar crede in „retorica ceaușist-naționalistă” a lozincilor „nu ne vindem țara” si „străinul – dușmanul bravului, harnicului și cinstitului românaș”. A pus în schimb, cu ceva vreme în urmă, un diagnostic de o extraordinară luciditate și finețe al psihologiei amatorilor de „autoderiziune zgomotoasă” – într-un text în care, vorbind despre „asumarea critică a tradiției autohtone și a apartenenței pur și simplu”, numea aceste demersuri care ar trebui să fie de la sine înțelese pentru orice om educat:
„Condiții elementare, dar, din păcate, neîndeplinite decît parțial, dacă ne gîndim la autoderiziunea zgomotoasă în care ne complacem și care vizează întotdeauna colectivitatea, pe ceilalți, nu propria persoană. Dimpotrivă, ironia și sarcasmul au rolul de a ne sustrage – iluzoriu, desigur – tarelor împotriva cărora vituperăm; din această cauză, ironia noastră e gratuită, adică resemnată, sarcasmul nostru e lipsit de tragism. Reacția străinilor care ne ascultă e o stupoare ce sfîrșește, de obicei, în indiferenţă.”
A pune semnul egalității între cele trei noțiuni complet diferite între ele (patriotism, naționalism, ceaușism) a fost marea eroare a modalității despărțirii noastre de cel de al treilea, o eroare care ne-a costat deja, și promite să ne mai coste încă multă vreme de acum înainte: din lipsă de educație pe de o parte, din lipsă de umor și de simț autocritic pe de alta… (NB: Nici simțul autocritic nu e totuna cu odioasa „autocritică” de demult, deci… nu e nevoie de noi explicații „generaționale”…)
Cam tarzie recunoasterea momentului inoportun al apelului. Mircea Martin ar fi trebuit sa fie atent la „biografia” initiatorilor: daca matematicianul Gheorghe Paun este in fara oricarei banuieli – omul crede sincer in ce se scrie in apel, generalul Voicu a fost implicat in actiuni dubioase (cu firma nevestei, etc) dezvaluite de presa, iar istoricul fara opera (articolase in publicatii romanesti de minima raspandire, carti de propaganda mai mult sau mai putin camuflata) Ioan Aurel Pop e demult suspicionat ca agent de influenta al serviciilor de informatii externe – ramura ceausist-nationalista, faptul ca a fost cativa ani buni „hotelier’ la casa lui Iorga de la Venetia nefacand decat sa confirme. In rest, faptul ca Micea Martin inca crede in retorica ceausist-nationalista „nu ne vindem tzara” si „strainul – dusmanul bravului, harnicului si cinstitului romanas” ar putea fi explicat si generational.
E foarte grav ca dupa aproape 30 de ani, oameni de cultura, academicienii, oameni de stiinta observa si sunt ingrijorati ca se vand terenurile, padurile, resursele naturale ca si cum s-ar fi facut toate acestea cu cateva saptamani in urma.
Ce bine ar fi daca s-ar cerceta si s-ar decoperi (desi cred ca se stie ) si s-ar face vinovati toti cei catre au facut astfel de instrainari. Acum nu ar mai aparea pe la tv sa ne spuna ca ,, nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase.”
Se afirma ca am intrat in NATO si in Uniunea Europeana. Convingerea mea este ca am fost ,, bagati.” Daca atunci s-ar fi
negogiat aceste ,, intrari” si s-ar fi amintit ca avem agricultura, industrie care trebuie modernzate si nu distruse am fi putut s discutam altceva acum. Mi se pare ca e putin cam tarziu, dar s-ar putea rediscuta conditiile.