Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
O monografie bine documentată
Carol Iancu - Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România
- 14-01-2011
- Nr. 558
-
Lucian NASTASA
- ISTORIE
- 1 Comentarii
După Raportul Comisiei Internaţionale privind Studierea Holocaustului în România („Raportul Wiesel“), din 2004, s-ar părea că prea puţine studii istoriografice sau socio-istorice au mai fost dedicate la noi pe această temă, iar ceea ce s-a realizat aproape că stă încremenit într-un imobilism al diversităţii cîmpurilor de cercetare greu de imaginat într-o ţară care încă datorează enorm evreilor. Carol Iancu, Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Şi nu s-ar putea spune că n-ar exista un „cadru instituţional“ adecvat, de vreme ce mai toate centrele universitare ale ţării (de stat sau private) şi-au făcut un titlu de glorie din a anunţa cu emfază că posedă măcar cîte o „linie“ – dacă nu un institut – de studii iudaice. Însă rezultatele istoriografice sînt derizorii, iar cele trei-patru centre (în principal la Cluj, Bucureşti şi Iaşi) ce au produs ceva demn de luat în seamă în acest domeniu (sub formă de cărţi, reviste, conferinţe, dezbateri, cursuri universitare etc.) oferă dimensiunea sumbră a decalajului dintre aspiraţiile instituţionale „în trend“ şi lamentabila lipsă de orizont şi pregătire profesională în domeniul invocat. Noţiunea de Şoah în spaţiul romånesc Am apelat la această ingrată observaţie de început tocmai pentru a […]
Aducand in atentia publicului cititor o lucrare ce imbogateste consistent peisajul istoriografiei cu o contributie care are ca obiect de studiu o personalitate si o perioada relativ recenta din istoria populatiei evreiesti si a Romaniei, recenzentul isi devoaleaza dintru inceput amicitia care il leaga de autor si promite ca, in respectul deontologiei (profesionale, adauga el tautologizand), sa rupa pudoarea amicala, lasandu-ne sa intelegem ca mai prieten ii este adevarul. Ceea ce, pana la un punct, se confirma in textul publicat mai sus. Dupa parerea mea, valentele documentare si euristice ale lucrarii d-lui C. Iancu sunt consemnate, in general, cu dreapta masura. Din pacate insa, ocultand perspectiva critica asupra cartii si lasandu-se purtat de o considerare encomiastica excesiva, dl. L. Nastasa ocoleste sau evalueaza cu o ingaduinta nu pe de-antregul justificata unele din aspectele discutabile ale studiului pe care-l analizeaza. Printre acestea se numara chiar titlul volumului, in care sintagma\”Soahul neterminat…\” este, cred, de natura sa genereze confuzii, nedumeriri, contrazicand nu doar semnificatii etice, ci si principii de logica a expresiei. ( o \”catastrofa\” neterminata nu mai este catastrofa, deci flagel dus pana la ultima sa limita, ci accident, nenorocire etc). Parca-i vad aplaudand pe domnii I. Coja, Gh. Buzatu si alti negationisti ai Holocaustului trecut in responsabilitatea administratiei romanesti din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial ! De asemenea, este greu de imaginat ca , \”…chiar si un singur om\”, fie el o personalitate de talia fostului rabin sef A. Safran, ar fi putut sa salveze viata a \”zeci, poate chiar sute de mii de semeni\”, asa cum considera, la unison cu autorul cartii, dl. L.N. Multi alti factori geopolitici si de ordin militar – cu deosebire balanta razboiului care inclina tot mai evident in defavoarea Germaniei hitleriste- l-au decis pe Antonescu sa renunte la deportarea populatiei evreiesti si la lichidarea acesteia. Argumente in acest sens de neocolit se regasesc in remarcabilele contributii ale istoricului israelian de origine romana J. Ancel. Oprindu-ma aci cu mentionarea catorva din rezervelor inspirate de formula aleasa de recenzent, trebuie sa suliniez ca lucrarea d-lui C. Iancu merita citita cu atentie si receptata cu discernamantul cuvenit ca un instrument de documentare de maxima utilitate.