O oglindă care nu reflectă

Piesa Omul bun din Seciuan, finalizată în 1943, exprima viziunea deja cristalizată a lui Bertolt Brecht despre teatrul nonaristotelian, împotriva căruia propunea aşa-numitul teatru epic, al cărui scop era de a spulbera iluzia cu care se învăluie oamenii cînd văd un spectacol şi de a-i face să aibă o atitudine critică faţă de ceea ce li se prezintă. Omul bun din Seciuan este o critică dură la adresa capitalismului şi a felului în care acest sistem scoate la suprafaţă părţile rele din om, dar montarea lui Andrei Şerban, de la Teatrul Bulandra, după piesa lui Brecht (o piesă cu puternice note marxiste), este adaptată contextului românesc contemporan, într-o încercare de autohtonizare forţată, în care sînt aruncate clişee, preconcepţii, prejudecăţi tipice societăţii româneşti actuale. În încercarea de a trezi conştiinţa spectatorilor, utilizînd metoda brechtiană, pe filieră shkhlovskiană, a efectului distanţării, prin care publicul nu este lăsat să se piardă în iluzia pe care, teoretic, o favorizează teatrul, Omul bun din Seciuan, în varianta lui Andrei Şerban, reuşeşte prea puţin să se transforme în acea unealtă, acel ciocan, aşa cum spunea Brecht, pe care spectatorul să-l ia cu el la ieşirea din sală, pentru a modela lumea. Da, în spectacolul lui Andrei […]