O satiră la porţile Orientului

S-ar părea că nu se putea găsi un context mai potrivit pentru apariţia celei de-a doua ediţii din romanul care l-a consacrat pe Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez: atmosfera de „ţicneală românească“ din roman a cuprins pe nesimţite şi lumea reală a anului 2010, cu mişcări de stradă, mitinguri, proteste, nelinişte socială şi aşteptarea Salvatorului care va scoate ţara din criză, la fel ca în anii ’90. Pe lîngă faptul că, la prima ediţie, Venea din timpul diez a avut o receptare critică favorabilă, romanul şi-a întregit palmaresul şi prin traduceri numeroase (engleză, bulgară, maghiară). Argumentele pozitive ale comentatorilor romanului se focalizau în principal pe reprezentativitatea triplă a romanului: fie pentru proza tinerei generaţii, care în 2004 aduna destule controverse şi contestări, fie pentru proza românească în general, capabil  s-o reprezinte în Occident, fie pentru categoria romanelor despre tulburata tranziţie postdecembristă. Critica a accentuat mai ales valenţa de cronică a tranziţiei, cronică a deceniului postrevoluţionar, aşa cum chiar naratorul romanului afirmă încă de pe prima pagină („adevărata cronică“ a anilor nouăzeci, „cu toată istoria lor nespusă“), secondat de declaraţiile autorului din interviuri, care insista mereu pe „ţicneala românească“, precis ancorabilă istoric, ca nucleu al inspiraţiei creatoare. Venea din timpul […]