Oameni de stînga într-o ţară de dreapta
Vasile ERNU – Sînt un om de stînga
- 28-11-2013
- Nr. 701
-
Emanuel COPILAŞ
- PUBLICISTICĂ
- 18 Comentarii
Un nume tot mai cunoscut în literatura şi în publicistica politică românească, Vasile Ernu revine cu o nouă carte, o culegere de texte publicate în principal pe platformele CriticAtac şi HotNews şi în presa culturală: Dilema Veche, revista 22. Bazîndu-se pe un discurs radical şi percutant, sincer şi uneori retoric (drept dovadă: menţionarea abruptă a numelui lui Lenin doar pentru a analiza reacţia interlocutorului), scriitura lui Ernu este inspirată de o formulă prea puţin prezentă în spaţiul cultural românesc: limbaj accesibil, idei puternice. La noi, discursul intelectual dominant inversează regula, exprimarea fiind preţioasă, suprasaturată în manieră snoabă de neologisme şi figuri de stil care nu par a avea alt sens decît acela de a oferi consistenţă unor idei anemice şi vetuste. Mai mult, „corifeii dreptei conservatoare“, aşa cum îi numeşte Ernu, căci despre ei este vorba, „nici nu dau sursele din care citează, ci doar fac trimitere cu subînţelesuri ironice. O abordare aproape mistică: nu le rostim numele ca să nu ia fiinţă“. Cu alte cuvinte, dialogul – firesc în orice cultură democratică – la care sînt invitaţi de către grupurile intelectuale liberale sau, mai nou, de către cele de stînga este respins de pe poziţii uneori ludice, alteori aproape […]
Imi cer scuze dlui Copilas ca ma erijez din nou in avocat al d-sale, dar, dle, @Inima Rea, inainte de a pune etichete, nu ar fi mai bine sa cititi cartea pentru a va feri de malpraxis?
E Copilaș: În contactul dintre două texte, eventual – aflate în corespondență biunivocă – autorii lor sînt ceea ce acele texte arată c-ar fi. N-avem de unde ști – și nici nu ne interesează – „cum e omul de fapt”. În primul rînd, fiindcă ar trebui să fie așa cum apare în textul pe care singur și nesilit de nimeni l-a făptuit. Dacă, dimpotrivă, una scrie și alta fumează, n-are cum fi vina cititorului că nu știe asta – ceea ce e, pînă la aflarea adevăratei fețe a autorului – un avantaj pentru chiar autorul respectiv fiindcă, după, nu mai e de luat în serios.
Recitiți-vă textul, dle Copilaș (cronica la cartea lui Ernu) și vedeți cum apar nu doar deplina dv adeziune la doctrina – să-i spunem – a lui Ernu – ci și aleasa prețuire a acestuia.
E de acceptat, într-o logică subtilă rău, că poți admira un om fiind în dezacord (fie și parțial) cu ideile sale. Dar și-n acest caz aparte, e de precizat asta, altminteri – de unde-ar ști cititorul cînd autorul îi este complet necunoscut?
Altceva e cu hermeneutica textului literar, ale cărei concluzii despre autorul operei pot fi contrazise brutal de datele sale biografice ori de veun jurnal personal al său. Atunci abia se face necesara distincție: Celine e un mare scriitor, nu un fascist nenorocit – dar și asta, numai pentru literatura universală, unde s-a instalat prin forța sa artistică.
Cum nu sîntem în asemenea situație, mi-e aproape indiferent faptul că dv vă contraziceți textul, cu precizări irelevante pentru textul respectiv. Cel mult, mă pot întreba – și-aici funcționează empatia mea – de ce s-o fi apucat cineva să scrie cronica unei cărți de articole politice, cînd nu-i e clar nici măcar ce-nseamnă a fi angajat politic. Care nu e neapărat ce spuneți dv – să faci parte dintr-un partid – ci să ai o convingere politică și să-i rămîi credincios prin întreaga atitudine cetățenească. Înscrierea în partidul de suflet e angajare politică totală.
Potrivit acestei definiții, a nu fi de Stînga și a admira propaganda politică a unui om de Stînga nu fac parte din aceeași piesă, nici formal, nici pe fond. Și mai e și periculos deoarece, fiind exterior fenomenului, n-ai cum observa derapajele, acelea care pe mine m-au făcut să afirm că Ernu e un stîngist extremist, comunistoid.
Cîtă dreptate am ori, dimpotrivă, cît de mult pot greși în această apreciere (iar nu etichetare) e altă discuție, pentru care e nevoie (și) de alte texte.
la fel a fost, la noi, la Cluj, in ’80 -nu, nu se mai ”luau” de multishor, asistentzi. Ne-am dus, mai totzi, la cei ”trei ani” – care, la mine, au fo’ doar sase. C-am decazut din profesor (de scoala Generala numero tre), la un amarat de asistent, la Timisoara, in ’86. Ca, mi s-a spus (cineva mi-a chiar scris cum ca) : la Cluj nu aveam loc.
Uite ca v-o chiar scriu, celor care-atzi chiar ”patzit-o”, cam asha: acei sase ani de la Scoala generala numero 3 Deva mi-au prins chiar bine: fara de ”maishtrii” care sa ma ”indrume”, m-am pus de-am cetit pe „maeshtrii”. Shi, nu m-am mai uitat pan urma, dupa aia.
Da, da, cat a fost de *faina*, acea perioada: c-am avut, patru ore pe zi, ne-tulburat, chiar 6 ani da zile, de-a *ceti*, de-a ma chiar dumeri cam ce e chiar important.
De *unu’ singur*, ceea ce-i chiar important. Ca tre’ sa le-ntzelegi tu, sa le parcurgi, cu adevarat chiar tu,
pa mai toate. Shi, sa *descoperi tu*, zau, ceea ce tzi se *chiar potriveshte*!
Dar, desigur, acest parcurs, nu e pantru cei care nu au , sa-i spunem, ”vana”. Nu-i pentru cei care „nu cred in ei”. Ca, aia s-au ”perdut”? Nu-mi pasa: ca-n ”ecuatzia”
”succesului” (sau, daca vretzi, a vietzii) o variabila e chiar *Perseverentza*.
Shi, da, o alta variabila e Talentul – pe care eu il respect cat nu va putetzi chiar inchipui. Cei care *put* de talent, da’ n-au *vointza de-a mere mai departe*? Umplu cimitirele.
M-a chiar ”lovit”, sa shtitzi, amintirea Dvs. de pe mai sus. Shi da, & eu ”disjung” unele chestii de prin comunism de, sa-i spunem, ”soarta proprie”. Dupa umila mea parere: omu’ sa ”salveaza”, intotdeauna, „de unu’ singur” – indiferent despre ce fel de ”salvare” ar fi vorba.
No numa’ fain & numa’ bine & sanatate,
Nea Marin
Regret daca a părut ca discutia capata tentă personala. Imi repugnă așa ceva, ma bucur sa observ că si dumneavoastră. Pe de altă parte, am anumite opțiuni intelectuale, da, dar nu mă consider neapărat angajat intelectual. Cu atât mai puțin politic, așa cum insinuați dumneavoastră: nu sunt și nu voi fi niciodată membru a unui partid politic, încercând să ofer ambalaje principiale unor mize pur partinice. Apoi, când și unde am spus că ați fi de stânga? Nu îmi amintesc. Și oricum nu contează, suntem liberi să ne revendicăm de la orice ideologie politică dorim, și e firesc să fie așa. Că firescul acesta se cam subțiază în ultimul timp e o problemă extrem de complexă pe care nu am de gând să o ating aici. Cordial, EC.
Inima Rea: cind am vorbit despre Vasile Ernu m-am referit la atributul sau de „comunist”, nu la comunism si la ce bine se traia in comunism… E totusi o diferenta.
Putem discuta ce faze ale sistemului de invatamint comunist dorim si le putem evalua comparativ cu ce a fost dupa 1989. Toata lumea se refera la anii `50 si `80, dar aproape nimeni la perioada 1965-1975. Lansez o provocare: imi puteti da un ministru al invatamintului care sa fi facut dupa 1990 lucruri cel putin la fel de bune cit a reusit Mircea Malita in 1970-1972? E mai greu sa faci „bine” cind e „rau” decit „bine” cind e „mai bine”.
PS: am avut si eu traume si prejudecati legate de stinga. Sper ca nu sinteti „stingfob”. Ar fi trist. Eu, de ex., nu sint „dextrofob”, ma deranjeaza doar dogmatismul excusivist al dreptei intelectuale romanesti, pe care-l suspectez si de oportunism, pe ici-pe colo…
In comunism au trait multi: eu, de exemplu, am prins faza lui cea mai rea, minus primii cinci-sase ani de viata. Am dus-o infinit mai rau decit elitele cu case in centru si drept de a calatori in Occident. Am stat la cozi la care nu au stat cei care ne dau azi lectii de anticomunism. Dar am puterea de a intelege si avantajele sistemului, cite au fost si cind au fost, si de a empatiza cu categorii de oameni obisnuiti care au trait mai bine atunci (anii 60-70) decit acum. Nu putem reduce, totusi, experienta sociala la experienta noastra individuala sau de grup. Sau putem, dar e pacat.
E trist, desigur, navetismul celor trimisi cu forta sa predea la sate, desi meritau mai mult. Dar e la fel de trist ca elevii de la sate nu mai au, azi, suficenti profesori, ca majoritatea sint f. slabi, cind nu sint supliniti de personalul auxiliar, si ca doar doi la suta dintre tinerii din mediul rural ajung la facultati, fara a mai vorbi de fuga „creierelor” de la orase, in care statul investeste degeaba.
E Copilaș: Îmi displace că discuția alunecă spre atacul ad hominem. Mi-am explicat afirmațiile despre Ernu și cronica dv. Era de așteptat să nu fiți de acord dar nu și să socotiți c-aș fi pus etichete. Nici nu contează de-aș fi tentat ori nu să le pun cîtă vreme sînt la mii de ani lumină de autoritatea necesară pentru așa ceva. Cam ca dv de aceea de a prezenta o carte de publicistică politică, atîta vreme cît sînteți angajat politic într-o direcție – asumată, de altfel.
Dacă insinuați că aș fi, la rîndu-mi de Stînga, nu cu acele argumente e bine să o faceți, să ajungem să stabilim care-i mai extremist dintre noi.
Eu recunosc că sînt de Stînga, că mi-e apropiată doctrina social-democrată, iar nu cea liberală ori libertariană, Doamne feri! Cred că inutil dar totuși precizez – de social-democrația occidentală, nu de PSD, fost PSDR, fost FSN, din care s-a rupt și PD – PD-l, apoi PDL, de la o vreme-ncoace dar tot FSN, genetic vorbind.
Dacă găsiți de cuviință să continuați pe linia de care n-am cum mă apropia, aveți șansa de a cîștiga disputa faute de combattants.
Vad ca ne spuneti ce NU sunteti, asa ca m-am uitat pe Internet, incercand sa vad ce
SUNTETI. Imi rezulta ca studiati politica, filosofia si comunicarea (?!) si profesati,
oarecum surprinzator, in Timisoara.
Bine, dati-mi voie sa va fac unele, cred binevenite, urari:
a. Va doresc sa fiti sanatos;
b. Daca, Doamne fereste, va fi altfel, va doresc sa vi se puna diagnosticul exact;
c. Daca, Doamne fereste, va fi altfel, va doresc ca tratamentul prescris sa nu va faca
mai bolnav decat ati venit la doctor.
As adauga, oarecum repetitiv/explicativ, dar…doar-doar:
Vad ca facultatea in care PROFESATI se cheama STIINTE Politice, Filosofie si STIINTE ale Comunicarii. Atunci, sa amintim cum procedeaza stiintele (naturale sau sociale):
a. Constata/observa faptele;
b. Confera explicatii teoretice, logice, care sa le dea un caracter rational, inteligibil;
c. Pe baza acestora se trece la prognoze asupra fenomenelor; verificarea acestora
confirmand, sau nu, justetea teoriilor-modelelor.
Sa amintim, de asemenea, principiile de baza ale relatiei Profesor/Student sau
Maestru/Discipol (sau, poate, Intelectual/Popor):
a. Se infatiseaza faptele;
b. Se dau explicatii logice ale acestora;
c. Se arata calea de urmat.
Cu speranta ca ati ramas cu ceva din efortul pe care, cu bune intentii, vi l-am dedicat,
va doresc…ca mai sus.
D-le Cernat, comunismul nu-i pentru oameni cumsecade, urbani, civilizați. Un exemplu: La Filologie, București, o atmosferă urbană, civilizată; profesori D Bușulenga, Al Piru, N Manolescu, E Simion, Paul Cornea, IM Vasilescu; printe lectori și conferențiari, D Micu, d-na Curticeanu; asistenții, prietenii noștri (promoția 1974). În perioada pregătirii susținerii lucrării de licență, studenții promițători sînt abordați de profesori, cu propunerea de a le fi asistenți. Din presă, marile cotidiane – tot așa, caută tineri de perspectivă în jurnalistică. Decanatul le dă diplome și recomandări pentru învățămînt superior și cercetare. În holul mare de pe Edgar Quinet, parc-ai fi la concertul de Anul Nou, al Filarmonicii din Viena.
Imediat după susținerea licenței și puțin înainte de repartiție, apare HCM care-nchide toate posibilitățile astea, și nu doar pe astea – închide și marile orașe: toată lumea la țară!
Profesorii lor îi consolează – asta e! Ei n-au nici o putere dar lasă că nu vă prind rău 3 ani de apostolat!
Nu le-au prins. Din cea mai bună promoție ever a facultății (aprecierea profesorilor) au rămas două nume – Dan Alexandru Condeescu și Constantin Stan. Din promoțiile următoare, Cărtărescu, Dan C Mihăilescu, Mihai Coman, Tania Radu, Aura Săvulescu, Marian Popescu și-alții încă.
Și încă nu începuse nebunia cultului personalității lui Ceaușescu, abia după 1977 s-a pornit.
Dar chiar înaintea poveștii cu repartiția, la un consiliu profesoral, vine unul Cazan (de la Muncipiul de Partid) și le freacă ridichea profesorilor mai sus înșirați (fără Manolescu): de ce nu se respectă indicația Partidului, ca structura socială a studenților să reflecte structura socială a țării? Ce atîția fii și fiice de funcționari, intelectuali. De ce așa puțini copii de la țară?
Reamintesc – poate că-i necesar, știu eu? – că era facultate filologică, nu de agronomie, medicină veterinară, ori cu profil ingineresc.
Un student participant la consiliu ripostează. Cazan e nemulțumit și le atrage atenția profilor că nu știu să promoveze tinerii responsabili, devotați cauzei Partidului. Piru își face autocritica în numele consiliului și promite că. Apoi, îl cheamă la catedră pe nărăvaș și-i spune: Dumneata să vii, la toamnă, la mine la doctorat!
Ei, cine hotărăște soarta oamenilor în comunism, cei cumsecade, ca Moș Piru – ori cei amarnici, ca Ciocan, Cazan, Florea, Traian Ștefănescu (altminteri, băiat valabil, de gașcă)?
Am aderat la platforma Obs C – de veștejire a vitejiei postcomuniste manifestate prin anticomunism furibund dar postfactum. Dar nici prin minte nu mi-a trecut că asta poate duce la o reevaluare a comunismului, fie românesc, fie în ansamblu. A vorbi despre și a trăi în comunism țin de două planuri distincte, însă nu e de acceptat să ajungă atît de-ndepărtate între ele încît ceia care vorbesc să le arate acelora care l-au trăit că nu prea l-au înțeles, că – uite – putea fi și fain dacă oameni cumsecade, ca Vasile Ernu…
Nu sunt literat, sau scriitor, sau jurnalist, de exemplu, pentru a fi acuzat de solidaritate de breasla cu Ernu. Ca suntem amandoi, in diferite dozaje si din relativ diferite directii critici la adresa statu-quo-ului, e o alta problema. Mai la stanga decat va asteptati? Din cate stiam, cei de stanga sunt acuzati in general ca se grabesc sa arunce etichete. Cartea este una de publicistica politica, nu una stiintifica. Si critica de gradul criticii, dragul meu domn, nici macar cei de stanga nu fac…
Paul Cernat: De puțină vreme urmăresc ce scrie Ernu, iar ceea ce cred, acum, despre el vine din analizele pe care le-a făcut, în preajma forumului paneuropean de la Vilnius.
Filorus socotesc c-ar fi afirmînd că, prin atragerea Ucrainei pe orbita UE, Rusia este scoasă din Europa și împinsă în Asia (chiar avertizează că Moscova s-ar putea uni cu Beijing și n-ar fi prea bine pentru axa occidentală. Îmi amintește de neliniștea rusească despre care scrie Kissinger, în Diplomația. Mai pun la socoteală și argumentele sale împotriva asocierii Ucrainei cu UE.
Antiunionist prin tot ce-am citit scris de el despre eventualitatea unirii Ro cu RM: în principal, Ernu crede c-ar fi jale pentru RM unirea asta.
Iar comunist îmi apare cînd descrie în aqua forte sistemul neoliberal actual, consecințele sale asupra masselor (pauperizare, lipsire de speranță) totul apărînd un coșmar amintindu-mi de evoluția stihinică pe care marxismul o reproșa capitalismului.
Pot greși, fiind și sub influența prezentării făcute de dl Copilaș – encomiastică fără măsură, părerea mea… Și atașată rău ideilor de mai la stînga decît m-așteptam.
Apreciez solidaritatea – de breaslă, de idei, obligatorie față de prieteni, fie și doar literari. Și mă socotesc norocos că am așa de puțini prieteni încît pot spune aproape tot ce cred, într-o privință ori alta, fără teama de a-ncălca principiul solidarității de la sine înțelese.
Aparte, socotesc că nu-i argument împotriva filorusismului reaua părere despre Putin. Altminteri, adversarii politici ai lui Putin ar apărea drept rusofobi.
@Inima Rea: daca Ernu e comunist, atunci comunismul e fain. As vrea eu sa-i vad pe talibanii dreptei neocon la fel de urbani si de civilizati ca el. Daca vorbim de „libertate”, apai libertate e mai degraba cea a lui Ernu de a fi in opozitie cu Puterea neoliberalismului global, nu libertatea de a fi in linie cu statu quo-ul si cu propaganda lui. Altfel, ajungem la vorba lui Ion Popescu-Puturi de la Congresul XII al PCR: „toata lumea a avut libertatea de a-l vota pe tovarasul nostru Ceausescu”.
N-am inteles, totusi: a fi „antiunionist” sau „filorus” inseamna oare a fi „comunist”? Apropo de „filorus”: atit citit ce scrie Ernu despre oligarhia neoliberala a lui Putin in cartea asta? Daca nu, cititi, merita.
Cred ca dl Ernu* are mai multa legatura cu teoria leptonilor, decat are clasa politica autohtona cu doctrinele politice! Va rog sa binevoiti a-mi da contraexemple, in caz ca aveti alta parere.
In acceptiunea actuala, stanga si dreapta sunt variante ale guvernarii in democratiile (capitaliste**) contemporane. Ceea ce le diferentiaza, in primul rand, sunt procentele si structura grilei de impozitare. Apoi, ponderea statului in economie si raportul public/privat in configuratia celor trei servicii sociale fundamentale: invatamant, sanatate, asigurari sociale-pensii, ajutor in caz de somaj. Diferentele asupra celor din urma tin mai degraba de traditia locala, decat de natura „stanga/dreapta” a guvernelor: in traditia europeana (cu unele variatii), cele trei servicii sunt asigurate de stat, in cea americana sunt lasate pe seama cetateanului, prin mijloace private.***
Singurul mod in care se pot asigura de catre stat (stanga!) serviciile fundamentale de mai sus, in conditiile unei economii lipsite de performanta**** si a unei colectari de bani publici afectata grav de evaziune si coruptie, cu o cota unica minima de impozitare (dreapta!), este sa imprumuti bani. Constatandu-se, in timp, ca acesti bani mai trebuie si gasiti si dati inapoi, deja observam cum statul, tiptil, isi ia mana de pe butoane…Vezi taxele despre care afli cand… te doare. Sau valoarea de subzistenta a pensiei medii etc.
Cat despre comunism, acesta este la originea comportamentului, atat pentru majoritatea populatiei, obisnuita sa fie „asistata” (incepand cu asigurarea unui loc de munca si continuand cu cele trei servicii de mai sus) si mai putin obisnuita sa munceasca eficient, cat si pentru integralitatea clasei politice, aflata acolo doar pentru profit imediat, lipsita de orice valoare morala sau profesionala, de orice viziune-traditional doctrinara sau proprie-asupra viitorului-interesului national. Avem deci, o mentalitate populara pronuntat „de stanga”(?!) si o guvernare populista-imorala-incompetenta de tip „capitalism” mafiot „de dreapta” (?!). In care, atentie, „tunurile” principale se dau in afaceri cu statul!
Problema este sa IDENTIFICI, sa EXPLICI toate aceste lucruri, nu sa le „infierezi” ca la sedinta de partid. Apoi sa gasesti SOLUTIILE juste pentru a merge inainte, plecand de la realitati, nu de la vise sau retete teoretice care nu sunt aplicabile cazului in speta. Resentimentele si dispretul, in sine, nu au nimic pozitiv. Nici confuziile intre „esenta si stil” sau „idei si persoane” nu rezolva ceva. Adevarurile sunt incomode, iar cinismul, ca si discursul patetic, sunt la fel de inutile.
* Fiind incarcat negativ!
** Pleonasm, cel putin deocamdata!
*** Interesant cum, recent, administratia Obama incearca sa se apropie de modelul european pentru sanatate, in vreme ce europenii, siliti de realitati, incearca sa mearga in directia modelului american in ce priveste problema pensiilor.
**** In cazul Ro, un eufemism dragalas…
Situaţia femeilor în societate ar fi un reper pentru un angagament politic de stînga.
Naţiunea ca termen politic este un plebiscit zilnic. Se formează o majoritate politică la un moment dat pentru o opţiune, se schimbă majoritatea în jurul altei opţiuni politice.
Cetăţenia se poate obţine, se poate renunţa la ea. Cetăţeni de stînga…… In perioada ínterbelică a existat o moştenire social democrată in Transilvania, Banat si Bucovina, bine documentată de Dr. HILDRUN GLASS / UNI München si editată la Oldenbourg Verlag München 1998. Ziarele de limba germană în Romania Mare 1919-1939, in special de orientare social democrată în Bistrita, Arad, Resita …, sînt prezentate de doamna Dr. Hildrun Glass ( studiu universitar) in general si după orientarea politică,
( vizibil îin textele publicate in ziare) . Stînga e bine conturată în epoca interbelică în regiunile Transilvania, Banat, Bucovina, are reprezentanţi bine cunoscuţi si opţiuni de stînga bine definite, social democraţi sau comunişti.
Originea… parintii sînt, nu se aleg.
Romănii ( entnia ? … stat naţional UNITAR ?- etnic ?…) de stînga azi ?… sau cetăţenii de orientare politică de stînga azi ? Care optiune de stînga azi ?
Eu cu cine votez ?
Stimate domnule Emanuel Copilas,
N-am de gand sa va insult, ca sa-mi raspundeti si mie… Asa ca ma scuzati ca intervin,
amendand raspunsul pe care il dati altcuiva:
Bineinteles ca „stanga” si „comunism” nu inseamna acelasi lucru. Dar „stanga si dreapta” in actualul „spatiu mioritic” n-au sens. In vreme ce „comunism” are, al dracului de mult!
Aveti in minte o selectie de actori vizibili ai actualei scene politice cu care sa
exemplificati stanga/dreapta ?
Apoi, „democratia, votul universal, drepturile omului” nu definesc „stanga”! Vi se pare
ca acestea nu sunt prezente in societatea americana, sau ca aceasta este de stanga ?!
Sunt femeile si minoritatile discriminate de guvernul conservator al Marii Britanii ?!
Cum puteti, ca om cu pretentii, sa scrieti ca „salarii si pensii mai mari” este un
atribut al stangii ?! Sa inteleg ca daca maine dl Ernu este prim ministru al unui guvern
de stanga vom avea salarii si pensii mai mari* ?! Daca aveti in vedere salarii si pensii
mai echilibrate, in sensul raportului maxim/minim, sau impozitare progresiva, asta e
complet altceva. Chiar n-ati auzit zicala cu cine umple vistieria si cine o goleste ?
Care este taman secretul alternarii democratice a guvernelor, dreapta/stanga. Asta,
desigur, pe alte meleaguri.
„Ratarea intalnirii cu prezentul” o constituie literal (si literar!) exact ceea ce
practica unii ca dvs: sa nu vezi realitatea in substanta ei, cu originile, ratiunile,
mecanismele sale, cu reguli si principii de logica, morala, cunoastere. Sa crezi ca daca
„vrei”, chiar „poti” sa aduci fericirea pe pamant…
„Era lăudabil să fii anticomunist acum 30-40-50 de ani.” Nu, domnule. Orice om care a
trait si a inteles comunismul nu poate fi altceva decat anticomunist! Atat timp cat
traieste si ramane OM. A nu vedea, in Romania, legatura intre anii de comunism si prezent inseamna exact „incapacitatea de a te conecta autentic la mizele prezentului”!
Stimate domn, e grav: fiecare rand pe care il scrieti e pe dos. Sper, pentru binele
dumneavoastra, ca ceea ce ganditi, de fapt, nu e asta…Va deranjeaza probabil faptul ca
nu este facut explicit modul in care decurge prezentul din trecut (un fundamental
principiu „de continuitate a istoriei”) si faptul ca nu exista un discurs coerent,
rational, realist asupra viitorului. Si ca unii, credeti, practica un anumit discurs
„anticomunist” din interese meschine. Asta e cu totul altceva. Numai ca, stimate domn,
atunci cand ai pretentii sa scrii la gazeta, e cazul ca exprimarile sa fie pe masura!
* Vorba unui coleg, prin anii ’90: Poate daca puneti bugetul tarii la „Caritas”!
stimate domn, este o falsă, ipocrită și interesată asociere a celor două părți în spațiul mioritic, și nu numai – ci democrație, vot universal, salarii și pensii mai mari, drepturi pentru femei și minorități etc. De ce trebuie să ratăm aproape cu obstinație întâlnirea cu prezentul? Era lăudabil să fii anticomunist acum 30-40-50 de ani. Azi, anticomunismul nu demonstrează decât incapacitatea de a te conecta autentic la mizele prezentului. Asta când nu e, desigur, sponzorizat politic.
De fapt, titlul corect, dar lung, ar fi:
Realismul nesocialist: intre post comunism si pre capitalism
O schimbare radicala de regim se face fie brusc, cu forta, fie in timp, prin modificarea mentalitatilor colective, a legislatiei, a institutiilor statului; programat,
sistematic, coerent. Nu putem sari peste etape.
Daca la noi comunismul s-a introdus asa cum bine stim, cum s-ar fi putut instala, dupa 45 de ani, capitalismul ?! Prin uciderea celor 1200 de oameni din decembrie ’89 ? Nu revenea intelectualitatii si Bisericii datoria de a explica, pe rand, trecutul, prezentul si
viitorul natiunii ? Tinand cont si de circumstantele agravante:
a. fragilitatea experientei capitaliste antebelice in Ro, comparativ cu statele post
comuniste ale Europei Centrale;
b. starea dezastruoasa a economiei romanesti, datorata specificitatilor regimului
comunist autohton;
c. vulnerabilitatea populatiei la manipulare, deopotriva din cauza carentelor
educationale si de informare, a lipsei de coeziune, a indelungatelor si severelor
frustrari materiale;
d. traditia locala a necinstei (de la nerespectarea cuvantului dat, la minciuna, la
copiatul la scoala, la coruptie, de la furtul ocazional la jaful organizat), care prin
procentaj distinge, astazi, natia romana de altele, cu care ne-am putea compara;
e. distributia centrilor de putere (aparatul PCR, securitatea-serviciile, armata) intre
tabara nationalist-ceausista, cea KGB-ista si cea pro-occidentala. Cu consecintele sale
nefaste:
Modul nenorocit in care s-a produs „schimbarea”, amestec de crima, manipulare, santaj, si continuarea luptei intre diversele tabere, prelungind si complicand procesul tranzitiei.
In ce masura a avut loc o astfel de „luminare”, FAPTELE-EXPLICATIILE-MESAJUL PRIVIND VIITORUL, dinspre cei competenti sa o ofere, catre ceilalti ?! Putin mai conteaza daca cei de la care s-ar fi asteptat necesara actiune nu existau sau n-au „avut loc” in spatiul public, sau…; important este ca discursul adecvat nu a existat (intr-o
proportie care sa aiba efect practic). In aceste conditii, ce ar fi surprinzator, cu
adevarat, din ceea ce s-a intamplat, se intampla si se va mai intampla ?! Ce nu era
previzibil ?
O parte consistenta din minoritatea care, pe de o parte avea competente profesionale, pe de alta dorinta de a munci si castiga cinstit si, poate, constiinta ca e formata din
victime care de multa vreme cara in spinare pe altii, a sfarsit prin a emigra. Aceasta
mutilare a societatii in partea sa cea mai activa, mai competenta, mai pozitiva, mai
morala…a constituit (deocamdata) ultimul cui batut in sicriul neamului.
Care ar fi premisele revenirii la un (lung) drum ascendent ?
a. JUSTITIA si institutiile de CONTROL FINANCIAR, depolitizate, pot salva increderea in functionarea statului.
b. EDUCATIA, restructurata si privilegiata bugetar, ar fi un alt punct crucial.
Nu-mi fac mari iluzii, cata vreme cel mai injurat ministru al educatiei este cel care a
decis sa ia masuri radicale impotriva necinstei*. Nu-i oare prima misie a educatiei aceea de a combate trasaturile negative specifice ?
c. Un PACT al INTELECTUALITATII autentice, incluzand DIASPORA**, in vederea alcatuirii unui program minimal care sa reformeze, in timp, politica romaneasca si sa jaloneze o strategie a iesirii din marasm.
Mi-as dori ca in aceasta coagulare sa-si faca simtita prezenta componenta stiintifica,
fiind profund dezamagit de modul in care partea umanista*** (traditional mult mai
vizibila publicului larg) a gestionat-din toate punctele de vedere- situatia, pana in
prezent.
* Nu atat faptul ca e injurat, cat cine o face, este vestea proasta!
** Nu vi se pare ca, deja, am avea nevoie, din nou, de…”Europa Libera” ?!
*** Ce exemple mai elocvente decat ciomagelile recente, dna. B. B-C. vs dl. N. M. sau
„Anonimul din R. L.” vs dl. O. S. Distinsi domni si doamne, scrieti romane, poezii,
critica literara, faceti jurnalism asupra FAPTELOR si nu va mai dati in cap cu asa-zise
„idei politice” sau „idiosincrazii de persoane”; care, precum se vede si in articolul de
mai sus, sunt „artistice” si, in consecinta, lipsite de orice utilitate practica.
Minunata fraza a lui Gaspar Miklos Tamás care descrie „compasiunea de stanga” are asupra omului simplu si necajit exact acelasi efect ca si Apelul catre lichele al lui Liiceanu.
Adica ceva intre plictiseala si … ventuze aplicate mortilor.
Nu mai citisem demultișor un material de partid – cum se numea un text al propagandei comuniste. Unde-și dădea cineva silința să facă alb, negru-ntunecat.
Ia toje bagajist, îmi vine-a chiui de încîntare.
Măi dragă Copilaș, Dreapta nu-i regim de teroare prin definție. Este conservator în sensul bun al cuvîntului. Ca să-ți dau un exemplu de-al vostru, comunist: mumia lui Lenin, de la Kremlin, conserva pentru eternitate cadavrul părintelui comunismului de tip bolșevic (pare-se că singurul posibil nu doar atunci ci și în viitor – asa pentru tălmaci ca matale o spun).
Apoi, dictatura – ca regim nedemocratic – o duce bine mersi și cu un regim de Dreapta, și cu unul de Stînga. E de ajuns ca societatea atinsă de virusul ăsta să nu reacționeze cînd se resetează oarece reguli de bază.
Alt exemplu, pionieresc acum: Scriem în limba română fără diacritice, cu alfabet internațional. E și nu e aceeași limbă.
La nivel utecist, acum: băgăm și Regulile Sextil Pușcariu și vedem ce iese. După care putem cînta cît de duios: Limba noastră-i o comoară/ În adîncuri îngropatăăă…
În fine, vestea proastă e că Vasile Ernu nu e de Stînga, e comunist sadea. Poate fi – într-o țară de Dreapta, poți fi și comunist, și fascist, anarhist, ecologist, orice ist. Și-ntr-una de Stînga, la fel. Dar într-o lume a totalitarului, niet! Ori anticomunist, ori comunist revoluționar, de profesie (meseriaș, adică – așa ca Ernu).
Însă într-o lume democratică, omul spune franc în față ce e, nu umblă cu cioara vopsită. Ernu ar trebui să recunoască – iar apologeții săi să accepte – că e comunist, antiunionist, filorus. Adică, să scrie pe copertă, să știe curiosul la ce să se-aștepte, unde mama supărării duce săgeata aia roșie – către ce fel de înainte? Și, dacă i s-a urît cu binele, să bage la cap prețioasele îndemnuri ale autorului.
Ultimul exemplu: Moldovenii transpruteni nu că n-au la ce se grăbi, dar nici la ce se gîndi la unirea cu Țara. Că tot rău or duce-o și uniți, cum și-acum. Ba chiar și mai dihai fiindcă n-o să se mai schimbe, tot la 4 ani, limba oficială – din rusă în romînă și invers. Nici istoria n-o să se mai, din a românilor în a rușilor și viceversa. O să fie tare plicticos, ce mai! Or, și necăjit, și plictisit, ce-ți mai rămîne de făcut, biet român de peste Prut? Să-ți pui juvățu de gît?
Mai bine, nu! Panimaieș?
Toti strambi, care stau drepti,
Cu stangacie cauta dreptatea,
Degeaba le e data libertatea…
In visul care ii inseala,
Sau, poate, in minciuna goala,
Nu este urma de-alinare…
Poate ca nimeni nu-i va plange,
Nici cei ce-impart acelasi sange;
Si crucea, stramba le va sta
Din ziua-n care vor pleca,
Spre universul celor drepti,
Unde nu este intristare.
Aici dl. Emanuel Copilas, la brat cu dl. Vasile Ernu, iar mai la vale, dl. Alexandru
Matei, ne ofera un spectacol conjugat de-a rasu’-plansu, in care umorul voluntar sau
dimpotriva se-mpleteste cu tragicul situatiei. Totul pare a rezulta din incredibila
asertiune, rezumata in fraza „DIN PACATE, ROMANIA E DE DREAPTA!”. Marturisesc ca n-am mai citit ceva comparabil din anii de glorie ai revistei Catavencu. Doar ca ei glumeau; in plus se adresau, marturisit, „cititorilor macar la fel de destepti ca ei”…
Trebuie sa admit, de la bun inceput, ca am oarece retineri sa abordez SERIOS o
argumentare a celor afirmate mai sus. Ma simt ca si cum as explica un banc…Doar ca nu eu eram glumetul (de data asta). Bine, incerc sa fac o mica incizie critica pe textul de mai sus, vad ca deja Nea Marin a cam comis-o cu cel al dlui Alexandru Matei.
Hai sa nu-i fac placerea dlui Ernu comentandu-l pe Lenin; sa nu-i „rostim numele ca sa
nu ia (din nou) fiinta”. Uniunea Sovietica s-a desfiintat deci prin actiunea „baronilor”
(rosii, cum altfel). E asta o veste buna, au ba ? As zice ca, oricum o iei, macar pentru
restul lumii a fost o veste… al dracului de BUNA! „Glamour-Gulag”…în care „ne mîndrim cu lanţurile de aur şi cardurile bancare“. Cine se mandreste ? Sefii lumii interlope, cumva ? „…dar unde binele public nu mai există de mult.” Adica, daca am priceput bine, de pe vremea comunistilor, cand acest bine public era…in toate cele ce sunt.
„Nu politicul, nu ideologicul, nu excesul – cu toate că şi acesta poate crea mari probleme – au creat gulagul, totalitarismul, dictatorii, ci tocmai lipsa acestora“. La asta ce sa mai zici ?!
Aflam si care este „drama populatiei”: „nu mai stie impotriva cui sa se revolte si cui sa dea spaga” Antologic, intelectual, profund…
„Logica hegemonică, fie ea comunistă sau capitalistă, încearcă să ne transforme
peremptoriu în semnificaţi.” Din asta n-am inteles nimic; din fericire…
Urmeaza, desigur, partea in care se „desfiinteaza dusmanii de clasa”, adica
intelectualitatea de dreapta, aservita, profitoare, nesincera, care practica „discursul
anticomunist, o marfa care se vinde bine”. Mai, ce bine s-a vandut, se vede din toate
partile! In plus, am aflat si ce a „dezbinat familia traditionala”: „dinamica interna a
capitalismului”. Noroc cu familiile homo-lesbo cu copii: astea nefiind traditionale, vor
supravietui. Etc.
Acum, ca sa nu creada cineva ca m-au cumparat „boierii mintii”, ne putem uita, macar un pic, inapoi, la acesti 23 de ani plini de erori catastrofale, in care clasa politica avea macar scuza ca era interesata de privilegii, in vreme ce „luminatii neamului”(oricare vor
fi crezand dansii ca sunt) nu o au nici macar pe asta ?
Care era situatia GENERALA a romanilor in ’89 ?! Isi doreau altceva, in imensa lor
majoritate, decat mancare, caldura, iluzia libertatii si a recuperarii materiale a
suferintelor prin care trecusera ? Era asta greu de „vazut” ? Ce era normal sa
propovaduiasca orice „guru”, fie el „intelectual” sau „preot” ?
1. ADEVARUL despre ceea ce s-a intamplat in istoria recenta a Romaniei. Da, chiar
„Memorialul Durerii”, dar FARA vocea cavernoasa a procuroarei, doar o prezentare seaca a adevarului. Nu doar al instalarii regimului, nu doar teroarea initiala. Totul. Altfel „Memorialul” risca sa semene cu „Actorul si salbaticii” lui Sergiu Nicolaescu…
Cati romani stiau de Elisabeta Rizea ? Cati STIAU adevarul ?
2. Dupa prezentarea adevarurilor, TREBUIAU sa urmeze EXPLICATIILE a ceea ce s-a
intamplat. Cu noi toti. Tocmai ca sa nu se disipe totul intr-o vaga, resemnata sau neasumata „vina colectiva”. Ce a inteles populatia rurala sau massa muncitorilor, atat din trecut cat si din „revolutia romana” ?! Ca nu ne vindem tara, ca vin mosierii, ca moarte intelectualilor, ca toti sunt o apa si-un pamant…Ca sa termine, PREVIZIBIL, cu „era mai bine inainte”! Curat de stanga, Coane Fanica! E destul sa spunem ca „umanistul” Brucan era cel cu discursul cel mai „pe intelesul lumii”…Ca si in celebra replica din filmul lui Gulea despre Piata Universitatii: De ce credeti ca ar avea nevoie grevistii foamei? De o friptura buna! Spusa cu un ranjet plin de unamism (de stanga).
Cati romani au inteles Proclamatia de la Timisoara ? Cati au inteles fenomenul Piata Universitatii ?
3. Discursul despre VIITOR. A treia etapa, indispensabila. In care oamenii trebuiau
PREVENITI despre ceea ce, in mod ABSOLUT PREVIZIBIL, urma sa se intample. Sa li se spuna ca, in toate tarile in care tranzitia incepuse deja, oamenii aveau cate doua slujbe…Ca bunastarea la care visau nu putea fi oferita ci trebuia PRODUSA…Ca nu „le poti avea pe toate, si gratis”.
Nici astazi aceste etape nu au fost parcurse. Cine trebuia sa le duca la indeplinire ?
Iliescu ? Voiculescu ? Becali ? Patriciu ?
Ma opresc aici, as putea sa mai scriu inca zece pagini (cu acelasi folos).
Terminati odata cu AIUREALA asta cu stanga/dreapta, care in contextul romanesc nu are absolut nici un sens! Singura metafora justa este cea cu magarii: aia care cara si.. aia care…sunt magari!