Oameni de tot felul, inclusiv de cultura

Omul, unul, poate fi in multe feluri. Este politropos. Are mai multe fete, mai multe intoarceri, poate arata, in diverse situatii, diverse calitati. Si daca un om are atitea fete, feluri de a fi, daca unul singur este atit de fatarnic, dar toti oamenii? Limba romana este cuprinsa de un fel de furie atributiva. O atribuire de insusiri creeaza identitatea. Prepozitia de maiestreste la nobleturi cite vrei. Nu are decit sa formeze atribute substantivale cu ghiotura din „om“ si diverse substantive. Am cautat in mai multe dictionare europene formule de genul „om de bine“ sau „om de cultura“ si nu am gasit. Nici in limba romana interbelica nu se prea gasesc. Si ma intreb acum daca nu cumva au patruns in dictionarele noastre pentru a contribui la definitia omului nou, pentru a-i arata insusirile, si daca nu ne defineste tocmai aceasta usurinta a impreciziei. Omul nostru poate fi, iata, de vaza, de bine, de nimic, de geniu, de merit, de spirit, de gust, de omenie, de actiune, de stat, de afaceri, de litere, de stiinta, de lume, de cuvint, de incredere, de meserie, de paie, de onoare, de treaba, de fier, de aur, de cultura, de c…, de seama, de […]