Oare în viaţă avem neapărat nevoie de cultură?

Nici un teatru serios, nici o operă, nici o filarmonică, nici o mare galerie de artă contemporană, nici un muzeu, nici o bibliotecă publică, nici o editură ambiţioasă, nici o cinematografie valoroasă nu se descurcă fără bani primiţi din exterior. Să te bazezi pe faptul că toate aceste instituţii de cultură se vor autofinanţa cîndva eficient este, delicat vorbind, o utopie. Există persoane care cred că cea mai potrivită formă de finan-ţare a culturii este mecenatul privat. Artistul îl imploră pe magnat, iar acesta îi dă milostiv aur pentru vopsele şi pensule. În Polonia de astăzi, nu se poate pune, totuşi, o bază în mecenatul privat. Ar fi nevoie de două sute de ani de capitalism dezvoltat. În Dispreţul lui Godard, un producător american îi spune unui actor: „Cînd aud cuvîntul «cultură» scot cecul“. La noi, o asemenea frază sună mai degrabă exotic. Mecenatul de stat pare a fi aşadar inevitabil. Însă avem, oare, într-adevăr nevoie în viaţă de cultură, aşa încît să fie necesar să o susţinem, de pildă printr-un procent fix din buget? Spirit comunitar, societate atomizată Din cînd în cînd, oamenii mă conving de faptul că avem nevoie de cultură, fiindcă ea ajută la construirea unei „comunităţi […]