OCHIUL INOCENT. Bizarerii, nedreptăţi, tăceri

După scrutinul prezidenţial din 2014, trebuie să recunosc un fapt: viaţa politică românească a încetat să mă mai intereseze. Dezinteresul meu a crescut constant, atenţia fiindu-mi reţinută de alte întîmplări, ale mele, ale familiei şi ale mediului profesional în care mă învîrt. Cred că este un lucru bun. Dar ca tot omul, mai arunc şi eu cîte un ochi pe ecranul televizorului, mai zăbovesc pe cîte un site de ştiri sau mai citesc cîte un editorial sau comentariu politic băştinaş, însă fără mare tragere de inimă. Am sentimentul că bifez o sarcină care nu mai este a mea decît într-o foarte mică măsură. Dacă democraţia a învins, atunci e logic ca responsabilitatea să revină celui care a triumfat. Ca urmare, am aşteptări solide ca preşedintele ales să aibă un parcurs normal şi dedicat naţiunii, deşi cred că un suport major ar trebui să vină, cît îl priveşte, din partea diasporei şi a celor ce frecventează Facebookul – din acea zonă socială am priceput că a venit sprijinul electoral decisiv pentru domnul Iohannis. Foarte bine. Après la guerre le boulot! De fapt, ca să fiu sincer pînă la capăt, trăiesc un extrem de intens sentiment de uşurare de cînd fostul multiplu […]